Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, solicită, într-un comunicat de presă transmis vineri, ca „fiecare instituție publică, inclusiv cele componente ale sistemului judiciar, poartă responsabilitatea unei reacții mai ferme împotriva traficului de persoane”.
„În continuarea analizei dispuse cu privire la evaluările internaționale în materia eforturilor României de a lupta împotriva traficului de persoane, Ministrul Justiţiei, recunoscând că problematica este partajată la nivel național, iar coordonarea politicii publice în domeniu reclamă conlucrarea multor actori instituționali și din comunitate, consideră că fiecare instituție publică, inclusiv cele componente ale sistemului judiciar, poartă responsabilitatea unei reacții mai ferme împotriva traficului de persoane, în paralel cu protejarea și asistența victimelor acestui flagel”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Justiției.
În acest context, Ministerul Justiției consideră că eforturile trebuie direcționate cu precădere înspre următoarele arii de intervenție:
- asigurarea unei asistențe şi a unei protecţii efective față de victimele traficului de persoane. Nu trebuie uitat că acestea au suferit deja abuzuri și tratamente degradante, pe care le implică în mod obișnuit traficul de persoane. Trebuie în consecință protejate împotriva victimizării secundare în timpul procesului penal și sporite eforturile pentru a le facilita accesul la asistență juridică și la compensații financiare. În consecință, apreciem că se impune evaluarea în mod critic a schemei de asistență actuală pentru a înțelege rata scăzută de acces a persoanelor traficate la diverse servicii de asistență, cu un accent special pe asigurarea protecției, reabilitării și reintegrării copiilor victime ale traficului. Ministerul Justiției este dispus să contribuie la o astfel de evaluare din perspectiva competențelor proprii.
- susținerea finalizării în Parlament a demersului legislativ privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate inclusiv pentru activităţile de asistență a victimelor traficului de persoane, derulate de organizații non-guvernamentale;
- în ceea ce privește urmărirea penală şi judecata, pe fondul constatării unei scăderi a numărului de persoane trimise în judecată și de aplicare a unui regim sancționatoriu clement, este necesară mai multă fermitate în investigarea cazurilor de trafic de persoane, care să garanteze aplicarea unor sancțiuni efective, proporționale și disuasive. În acest context, este de apreciat iniţiativa Consiliului Superior al Magistraturii de a sesiza Inspecţia Judiciară pentru efectuarea unui control tematic la instanţe şi parchete referitor la modul de investigare şi soluţionare a cauzelor privind infracţiuni la viaţa sexuală cu victime minore.
- îmbunătăţirea pregătirii profesionale în materia prevenirii şi combaterii traficului de persoane a practicienilor (ofiţeri de poliţie judiciară, procurori, judecători, avocaţi), în special în ceea ce privește relaționarea cu victimele. Este un domeniu în care pot fi valorificate experiența și disponibilitatea partenerilor tradiționali (precum Ambasada SUA în România sau Ambasada UK în România);
- consolidarea măsurilor de recuperare a bunurilor provenite din infracțiuni și de colaborare cu Agenția specializată din subordinea Ministerului Justiției;
- dobândirea unei imagini comprehensive asupra fenomenului, prin culegerea și prelucrarea datelor statistice relevante privind fazele procesuale ale dosarelor de trafic de persoane şi cu privire la compensarea și asistența victimelor traficului de persoane.
În final, Ministrul Justiției menționează că va menține aceste subiecte pe agenda de priorități a ministerului și este încrezător că un dialog aplicat cu instituțiile care participă la realizarea actului de justiție și un parteneriat real cu organizațiile non-guvernamentale implicate în asistența victimelor pot oferi soluții viabile la problemele evidențiate.