Bun găsit,
Iată subiectele de astăzi:
- Marea Britanie e cuprinsă de violențe anti-imigrație. Sute de oameni care au participat la proteste de extremă dreapta au fost arestați în întreaga țară.
- Echipele de canotaj ale României au câștigat cinci medalii la JO de la Paris.
- Relația dintre Israel și aliatul său cel mai apropiat, Statele Unite, devine din ce în ce mai complicată, după ce Biden îl avertizează pe Netanyahu să nu-l mai mintă.
Violențe în Marea Britanie
Marea Britanie se află în mijlocul unui val de violențe etnice, în urma mai multor proteste ale extremiștilor de dreapta, motivate de ura față de migranți, potrivit Reuters.
Violențele au început după incidentul de luni din Southport, când trei fetițe au fost ucise și alți oameni au fost înjunghiați de un băiat de culoare în vârstă de 17 ani - un val de dezinformare a cuprins apoi țara, dând de înțeles că băiatul ar fi fost un musulman radical, în ciuda faptului că familia sa este creștină. Mai multe la New York Times.
Unul dintre cei care au circulat dezinformarea și au aprins tensiunile este chiar Nigel Farage, scrie The Guardian.
Protestele anti-imigrație au fost organizate în mai multe orașe din țară, de la Manchester și Liverpool, până în Belfast sau Hull, fiind arestați de poliție cel puțin 150 de manifestanți, iar daune au fost întregistrate în mai multe locuri - detalii la CNN. În Rotherham, zeci de oameni au fost arestați duminică după ce au încercat să intre într-un centru pentru azilanți în căutare de refugiați, iar apoi au încercat să incendieze clădirea, scrie Financial Times.
Mai mulți bărbați de culoare au fost țintele unor atacuri rasiste, conform The Independent, atacați pe străzi de mulțimi de extremiști.
Premierul Keir Starmer a condamnat acțiunile „golanilor de extremă dreapta” și a promis să-i aducă în fața justiției, în timp ce Ministerul de Interne a promis să protejeze moscheile din țară. Detalii în live-blogul de la BBC și în cel de la The Guardian.
Violențele extremiștilor de dreapta „terorizează” musulmanii din Marea Britanie, conform unui ONG citat de The Guardian. Tot în The Guardian, consiliera a trei foști premieri conservatori spune că aceștia au creat posibilitatea pentru astfel de violențe, pentru că au întărâtat forțele extremiste și au ignorat semnalele de alarmă.
Performanță pentru echipele de canotaj
Echipele de canotaj au adus și mai multe medalii pentru România la JO de la Paris, ajungând pe locul trei în topul de medalii pentru acest sport, scrie Sport.ro. Clasați după Olanda și Marea Britanie, românii au obținut două medalii de aur și trei de argint. Cel mai recent, în finalele de sâmbătă, echipa feminină 8+1 a cucerit medalia de aur, iar cea masculină a obținut locul 5, scrie Digi24.
Președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a transmis că românii au obținut rezultate foarte bune în ciuda unui buget restrâns și a spus că sportul a fost ținta unei campanii de denigrare după ce s-a insinuat că majoritatea bugetului a mers către canotori. Libertatea face profilul antrenorului lotului olimpic de canotaj.
Duminică a mai avut o performanță bună și românca Bianca Florentina Ghelber, care s-a calificat în finala probei feminine de aruncare a ciocanului, scrie Agerpres. Tot la Agerpres, programul de luni al sportivilor români.
La nivel internațional, câteva performanțe olimpice demne de luat în seamă din ultimele zile:
- Algeriana Kaylia Nemour a câștigat prima medalie la gimnastică pentru o țară africană la JO,
- Cindy Ngamba a asigurat prima medalie din istorie pentru echipa refugiaților,
- Tenismenul sârb Novak Djokovic și-a câștigat „slamul de aur” după ce a luat primul loc în finala la simplu,
- Tenismenul britanic Andy Murray și-a jucat ultima partidă din carieră.
Tensiuni între Israel și SUA
Israelul a bombardat încă două școli în Gaza, ucigând cel puțin 30 de oameni, în timp ce armata pregătește încă o invazie în Khan Younis - mai multe informații, în live-blogul Al Jazeera.
Mai multe țări, inclusiv România, au transmis cetățenilor lor să părăsească Libanul, conform CNN. The Guardian scrie că toată lumea încearcă să prevină un conflict regional - cel mai recent, ministrul de Externe al Iordaniei, Ayman Safadi, a făcut o vizită rară în Iran pentru a convinge regimul de la Teheran să nu atace Israelul.
Americanii sunt din ce în ce mai reticenți față de intențiile guvernului israelian. Potrivit unui oficial citat de Haaretz, conversațiile dintre Biden și Netanyahu sunt din ce în ce mai tensionate și „Biden a realizat că Netanyahu îl minte despre ostatici”.
După această conversație, în care Biden i-a spus liderului israelian „stop bullshitting me” („nu mă mai prosti”), cabinetul lui Netanyahu a publicat o declarație prin care transmite că „premierul se așteaptă ca americanii să nu intervină în politica israeliană”, conform Middle East Eye.
Alte subiecte:
- De la Europa Liberă, despre problemele României în domeniul energiei verzi: există mulți producători de energie regenerabilă, dar nu sunt conectați la rețea.
- La câteva zile după primele informații cum că avioanele F-16 au ajuns în Ucraina, președintele Volodimir Zelenski confirmă că acestea sunt deja în aer. Mai multe la Kyiv Independent.
- În schimbul de prizonieri care a avut loc săptămâna trecută, Occidentul a trimis înapoi în Rusia și o familie în care ambii părinți erau spioni. New York Times urmărește cum au reușit cei doi să se ascundă în timp ce-și executau misiunea, cu tot cu copii.
Așteptăm mesajele tale la treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.
Toate cele bune,
Sabina
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.