Mihai Șora nu a fost informator, nu a fost ideolog al partidului comunist, nu a avut funcții politice, nu a fost ofițer de securitate, nu a scris cărți de propagandă și nu s-a cățărat nicicum pe cadavrele altora pentru a ajunge foarte sus.
I se reproșează că a acceptat să fie personaj în clipul comercial făcut de Emag la aniversarea celor 30 de ani de la căderea comunismului în care sloganul nu laudă produsele sau prețurile societății care a plătit filmulețul, ci îi spune celui care privește că libertatea nu trebuie luată ca pe un dat, ci „trebuie păstrată”. Mihai Șora a trecut de 100 de ani, a scris cărți de filosofie, a coordonat colecția ”Biblioteca pentru toți” înainte de 1989 și este foarte implicat în mișcările civice autohtone.
Cei care îl desființează pe Mihai Șora, folosind fraze mai mult sau mai puțin politicoase, susțin că nu se cuvenea ca tocmai el, care a fost membru PCR, să joace în clipul despre libertate, ca și cum în România orice companie finanțează astfel de reclame.
Acești judecători amintesc în treacăt cum a intrat el în Partidul Comunist Francez în perioada ocupației naziste, pe vremea studenției sale, când s-a alăturat și rezistenței. Pentru ei, carnetul de membru de partid, deținut în 1989 de circa 4 milioane de români, rămâne un păcat de neiertat.
Dar cine e suficient de pur pentru a vorbi despre libertate? „Norocoși cei născuți după război”, spunea în ianuarie 1984 fostul cancelar german Helmut Kohl, la prima sa vizită în Israel, pentru că ei sunt singurii fără de păcat.
Puri sunt deci doar cei născuți după revoluție. Restul sunt cu toții vinovați, fiindcă au tăcut, fiindcă au fost nevoiți să le facă altora rău, fie și involuntar, fiindcă au scris în lucrările de control de la liceu despre Ceaușescu, fiindcă au cumpărat o carte cu discursurile dictatorului, aflată în pachetul cu Ulisele lui James Joyce, fiindcă nu s-au plâns de cozile nesfârșite la care stăteau ceasuri întregi, fiindcă au acceptat când au ajuns la facultate cursurile de socialism științific fără să se revolte. Cei mai mulți dintre puritanii care se ridică împotriva lui Șora s-au născut înainte de 1989.
Pe de altă parte, reflexele puritaniste sunt oarecum normale, fiindcă în România răul dictaturii nu a fost cu adevărat exorcizat niciodată. Colaboraționiștii au început să fie devoalați târziu, când orice lege a lustrației și-ar fi făcut deja efectul, iar cei mai influenți ofițeri de Securitate au fost lăsați să se bucure de pensiile militare tot mai mari odată cu trecerea timpului. De liderii defunctului partid comunist, cei care erau mintea din spatele brațului înarmat al Securității, nu s-a atins nimeni. Mulți dintre cei care au jucat după cum le-au dictat acești ideologi de meserie au continuat să facă justiție politică la cheremul puterii până când la rândul lor s-au pensionat.
Deconspirarea regimului comunist s-a făcut în salturi și adesea unui politician care a făcuse pactul cu Securitatea i se dădea publicității dosarul informativ când devenea inconfortabil pentru cineva care avea cheile cufărului periculos. Jocul acesta se face din 1999, când a fost înființat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Lui Traian Băsescu i-a venit rândul după ce și-a terminat două mandate la Cotroceni și a devenit europarlamentar.
Prin sita controlată de serviciile secrete au fost lăsați să se prăbușească fără milă mari intelectuali, cum a fost poetul Ștefan Augustin Doinaș, care devenise și membru al PNL și care a apărut în primele liste ca informator. Mai târziu, când dosarele de securitate au devenit materie primă pentru cercetători s-au aflat și amănunte neplăcute, de pildă notele pe care le dădea despre cunoscutul eseist și istoric al literaturii române, Ion Negoițescu. Doinaș făcea cu râvnă acest exercițiu cu gândul să se reabiliteze și să aibă din nou drept de semnătură, după ce făcuse închisoare politică.
După ce a fost aclamat și după ce a avut mare succes cu miturile comunismului, importantul istoric Lucian Boia a recunoscut senin că a colaborat cu Securitatea vreme de 16 ani, încă de la 29 de ani. Puritanii nu au fost însă atât de duri nici cu Boia, nici cu Eugen Uricaru, nici cu Doinaș și nici chiar cu Traian Băsescu pe care mulți l-au idolatrizat ani de zile.