Organizația Reset cere secției de procurori a CSM să-l avizeze negativ pe Bogdan Licu pentru postul de prim-adjunct al procurorului general. Motivele invocate de Reset se referă la scandalul de plagiat, cazurile Caracal și adopția Sorinei Săcărin.
Audierile din CSM sunt programate pentru săptămâna viitoare. Bogdan Licu, actualul interimar de la șefia Parchetului General, a fost propus de ministrul Cătălin Predoiu ca prim-adjunct al viitorului Procuror general.
Organizația Reset s-a remarcat după ce a cerut retragerea lui Tudorel Toader din Comisia de la Veneția.
Poziția integrală a grupului Reset Iași:
În contextul audierilor din CSM anunțate pentru săptămâna viitoare, Resetadresează Secției de procurori a acestei instituții o scrisoare prin care solicită să avizeze #negativ propunerea de numire a dlui Bogdan Licu pentru postul de prim-adjunct al Procurorului General.
🔘 Bogdan Licu este implicat într-un caz de #plagiat privind lucrarea sa de doctorat, a cărui anchetă a blocat-o prin diferite tertipuri, iar după apariția scandalului a cerut retragerea titlului de doctor și a recunoscut că nu a fost „suficient pregătit”. De asemenea, dl Licu este acuzat că a plagiat un articol publicat într-o carte și a plagiat și în proiectul managerial cu care a candidat la funcția de prim-adjunct al Procurorului General în 2013, conform investigațiilor jurnalistei Emilia Sercan.
🔘 Dacă nu era de ajuns, sau poate în strânsă legătură cu cele de mai sus, dlui Licu pare să nu-i fi plăcut prea mult școala: a obținut nota 5 la examenul de licență la Drept penal și nota 6 la Drept civil, iar la examenul de Bacalaureat a obținut nota 5 la Limba română.
🔘 În cazul adopției Sorinei, după o îndelungă controversă cu autoritățile române, dl Licu a intervenit ca fata să nu plece din România, însă instanța i-a respins solicitarea.
🔘 Cazul Caracal, pe care dl Licu l-a gestionat din funcția de Procuror General interimar, a relevat grave lacune și semne de întrebare atât în ceea ce privește desfășurarea anchetei, cât și modul de comunicare.
Societatea are mari așteptări din partea Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței Justiției, dar și de promotor al integrității și profesionalismului în derularea actului de justiție, susține Reset.