Marcel Ciolacu vrea să sesizeze CCR fără să mai aștepte decizia CEx

Marcel Ciolacu vrea să sesizeze Curtea Constituțională pentru a vedea cât de legală este desemnarea lui Ludovic Orban ca premier, făcută joi seară de președintele Klaus Iohannis

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a decis să sesizeze Curtea Constituțională, în calitatea sa de președinte al Camerei Deputaților, fără să mai aștepte decizia Comitetului Executiv al partidului, convocat pentru luni, după ce președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban să formeze un nou guvern.

„Mâine (vineri-n.r) o să mă văd cu juriștii de la partid și îmi confer acest drept, în calitate de președinte al Camerei Deputaților voi face o sesizare să vedem cât de legală este și dacă nu a fost declanșat un conflict juridic constituțional. Este în funcție ca și (sic!) interimar. Premierul desemnat nu este susținut de nimeni”, a declarat Marcel Ciolacu, citat de Mediafax.

Anterior, președintele PSD anunțase că partidul se va întruni luni în Comitet Executiv pentru a decide strategia de urmat după anunțul președintelui Klaus Iohannis.

„Președintele României a ales o variantă prelungită de criză politică. Prespupun că și-o va și asuma. Noi ne vom strânge luni la partid și împreună cu colegii mei vom face planul și strategia pentru perioadă următoare”, a spus Marcel Ciolacu.

El a devoalat o serie din tehnicile pe care PSD le va folosi pentru a tergiversa pe cât posibil procedurile de vot și, implicit, drumul spre anticipatele râvnite de liberali și de președintele Iohannis. Una dintre ele ar fi refuzul participării la votul din parlament, pentru a nu asigura cvorumul și, astfel, votul să fie amânat.

„E un moment în care trebuie o decizie politică, dacă participăm la acel vot sau nu. Avem și această posibilitate, ca PSD să nu meargă în plen, mai puțin eu, fiind președintele Camerei, trebuie să particip”, a spus Marcel Ciolacu.

Pe de altă parte, Ciolacu crede că guvernul Orban ar trebui să vină cu alt program de guvernare, chiar dacă echipa guvernamentală va avea aceeași componență, pentru că „vorbim de alt guvern”, iar „dacă nu vin nu se închide procedura”, spune el.

„Prim-ministrul desemnat trebuie să vină cu echipă, să aducă documentele la Parlament și să începem în calendarul de audieri. Nu poate fi același program de guvernare. Chiar dacă sunt aceiași oameni, noi vorbim de alt guvern. Dacă nu vin nu se închide procedura. Noi nu ajungem acolo (...). Dacă nu modifică programul nu avem procedura completă, nu putem trece la pasul următor, dar presupun că vor face modificări”, spune Ciolacu.

Apoi, dacă sesizarea CCR va fi admisă, va mai dura până la pronunțarea Curții Constituționale, dă de înțeles președintele PSD.

„Dacă eu am temei și voi face sesizarea voi aștepta până când CCR se va exprimă dacă se respectă Constituția. După decizia CCR intrăm în procedurile parlamentare”, a spus Ciolacu.

Cu toate acestea, Ciolacu spune că președintele e cel care „a ales să prelungească o criză”, mesaj postat și pe pagina sa de Facebook, cu un avertisment voalat adresat PNL și șefului statului.

„Anunțul președintelui Iohannis nu este o surpriză pentru nimeni. Din păcate, președintele Iohannis a ales o variantă de criză politică prelungită. Presupun că, împreună cu PNL, își vor asuma și costurile acesteia”, a scris Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Totodată, el susține că președintele Klaus Iohannis a venit cu o propunere de premier care, în opinia sa, nu ar fi, de fapt, susținută de nimeni în urma consultărilor. Ciolacu pune egal între propunerile făcute de unele dintre partide pentru postul de premier și votul pentru susținerea premierului desemnat, care nu poate fi verificat decât în parlament, precum și între lipsa de propuneri a unor partide și, implicit, presupusa lor nesusținere pentru noul guvern Orban. De fapt, majoritatea partidelor care nu au venit cu o propunere de premier au spus că vor susține guvernul Orban tocmai pentru că sunt împotriva anticipatelor iar minoritățile, de exemplu, au spus că vor susține orice propunere ar face președintele.

„Constatăm PSD și Pro România au fost cu o propunere, cu o majoritate super confirmată prin trecerea unei moțiuni de cenzură, cu 261 de voturi, foarte multe. Am văzut că USR (PLUS - n.r) îl susțin pe domnul Cioloș. PSD și Pro (România - n.r.), pe Pricopie. Minoritățile, UDMR, PMP, ALDE nu au propuneri. PNL are o propunere, dar au anunțat că nu o votează. Nu poți desemna o persoană care în urma consultărilor nu e susținută de nimeni”, a mai spus Ciolacu.

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat joi seară pe Ludovic Orban ca premier însărcinat cu formarea unui nou guvern, anunțând că își păstrează ca primă opțiune alegerile anticipate.

Din momentul în care Ludovic Orban va depune în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare pentru învestirea unui nou guvern începe procedura de alegeri anticipate - 60 de zile pe care le are Parlamentul la dispoziție să acorde vot de încredere unui nou Executiv. Dacă Parlamentul nu acordă încrederea în acest termen, Parlamentul este dizolvat de președintele țării.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri seară că va convoca partidele la consultări începând de joi, de la ora 12.00, și că, cel mai probabil, joi seară va anunța și cine va fi noul premier desemnat.

Președintele Iohannis a spus că rămâne, în continuare, adept al anticipatelor dar că, dacă va constata că partidele parlamentare nu vor dori acest lucru, va insista ca, în continuare, „să fie votat un guvern care vine cu o agendă reformatoare, un guvern care este construit de și în jurul Partidului Național Liberal.”

La consultările de joi, PSD și Pro România l-au propus pe Remus Pricopie, rectorul SNSPA și fost președinte al unei academii îndoielnice de informații înființate de Gabriel Oprea. PSD a anunțat, de asemenea, că va sesiza Curtea Constituțională dacă președintele îl va propune tot pe Ludovic Orban pentru un nou mandat de premier.

USR a anunțat că-l propune pe Dacian Cioloș dar, așa cum a scris liderul partidului, Dan Barna, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că este gata să-și asume guvernarea alături de PNL dacă nu se ajunge la anticipate, cu condiția alegerii primarilor în două tururi de scrutin.

UDMR a anunțat că nu susține crearea unei majorități în jurul PSD și nici un premier PSD.

Pro România a susținut, prin vocea lui Victor Ponta, că jocurile vor fi făcute de PSD, care deține controlul asupra Birourilor permanente reunite și că „anticipatele se fac dacă vrea PSD”.

PMP și minoritățile au anunțat că nu susțin anticipatele și că vor susține guvernul Orban în parlament.

ALDE a anunțat că nu are o propunere de premier și nu susține anticipatele iar grupul minorităților că, de asemenea, nu susține anticipatele dar că va susține orice premier va propune Klaus Iohannis.

Guvernul Orban a fost demis miercuri, de parlament, la trei luni de la învestirea sa. Moțiunea de cenzură a PSD a fost adoptată cu 261 de voturi, cu 28 peste numărul necesar pentru demiterea guvernului.

Din totalul de 465 de parlamentari, 423 au fost prezenți, dintre care s-au exprimat 400: 261 pentru și 139 împotrivă.

Parlamentul a adoptat, miercuri, moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, semnată de 208 parlamentari PSD și UDMR, după ce guvernul liberal, condus de Ludovic Orban, și-a angajat răspunderea pentru proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.