Ministerul Apărării: Cinci militari, răniți în poligonul Goranu. Cazul, anchetat de Parchetul Militar

Imagine dintr-un poligon din România, în timpul unui exercițiu militar internațional – 14 mai 2024

Patru elevi și un instructor de la Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea au fost răniți joi, 12 decembrie, în jurul orei 12.30, în poligonul Goranu, din județul Vâlcea, în timpul unei ședințe de realizare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu exploziv real.

Răniții au fost internați la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, iar starea lor este stabilă, transmite Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul este cercetat de o comisie de specialiști numită de comandantul Centrului de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea și anchetat de Parchetul Militar.

La câteva ore de la incident, unul dintre cei cinci militari răniți a fost externat, iar ceilalți patru militari, a căror stare este stabilă, vor continua tratamentele și investigațiile medicale.

Astfel, unul dintre militari, care a suferit traumatisme la membrele superioare, este în curs de transfer către Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, pentru investigații medicale multidisciplinare.

Ceilalți trei militari, cu leziuni la față și membre, sunt transferați la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” din Pitești, unde vor continua tratamentul medical.

Îți mai recomandăm Program de Președinte | Apărarea României. De la „neutralitate în NATO” la o armată mai mare
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI