“Zaraza” lovește Rusia în capul puterii
Evenimente de 1 Mai anulate chiar și la Moscova, unde premierul Mihail Mișustin (cf. foto) a fost diagnosticat ieri cu coronavirus, ceea ce dă o nouă dimensiune felului în care e tratată în Rusia pandemia, de care Putin încearcă să se distanțeze, după ce guvernul a căutat multă vreme să diminueze importanța și riscul răspândirii virusului.
Virusul a lovit la vârf, e titlul din Kommersant, care subliniază că, desigur, până și liderii sovietici se mai îmbolnăveau, dar că acum este pentru prima oară în istorie că cetățenii nu află de boala unui înalt personaj post factum, ci chiar de la el, prin video.
Diagnosticul lui Mișustin vine în condițiile în care Rusia a înregistrat până acum peste 100.000 de cazuri de “zaraza”, de infectare şi oficial s-au anunțat (doar) 1.073 de decese legate de COVID-19. Mișustin a intrat în izolare, însă se știe deja că el nu este singurul înalt oficial care s-a îmbolnăvit și că și alții au fost puși în carantină.
E îndoielnic însă că boala îl va face pe acest fost șef al taxelor și impozitelor mai popular. Când Vladimir Putin, după surprinzătoarea demisie a premierului și coechipierului său dintotdeauna Dmitri Medvedev, l-a numit în fruntea guvernului pe Mișustin, puțini au putut crede că acesta ar fi din altă categorie decât oricare din toți apropiații fostului șef al FSB-ului, Putin, care s-au îmbogățit peste măsură în perioada “privatizărilor” sălbatice a anilor 1990. Am mai scris despre felul în care Mișustin se arată implicat în vastele structuri ale corupției prin mediile puterii din Rusia, care jonglează cu apartamente în Manhattan și Miami.
Izvestia prezintă la rândul său lovitura de teatru a îmbolnăvirii lui Mișustin, care s-a “molipsit”, iar aici Izvestia folosește verbul заразился, deoarece зараза, zaraza, în rusă și în celelalte limbi slave nu e altceva decât o molimă grea, ciuma, zaraza, o boală mortală, infecție, contagiune, ceea ce ne face să credem că a existat întotdeauna o mare ambiguitate în spatele faimoasei romanțe Zaraza după care mureau toți cei îmbolnăviți de ea.
“Somnambulii” din UE
Azi, de Ziua Muncii, Le Monde scrie despre « somnambulii » Europei față în față cu virusul. Ancheta, semnată de Jean-Pierre Stroobants, corespondentul din vremuri imemoriale la Bruxelles, și Sylvie Kauffmann, directoarea editorială a ziarului, analizează dezorganizarea totală în care instituțiile europene au reacționat, confruntate cu răspândirea rapidă a epidemiei.
Asta pentru că, conform strictei repartizări a competențelor în UE, sănătatea și competențele sanitare țin de statele membre, iar nu de UE, ele sunt atribuții naționale, conform așa-numitului principiu al subsidiarității.
Chiar și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe la jumătatea lunii martie, întrebată de presă despre coronavirus nu a răspuns decât: « Urmărim situația din Italia. »
Dar și celălalt mare cotidian francez, Libération, la fel de pro-european ca și Le Monde, are un corespondent inamovibil la Bruxelles, Jean Quatremer, pro-european foarte critic cu birocrația instituțiilor, care scrie pe blogul său, preluat sistematic în paginile Libération, că felul în care populația din țara sa, Franța, se vede ținută cu forța în carantină, este de fapt ilegal.
Quatremer spune că e uluitor cum francezii s-au lăsat despuiați de toate libertățile civile, politice și sociale pe care le credeau inalienabile: libertatea de a merge unde dorești, libertatea de asociere, de a întreprinde, de a munci, etc. Justiția a fost practic blocată, avocații și-au văzut mișcările restrânse, detențiile provizorii au fost automat prelungite, iar forțele de ordine (luate într-un sens foarte extins, pentru că includ și poliția municipală) au fost învestite cu puteri depline pentru a aplica aceste măsuri privative de libertate.
Toate acestea, insistă Jean Quatremer, fără o bază legală, care nu a fost dată formal de parlament decât pe 23 martie. La toate se adaugă limbajul de război al lui Emmanuel Macron, unic în Europa : « Nous sommes en guerre ».
Statul de drept, conchide corespondentul Libération la Bruxelles, este acum durabil slăbit.
Chiar și în Italia, cum o rezumă La Repubblica, fostul premier (centrist) Matteo Renzi îl atacă pe actualul premier (centrist) Giuseppe Conte în legătură cu prelungirea carantinei, spunând : « Noi nu i-am refuzat puterea deplină lui Salvini ca să v-o dăm dumneavoastră ».
La nivel european, însă, o mare ușurare, neformulată pe față de nimeni, este aceea că de la 1 iulie, adică peste exact două luni, președinția UE va fi preluată de Germania și de Angela Merkel gata de orice efort pentru a părăsi politica în mod glorios. Site-ul Politico anticipează liniile mari ale acestei "președinții coronavirus". Germanii, oricum, nu vor avea vacanță de vară. Angela Merkel i-a avertizat deja că nu vor pleca nicăieri vara asta, ea neavând nevoie să folosească un ton cu accente tragic-marțiale, precum Macron.
Până pe 1 iulie, președinția UE va continua să fie deținută, pe o notă discretă, de Croația. La Zagreb, principalul cotidian, Jutarnji List, anunță chiar astăzi, pe o notă optimistă, că: Europa respiră în sfârșit!, că mulți n-au cunoscut niciodată un aer așa curat și că nici n-avem idee câte morți au fost evitate prin atenuarea poluării.
România pădurilor curate și tăietorii de lemne asasini
Despre un alt fel de ilegalitate, comisă de astă dată în România, pe fundal de aer curat și nepoluare silvică și silvană, citim în săptămânalul francez Courrier International, care oferă în traducere cele mai bune articole ale săptămânii din presa de pe întreaga planetă. Acesta are în ultimul său număr un articol din revista Sette, unul din suplimentele oferite de Corriere della Sera, din Italia, despre mafia lemnului din Ardeal.
Jurnalistul italian trasează povestea celor patru pădurari asasinați în trei ani. Alți zece au fost amenințați sau bătuți. După ce descrie asasinarea unuia din ei, omorât cu topoarele în Maramureș, jurnalistul italian spune: “Liviu avea 30 de ani, trei copii și un salariu de 300 de euro. Își cunoștea asasinii și mulți îi cunosc, dar când echipele de televiziune vin de la București în aceste păduri ale Maramureșului în care se moare, interviurile se fac în general filmând din spate, cu vocea filtrată.”
De-a lungul anchetei, jurnalistul de la Sette/Corriere descoperă că filiera mafiei constă din câteva familii locale puternice, protejate de politicieni din capitală. Satul crimei, Rusu Bârgăului, trăiește într-o mare sărăcie, iar terenul nu e propice pentru agricultură. Sătenii nu au însă dreptul să taie lemne în pădurile dimprejur.
Dar, lucru mai puțin știut, frontiera cu Ucraina este traversată și de traficanți care aduc lemn tăiat ilegal în această țară și care e vândut în Europa, prin România, ca lemn românesc.
Tag der (inter)nationalen Arbeit
În Franța, pancarte și concerte la balcon, anticipează Le Monde și, pentru prima oară, un 1 Mai fără unitate sindicală și proletară și fără marșuri.
În Germania, însă, cum o scrie Süddeutsche Zeitung, poliția din Berlin este preocupată de perspectiva unor incidente, deoarece o serie de grupuscule de extrema stângă vor să manifesteze astăzi de 1 Mai, în ciuda carantinei și a interdicțiilor.
Ba chiar, demonstrații și manifestații se anunță și în alte landuri. E drept că germanii au o legătură complexă și ambiguă cu „Sărbătoarea muncii”, deoarece ea a fost fixată și impusă pe 1 Mai nu doar de Stalin, ci și de Hitler, „Tag der nationalen Arbeit”. Ideea de sărbătoare a muncii vine așadar de la două regimuri totalitare rivale.
Hitler a marcat asta de îndată ce a sosit la putere, printr-un discurs celebru pronunțat pe 1 mai 1933, iar tot în acea primă Feiertag a muncii, Goebbels s-a adresat șeptelului uman prin:
Bekränzt eure Häuser und die Straßen der Städte und Dörfer mit frischem Grün. […] Reicht euch die Hände! Geschlossen marschieren wir in die neue Zeit hinein./ Onorați munca și respectați muncitorii! "Atârnați ghirlande verzi în case și pe străzile orașelor și satelor. Dați-vă mâna. Vom mărșălui strânși spre vremurile noi.” (1 mai 1933)
Astăzi, însă, pentru cei mai mulți, „Sărbătoarea muncii” rămâne doar un oximoron ironic!