Acestea ar constitui un potențial pericol la adresa securității naționale a SUA, arată sursa citată.
Mai multe investigații de presă au dezvăluit legături între producătorul privat și armata chineză, cu suspiciunea că aparatele ar putea fi implicate în operațiuni de spionaj.
Printre instituțiile care folosesc acest tip de drone se află Ministerul Apărării Naționale, o unitate militară din Râșnov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Direcția Națională Anticorupție, scrie G4Media.
Într-un răspuns remis publicației pe acest subiect, Administrația Prezidențială, în numele Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), că riscurile ar fi minime la adresa securității naționale.
Numai că Pentagonul avertiza încă de pe 23 iulie 2021 că „sistemele produse de Da Jiang Innovations (DJI) reprezintă potențiale amenințări la adresa securității naționale”, motiv pentru care în 2018 a emis o interdicție privind achiziționarea și utilizarea tuturor dronelor comerciale disponibile, indiferent de producător, din cauza problemelor de securitate cibernetică.
Mai mult, anul care a urmat, Congresul a adoptat o legislație care interzicea în mod specific achiziționarea și utilizarea de drone și componente fabricate în China.
Comunicatul întărea un alt anunț, din 2020, în care DJI apărea pe o „listă neagră” a SUA de entități controlate de Armata chineză.
În noiembrie 2022, The Diplomat, publicație de analize și comentarii dedicate spațiului Asia-Pacific, menționa că dronele DJI pot fi folosite pentru a obține un avantaj informațional.
Acesta include capacitatea dronelor de a colecta date care pot fi transmise înapoi în Republica Populară Chineză pentru a alimenta modele de inteligență artificială, pentru a spori eforturile de supraveghere sau pentru a informa țintirea infrastructurii critice.
În articol se făcea referire la dovezi incontestabile ale utilizării dronelor DJI în războiul Rusia-Ucraina.
Cu toate acestea, instituții de forță ale statului român, aliat cu SUA în NATO, au achiziționat și utilizează drone DJI, multe dintre caietele de sarcini pentru licitații în derulare în acest moment fiind croite pentru astfel de aparate, după cum a declarat, pentru G4Media.ro o sursă din piață.
articolul integral și răspunsul dat publicației de autorități, pe G4Media
Îți mai recomandăm Chinezii de la LENOVO au primit undă verde pentru tehnologia 5G, cu avizul CSAT și semnătura premierului Ciolacu