Pe teren, CFR Cluj și Dinamo Kiev, echipă antrenată de Mircea Lucescu, au încheiat meciul cu un egal „alb”, 0-0, compensat însă de atmosfera densă emoțional din tribune.
Înainte de partidă, aproximativ 200 dintre refugiații prezenți la meci, în special mame, bunici și copii, au urcat pe scena amplasată în centrul arenei, pentru a dansa pe ritmurile artistei Ruslana.
Multe melodii au fost dedicate Ucrainei.
La linia de start a meciului, toți cei 22 de jucători au îmbrăcat peste echipamentul de joc steagul național al acestei țări.
Imnul național al Ucrainei a fost intonat la unison, atât de fotbaliștii campioanei Dinamo Kiev cât și de refugiații ucraineni.
Evenimentul s-a încheiat cu o mare de luminițe pe fondurile sonore ale melodiei pacifiste a lui John Lennon, „Imagine”.
„'Care e super-puterea ta?'. 'Că sunt ucrainean!'”
Refugiații ucraineni au participat la eveniment în primul rând pentru a fi împreună și a fi solidari cu cei care au rămas în țara de baștină. Sunt mândri de ce au reușit să arate lumii până acum, rezistență și combativitate în țară și capacitate de adaptare în străinătate.
„Nu eram deosebit de patrioți, dar am reușit să demonstrăm că o țară destul de necunoscută luptă, rezistă, iar acum asta a devenit pentru noi un fel de rațiune de a trăi. Mai glumim între noi: 'care e super-puterea ta?'. 'Că sunt ucrainean'”, spune Daria S. (32 de ani), venită la meciul caritabil alături de băiatul și de fratele ei, mai mic.
Au ajuns la Cluj, din Kiev, încă de la începutul lunii martie.
„Băiatul și fratele meu iubesc fotbalul. E important să ne susținem unii pe alții, inclusiv pe fotbaliști, de aceea și suntem în tribune. Să fim împreună, uniți, e acum super-arma noastră”, a completat ea.
Chiar dacă lucrurile s-au mai liniștit momentan la Kiev, nu se încumetă să se întoarcă, încă, acasă.
„Nu știm ce va fi, iar să fim în situația de a pleca a doua oară din țară ar fi un dezastru”.
„Nu pot uita ce e în țară!”
Nastiia are doar 19 ani și a ajuns în România încă și mai devreme, alături de alți cinci membri ai familiei. Au stat mai întâi la Rădăuți, iar de 2 săptămâni sunt în Cluj. Activitățile de relaxare, inclusiv un meci de fotbal, au rolul lor.
„Studiez în Ucraina, la Universitatea din Nikolaiev, online. Nu pot uita ce se întâmplă la noi în țară, dar astfel de momente ne ajută să suportăm mai ușor”, povestește tânăra, din mijlocul sectorului unde s-au aflat cei mai mulți dintre refugiații ucraineni le meciul de miercuri.
Sosită de peste o lună, din Harkov, la Cluj, Alina a reușit să obțină protecția temporară de un an, măsură adoptată recent de Consiliul Europei. A venit în România cu fiica și cu mama sa, în timp ce soțul a rămas în Ucraina.
„Veștile care vin de acolo nu sunt bune, zilnic sunt uciși oameni, mulți prieteni și-au pierdut casele, inclusiv bunicul meu, care e în siguranță, dar apartamentul i-a fost distrus. Evenimente precum acesta ne fac să ne simțim mai în siguranță și să avem sentimentul că putem trăi aproape de normal”, mărturisește și ea.
La meciul dintre CFR Cluj și Dinamo Kiev au ajuns și ucraineni care au venit special pentru meci, de la sute de kilometru distanță. Este cazul Irinei, care s-a deplasat din Brăila, special pentru a asista la meci, cu cei doi copii:
„Evenimentele de acum ne-au făcut mult mai uniți și mă implic în orice are legătură cu Ucraina, ca să arătăm că suntem puternici și că vom câștiga acest război”, spune tânăra mamă, care mărturisește că a fost nevoită să renunțe, cel puțin momentan, la business-ul pe care îl deținea în centrul Ucrainei.
Dramele de acasă i-au marcat și pe cei mici. Fiica Irinei a desenat un iepuraș în al cărui ou de Paști a inserat numele celor mai afectate orașe din Ucraina.
Fotbalist în lacrimi
La finalul meciului caritabil de la Cluj, jucătorii campioanei Ucrainei le-au mulțumit refugiaților prezenți la joc, în scandările unora dintre ei.
La conferința de presă de după meci, Oleksandr Karavaev, cu 40 de selecții în naționala Ucrainei și-a stăpânit cu greu lacrimile, după ce a mulțumit celor care s-au implicat în organizarea evenimentului.
„Nu e ușor să intri pe teren și să dai tot ce poți când știi ce e în țara ta, dar peste tot pe unde am fost, în orice țară, în orice oraș, am fost primiți foarte bine și noi am încercat să dăm tot ce avem mai bun pe terenul de fotbal", a spus Oleksandr Karavaev. Solicitat să adreseze un mesaj către cei din Ucraina, fotbalistul a încercat să răspundă, dar a izbucnit în lacrimi.
La scurt timp conferința s-a întrerupt, secundul lui Mircea Lucescu, Emil Caras explicând că gestul lui Karavaev spune tot despre încărcătura emoțională pe care o poartă în această perioadă fotbaliștii campioanei, care au prieteni, rude în țara natală.
„Încercăm să sensibilizăm, există riscul de a intra într-o rutină și să acceptăm ce se întâmplă!"
După ce a împărțit în cursul zilei la mai multe evenimente de promovarea a meciului caritabil, Mircea Lucescu și-a păstrat sobrietatea pe tot parcursul jocului.
Mircea Lucescu a declarat pentru Europa Liberă că de această dată dimensiunea simbolică a fost mai importantă.
„În primul rând a fost un meci pentru pace. E foarte important să atragem atenția tuturor, există și riscul ca oamenii să intre într-o rutină de acceptare a situației. Ori noi prin ceea ce facem și prin prezența noastră, în diferite locuri, în diferite orașe, atragem atenția că lucrurile încă nu sunt rezolvate și încă e foarte multă durere și tragedie acolo, în Ucraina”, ne-a declarat Mircea Lucescu, chiar înainte de plecarea de la stadion.
„A fost o inițiativă binevenită și importantă, sper ca banii strânși să ajute. Atmosferă frumoasă, dar cred că ar fi fost frumos să se marcheze și niște goluri. Chiar dacă e meci caritabil sau amical, îți dorești mereu să câștigi. Azi cred că am fi meritat victoria, dar am întâlnit un adversar foarte bun, ați văzut cum sunt capabili să paseze", a spus la rândul său Dan Petrescu.
Tehnicianul a spus că echipa sa ar fi meritat unu sau două penalty-uri și a ironizat delegarea la partida caritabilă a lui Szabalcs Kovacs, fratele mai cunoscutului Istvan Kovacs, acuzat de echipa ardeleană că ar fi defavorizat-o în duelul recent pierdut, în Liga 1, cu FCSB.
Înainte de meciul caritabil de la Cluj, Dinamo Kiev a mai susținut partide similare cu Galatasary Istanbul și Leghia Varsovia. În perioada următoarele ucrainenii vor întâlni de asemenea Borussia Dortmund și Dinamo Zagreb.
Campioana Ucrainei s-a pregătit o bună bucată de timp în România, prin intermedierea lui Mircea Lucescu, într-una din bazele sportive ale FCSB.
Încasările, pentru sprijinul refugiaților
La meciul pentru pace de la Cluj au asistat aproximativ 7.000 de spectatori, conform reprezentanților clubului CFR. Persoanele din Ucraina au avut acces gratuit.
În rest, prețul biletelor a fost de 10 lei, respectiv 50 de lei la zona VIP.
Toate încasările vor fi donate unui ONG care sprijină refugiații din Ucraina.