Ministrul Justiției, Stelian Ion: Proiectul de desființare a Secției Speciale, trimis la CSM

România - Ministrul Justiției, Stelian Ion, în prima sa conferință de presă, în ultima zi a anului 2020

Noul ministru al Justiției, Stelian Ion, a anunțat joi, în prima sa conferință de presă susținută în ultima zi a anului, că a trimis Consiliului Superior al al Magistraturii (CSM) un proiect de lege pentru desființarea Secției de Investigarea a Infracțiunilor în Justiție, cunoscută în argoul profesiei și ca „Secția Specială”, parafrază ironică în prescurtarea sa după un acronim de tristă amintire.

„Vom trimite proiectul de desființare a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie către CSM. Din proiectul iniţial de lege, am păstrat doar partea referitoare la desfiinţarea SIIJ și am eliminat aşa zisele superimunităţi ale judecătorilor şi procurorilor pe care nici aceştia nu le ceruseră.”

De asemenea, la propunerea MJ, guvernul Cîțu a adoptat în guvern o ordonanţă care se referă la buna funcţionare a instanţelor de judecată.

„A fost o ordonanţă pe chestiuni tehnice, care ţin de administrarea justiţiei. Pentru că am primit solicitări exprese din partea Consiliului Superior al Magistraturii, foarte bine argumentate, în urma unei evaluări proprii a situaţiei instanţelor judecătoreşti din care a rezultat volumul mare de încărcare a acestor instanţe, totul a condus la concluzia că cea mai bună soluţie este aceea de a interveni urgent în reglementarea acestei situaţii”, a spus ministrul Stelian Ion.

Ministrul a anunțat și că a discutat cu omologul său italian „despre posibila extrădare a unor condamnați români care au primit decizii favorabile în instanțele italiene.”

De asemenea, ministrul va propune creșterea vârstei de pensionare, astfel încât un magistrat să nu mai poată ieși la pensie la 48 de ani.

„Avem o problemă mare pe lupta anti-corupție. Vom face o evaluare și va trebui să adoptăm o nouă strategie națională anti-corupție”, a mai spus ministrul.

Declarațiile ministrului Justiției, Stelian Ion:

  • Ieri, am adoptat în guvern o ordonanţă care se referă la buna funcţionare a instanţelor de judecată. A fost o ordonanţă pe chestiuni tehnice, care ţin de administrarea justiţiei. De la 1 ianuarie urma să intre în vigoare nişte prevederi care ar fi impus constituirea unor completuri de câte trei judecători care să judece apelurile şi în instanţele civile, dar şi în cele penale. Pentru că am primit solicitări exprese din partea Consiliului Superior al Magistraturii, foarte bine argumentate, în urma unei evaluări proprii a situaţiei instanţelor judecătoreşti din care a rezultat volumul mare de încărcare a acestor instanţe, faptul că schema de personal este redusă, faptul că, în ultima perioadă, nu s-au făcut intrări în profesie, acest lucru a condus la concluzia că cea mai bună soluţie este aceea de a interveni urgent în reglementarea acestei situaţii. Altfel s-ar fi produs blocaje inacceptabile în instanţele de apeluri, ceea ce ar fi condus, inevitabil, la o mărire a duratei proceselor.
  • Aşa încât, ţinând cont de faptul că acest proiect de ordonanţă de urgenţă a primit ulterior avizul din partea CSM, de asemenea, avizul Consiliului legislativ, am considerat că este oportun să emitem această ordonanţă de urgenţă, văzând şi faptul că, în Parlament, nu a fost adoptată şi nu mai putea fi adoptată o lege în timp util, care să reglementeze acest aspect.
  • Aş vrea să mă mai refer și la alte trei chestiuni, pe scurt, pentru a vă da posibilitatea să adresaţi întrebări.
  • Prima chestiune - încă de la preluarea acestui mandat am discutat în cadrul direcţiei de elaborare acte normative în sensul de a face unele corecturi ale proiectului de lege referitoare la desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi a trimite acest proiect către Consiliul Superior al Magistraturii în vederea obţinerii unui aviz. Am făcut acest lucru chiar în cursul zilei de astăzi. Este zi lucrătoare, chiar dacă este ultima zi din an. Vom trimite proiectul către CSM. Vreau să vă fac precizarea că, din proiectul iniţial de lege, am păstrat doar partea referitoare la desfiinţarea SIIJ, eliminând celelalte articole care se refereau la aşa zise superimunităţi ale judecătorilor şi procurorilor pe care nici aceştia nu le ceruseră şi care, din punctul meu de vedere, nu îşi aveau locul în acest proiect de lege. Ca atare - oricum vă rog să observaţi faptul că am avut o colaborare bună cu CSM-ul până în prezent - am obţinut acele avize, sunt optimist că, şi pe viitor, se va întâmpla acelaşi lucru şi vom obţine un aviz din partea CSM pentru acest proiect de lege.
  • O altă chestiune este cea legată de răspunsul pe care îl vom trimite în cursul zilei de azi către GRECO. Până la sfârşitul anului, trebuie să trimitem acest răspuns. Suplimentar faţă de ceea ce s-a răspuns până acum, le vom spune că avem în programul de guvernare clar stabilită prioritatea desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie - o chestiune solicitată în mod expres, în mod argumentat, de către GRECO - de asemenea, în plus, avem prins în programul de guvernare chestiunea privitoare la procedura de numire a procurorilor de rang înalt, în sensul întăririi rolului Consiliului Superior al Magistraturii.
  • În săptămâna care va urma, voi avea o întâlnire cu sindicatele din penitenciare, mi-au solicitat acest lucru, voi fi deschis tuturor celor care-mi vor solicita astfel de întâlniri. Dacă există pe anumite ramuri discuţii de făcut sunt deschis şi voi avea acele întâlniri.
  • În final, după cum ştiţi, au existat unele situaţii în care hotărâri judecătoreşti pronunţate în România au avut un deznodământ poate neaşteptat pentru noi, în special în Italia. Și predecesorul meu, domnul ministru Cătălin Predoiu a solicitat un punct de vedere în cadrul ministerului, s-a formulat acel punct de vedere, l-am primit în urma solicitărilor pe care, la rândul meu, le-am făcut şi urmează în perioada următoare să am un dialog cu omologul meu din Italia astfel încât să găsim cele mai bune soluţii pentru a reglementa această situaţie, pentru a le aduce la cunoştinţă şi domniilor lor această problemă pe care o avem. Vreau să vă spun doar că, în general, relaţiile noastre sunt foarte bune, relaţiile între autorităţi, în marea majoritate a cazurilor nu intervin astfel de probleme şi nu putem vorbi de o chestiune sistemică, sunt cazuri punctuale care pentru noi sunt foarte importante pentru că e vorba de dosare de răsunet, să spun aşa, dar la nivel de sistem nu există astfel de probleme. În orice caz voi avea acel dialog şi vă voi ţine la curent.