Revistă de presă, revistă de stres
În plină și multiplă criză pentru mass media, Le Monde anunță închiderea săptămânalului feminin Grazia, iar Libération deplânge situația gravă în care a ajuns, din pricina pandemiei, presa opresată, ceea ce permite un soi de punere în situație, ca într-o oglindă: este momentul în care presa scrie despre presă.
De altfel, chiar și prezenta rubrică “Revista Presei” este tot o mise-en-abyme care nu oferă și nu prezintă știri, ci caută să arate felul în care alții prezintă știrile. Este așadar o cu totul altă abordare decât cea care ar consta în a prezenta actualitatea. În Revista presei, știrile în sine sunt mai puțin relevante, ba chiar sunt de ieri, din ziua precedentă, în majoritatea cazurilor, întrucât presa e tipărită în timpul nopții. Revista presei prezintă așadar actualitatea interpretării.
Este și normal să fie așa: Revista presei se ocupă de presa tradițională cotidiană, cea pe hârtie, care apare caldă și umedă dimineața, încă foarte citită în Occident, chiar și în actuala carantină. Despre decăderea acesteia scriu Libération și Le Monde. Or, presa pe hârtie nu e căutată de mai nimeni pentru știri, acestea fiind deja auzite de toată lumea la radio și TV și găsite pe internet, ci este citită pentru originalitatea și profunzimea analizelor și interpretărilor și pentru plăcerea suplimentară de-a fi frunzărită la terasă.
Cum o tot explic în rubrica asta, nimic nu va înlocui cu totul ritualul lecturii ziarelor la terasă. Nimeni nu cumpără azi ziarele pentru știri. Ba chiar, un ziar cum este Le Monde, cu care am început prezentarea, este probabil ultimul mare ziar de calitate de pe planetă care iese... la prânz, purtând data de a doua zi. Așa încât, numărul din Le Monde disponibil în această dimineață de joi în chioșcuri și purtând data de azi, cel cu articolul despre dispariția săptămânalului feminin Grazia, este de fapt apărut ieri, miercuri, la prânz. În schimb, Le Monde cu data de mâine, vineri 19 iunie, va fi în chioșcuri astăzi la prânz, joi 18.
Libération la rândul său scrie despre toate ziarele specializate sau provinciale care suferă acum: «L’Equipe», «Paris Normandie», «l’Express» etc.: restructurări, delocalizări, concedieri de personal, limitări de apariții, lichidarea unor ediții locale… Aici trebuie văzută și înțeleasă o foarte mare diferență culturală între o țară precum Franța, unde peisajul mediatic e dominat de presa din capitală, și Germania, de pildă, unde doar tabloidele precum Bild se înscriu în noțiunea de „presă națională”, presa serioasă fiind de fapt mai întâi regională, cum o arată de altfel în primul rând titlurile ziarelor: Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), sau Süddeutsche Zeitung (SZ) în München, sau acel WestdeutscheAllgemeine Zeitung (WAZ), ziar din regiunea Ruhr și Westfalia, extrem de prosper, care în primul deceniu al anilor 2000 s-a extins enorm în Balcani și Europa de est, posedând o vreme cele mai importante (pe atunci) titluri din regiune, de la Jutarnji List în Croația și Politika la Belgrad, până la România Liberă.
O criză mondială a presei
Libération analizează și starea presei tradiționale în lumea anglo-saxonă. Criza presei scrise e mondială. Până și cele mai mari publicații sunt acum afectate. Astfel, în primele trei luni ale anului în curs, New York Times (NYT) a strâns aproape 600.000 de abonați pe platforma digitală. Acum, NYT, care rămâne un model în asta pentru toată lumea, are acum 6 milioane de abonați, dar din aceștia doar 800.000 plătesc pentru versiunea pe hârtie. Chiar și NYT, însă, face economii, după ce veniturile din publicitate s-au prăbușit.
În Anglia, Financial Times (FT) are 1,1 milioane abonați, dintre care 900.000 sunt doar pentru ediția electronică. Recent, redactoarea șefă Roula Khalaf se întreba chiar, în paginile ziarului, dacă nu cumva pe termen lung presa pe hârtie e condamnată definitiv.
Taxarea giganților GAFAN
Tocmai Financial Times arată azi importanța presei de calitate, revelând, scoop și informație exclusivă, după ce a obținut accesul la anumite documente, că SUA se retrag din discuțiile cu UE pentru a pune la punct o taxă digitală, așa-numita „taxă Google”.
În Spania, El Pais, care preia subiectul, citând FT, precizează că e vorba de o scrisoare a șefului trezoreriei SUA (ministrul de finanțe) Steven Mnuchin, care amenință UE cu represalii dacă se va purcede mai departe la taxarea în Europa a giganților sectorului digital.
În schimb, cum o notează Le Figaro, 13 mari cineaști europeni, printre care Pedro Almodovar, Luc Dardenne, Costa Gavras sau Cristian Mungiu (în linkuri am pus cronici spre filme de-ale lor), au scris Comisiei Europene cerând, dimpotrivă, taxarea giganților digitali reuniți sub sigla GAFAN (Google, Apple, Facebook, Amazon și Netflix).
O cină cecenă: Dijon disjunctat
Și tot Le Figaro revine asupra evenimentelor din Dijon, unde poliția și forțele speciale au reușit în sfârșit să restabilească ordinea, după patru nopți de ciocniri violente între ceceni veniți din toată Franța și magrebini locali. Le Figaro are la rândul lui un scoop și prezintă conținutul unei note informative a poliției judiciare franceze (DCPJ), datată marți16 iunie, în care se atrage atenția asupra pericolului pus de extinderea criminalității organizate cecene în Franța. Cecenii au preluat, de pildă, sectorul de pază, în special cea pe timp de noapte, în multe orașe, sector care era controlat anterior în multe locuri de rețele ale banditismului neaoș. În multe locuri, ei s-au implantat cu forța, în dauna magrebinilor sau a albanezilor.
Întreaga presă franceză se întreabă cum de a fost posibil ca forțele de ordine să fie atât de pasive, lăsând sute de oameni, organizați în bande și dintre care unii înarmați și purtând cagule, să se înfrunte și să incendieze mașini într-un oraș din Franța cu populația terorizată.
Subiectul este, desigur, foarte pe placul presei din Rusia. În capitala Burgundiei a sosit legea munților, scrie la Moscova Kommersantъ. „Legea munților” nu este o simplă formulă romantică, ci e un termen precis. Atât în istoriografia rusă, cât și în mitologia populară, caucazienii, dar mai ales cecenii, sunt muntenii prin excelență, termen scris deseori cu majusculă: „Munteni” (Горцы).
În Dijon, în Franța, cecenii par a fi câștigat pe toată linia în înfruntarea lor cu magrebinii locali. „Solidaritatea musulmană” se arată astfel inexistentă, contrar tezelor extremei dreptei, atunci când e vorba de delimitarea teritoriului. În Dijon, Franța, cecenii le-au dat astfel o lecție magrebinilor, pe care îi disprețuiesc. Nu se poate însă spune, cum o remarcă ironic Le Canard Enchaîné, că „asta ar echivala cu vreo formă anume de rasism, căci cecenii nu sunt polițiști”.