România are cele mai mici prețuri impuse la medicamente din UE, motiv pentru care producătorii de medicamente își vând produsele pe alte piețe europene unde prețurile sunt mai mari.
Din această cauză, din când în când, farmaciile românești duc lipsă de medicamente.
Pentru a evita situații precum cea din România, Uniunea Europeană a adoptat o listă cu medicamente critice, care riscă să dispară de pe piața UE și care ar pune viața pacienților în pericol, fie că vorbim de diabet, boli cardiovasculare sau boli rare.
Lista medicamentelor critice din UE include atât medicamente inovatoare, cât și medicamente generice, pentru uz uman, dintr-o gamă largă de domenii terapeutice, inclusiv medicamentele pentru boli rare.
„Această listă cu medimente critice la nivelul UE va fi transformată în 2024 într-o serie de liste naționale inclusiv în România, pentru că unele dintre produse nu sunt de relevanță pentru piața românească, altele nu se regăsesc acolo deși nouă ne ridică probleme. Și pe baza acesteia, vom realiza o listă națională de medicamente critice”, a declarat miercuri Răzvan Prisada, președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, la un training media pentru jurnaliști, organizat în București.
„Asta nu înseamnă că în acest moment sunt deficitare, ci că pot ridica riscuri odată ce ele au devenit deficitare”, a completat el.
După ce țările europene, inclusiv România, vor avea o listă proprie cu medicamente critice, autoritățile vor putea lua măsuri legislative să prevină deficitul medicamentelor necesare.
Îți mai recomandăm M. Sănătății menține vânzarea unor antibiotice fără prescripție. Care sunt acestea„În cazul fiecărui medicament ar trebui să existe cauza care ar putea duce la deficit. Producătorii vor fi obligați să realizeze planuri de prevenție a lipsurilor de medicamente. Dar, cel mai probabil, planurile de prevenție vor fi la nivelul întregii Uniunii Europene”, a mai spus Răzvan Prisada.
Mai mult, din 2030, atunci când toate medicamentele din UE vor fi autorizate la nivel centralizat, planul de prevenție a posibilelor lipsuri va fi parte din autorizare.
„România va avea o listă cu medicamente de critice până la mijlocul anului 2024. Ea trebuie să fie însă o listă fluidă, pentru că sunt medicamente care pot să ridice probleme acum, dar poate că acum un an sau doi nu ridicau probleme”, a adăugat președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
Dacă pentru un medicament există un singur producător și nu există alternativă directă, atunci acel medicament intră automat pe lista critică.
„Trebuie identificate în primul rând alte produse, să vedem care sunt posibilitățile de înlocuire ale acelui medicament în momentul în care el devine deficitar. Apoi trebuie să existe cel puțin o sursă alternativă de materii prime”, a conchis Răzvan Prisada.
Îți mai recomandăm Când trebuie cu adevărat să iei antibiotice? Simona Negreș, farmacistă: Noi nu știm dacă pacientul a mai fost la farmacia X, Y sau Z