Merită Bulgaria să fie scoasă din MCV? Corespondență de la Sofia

Hristo Komarnițki autorul caricaturii apărute în ziarul „Sega” - Juncker către „prietenul Borisov” - „A fost bine, dar s-a terminat”

În Bulgaria raportul pozitiv al Comisiei europene, care a pus capăt monitorizării, separând Sofia de București, a provocat reacții contradictorii.

Liderul Partidului socialiștilor europeni, Serghei Stanișev, a declarat că raportul este o veste foarte bună pentru țară. Identică este aprecierea premierului Boiko Borisov, așa cum viceprim-ministrul Ekaterina Zaharieva crede că aprecierea pozitivă este o reacție la reformele din ultimii ani. Ministrul Justiției, Danail Kirilor, a anunțat că raportul pozitiv îi permite să renunțe la ideia de a demisiona, în vreme ce procurorul-șef, Sotir Țațarov, a spus – „pentru prima dată am primit o evaluare obiectivă”.

Unul din liderii PSB Elena Ionceva însă a declarat că recomandarea, în cazul Bulgariei, de scoatere a Bulgariei din Mecanismul de Cooperare și Verificare upă aproape 13 ani de monitorizare este rezultatul promisiunilor actualului președinte al Comisiei, Jean-Claude Juncker, avansate celui pe care l-a numit „prietenul Borisov”.

Ionceva consideră că mecanismul nu a adus o justiție mai bună și ordine de drept mai mare. Influența politică și oligarhică domină justiția și presa, procuratura rămâne de tip postsovietic, corupția înflorește, sunt etichetele pe care politiciana le-a aplicat situației din Bulgaria,

La întrebarea ziarului sofiot „Sega” de ce Bruxelles-ul face cadouri Bulgariei, țară în care nu a fost condamnat niciun mare corupt, și sancționează România, cu sute de demnitari ajunși la închisoare pentru fapte de corupție, răspunsul unui înalt reprezentant al CE a fost – „Pentru că Bulgaria a îndeplinit cele 17 recomandări ale Comisiei, care cer schimbări legislative și instituționale, nu și condamnări”.

Cea de a doua întrebare a ziarului a fost „Dece s-a renunțat la monitorizarea în domeniul crimei organizate, când niciun cap al acesteia nu a fost condamnat?” – răspunsul – „Pentru că anul trecut am constatat că în Bulgaria crima organizată a fost redusă la normele în celelalte țări-membre”.

Președintele Tribunalului suprem Lozan Panov a constatat, nu fără ironie, că că Bruxelles-ul transferă în mâiniile cetățenilor responsabilitatea pentru combaterea corupției și crimei organizate.

Opinia Institutului de drept al „Societății deschise” este că recomandările conținute în rapoartele MCV au generat riscuri pentru drepturile omului. Recomandarea Comisie europene nu are la bază rezultate reale în combaterea corupției și crimei organizate.

Ziarul „Dnevnik” avertizează că MCV va fi înlocuit în primele luni ale anului viitor de un nou mecanism de sancționare a neregulilor prin sistarea de fonduri. Situația Bulgariei se va putea chiar deteriora ca urmare a aplicării unui set de criterii comune pentru toate țările membre.

Vesela Cerneva, de la Consiliul european de politică externă, consideră că situația în Polonia și Ungaria și, în primul rând, autoritarismul lui Viktor Orban va duce la extinderea mecanismului de verificare și control. Orice încălcare a libertății presei și a supremației legii va fi sancționată prin tăieri de fonduri, a spus Cerneva, care este de păarere că „în această direcție s-ar îndfepta țările mai bogate, care ar avea ca efect și reducerea contribuției lor la bugetul Uniunii.”