Consiliul județean Teleorman, condus de Ionuț Daniel Cristescu (PSD), a semnat în noiembrie anul trecut un contract cadru, pe durata a 4 ani, în valoare de 46.506.452 de lei, aproximativ 10 milioane de euro, pentru „întreţinere curentă şi periodică pe timp de vară a drumurilor judeţene - Lot 2 - Zona nr. 2 EST”. Un alt contract, în valoare de 58 milioane de lei, adică 12 milioane de euro, pentru întreţinerea drumurilor judeţene din Lot 1– Zona nr.1 VEST a fost anulat pe 4 mai 2020, deoarece nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă.
Firma minune
Câștigătorul contractului cadru este celebra firmă Tel Drum din Alexandria, societate despre care procurorii DNA susțin că este controlată de Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD. Acesta este ultimul contract atribuit de CJ Teleorman firmei Tel Drum dintr-o serie de 9 acorduri încheiate cu instituții publice din județ. De menționat este faptul că legea achizițiilor publice nu interzice firmelor aflate în reorganizare judiciară să participe la licitații publice.
În ianuarie 2018, Tel Drum și-a cerut insolvența la Tribunalul Teleorman, cererea fiind acceptată de judecători. Conform calculelor Europa Liberă, valoarea celor nouă contracte câștigate de Tel Drum de când este în insolvență este de 126 milioane de lei. Toate aceste acorduri au fost semnate cu unități administrativ teritoriale din județul Teleorman, cele mai multe dintre ele pentru reparația și întreținerea drumurilor din județ.
În ciuda acestor investiții publice în asfaltări, Teleorman este în coada clasamentului național privind numărul de mașini înmatriculate. Astfel, potrivit Institutului Național de Statistică (INS) în decembrie 2017 în Teleorman erau înmatriculate 67.000 de autovehicule, adică locul 37 din cele 42 județe, inclusiv municipiul București.
Acționariat necunoscut
Până în 2017, firma de suflet a lui Liviu Dragnea a funcționat ca o societate cu acțiuni la purtător, adică acționarii erau necunoscuți. În urmă cu trei ani, la presiunile procurorilor, Tel-Drum a trecut cu acționariatul „la vedere”. Conform datelor oficiale, în acest moment societatea aparține în proporție de 54% lui Petre Pitiș, Liviu Lucian Dobrescu are 44%, Mirela Costache, Neda Florea și Marinela Panaitov dețin câte 0,6% din părțile sociale.
Lunga listă a datoriilor
În septembrie 2019, a fost publicat în Monitorul Oficial tabelul actualizat al datoriilor Tel-Drum, de unde aflăm că societatea are 126 de creanțe către tot atâtea firme sau persoane fizice, datoriile fiind în valoare totală de 71 milioane de lei.
În lista celor care au de recuperat cei mai mulți bani de la Tel Drum regăsim mai multe bănci comerciale cu aproximativ 20 milioane de lei, Compania de Utilități Publice Focșani - 2,2 millioane de lei, Direcția Generală a Marilor Contribuabili – 5,4 milioane de lei, Primăria Craiova – 10,8 milioane de lei, Compania Națională de Investiții – 1,6 milioane de lei dar și Ferma Salcia, societate administrată din umbră de fiul lui Liviu Dragnea, Ștefan Valentin Dragnea cu 769.000 de lei.
Menționăm că Ferma Salcia, specializată în creșterea porcilor, a susținut inițial că Tel Drum are să-i plătească 3,93 milioane de lei. Administratorul judiciar a redus suma la 769.000 de lei după ce „creanța în cuantum de 3.169.419 de lei, constând în facturi emise și neîncasate anterioare datei de 5. 03.2015 a fost respinsă ca fiind prescrisă. De asemenea, nu rezultă nici din documentele depuse de creditoare, nici din documentele primite de la debitoare, faptul că serviciile au fost prestate, respectiv faptul că bunurile au fost livrate. Restul creanței, în cuantum de 656.111 de lei, a fost înscrisă sub condiția dovedirii prestării efective a serviciilor, respectiv livrarea de mărfuri”, se arată în Buletinul Insolvenței publicat în Monitorul Oficial.
Pitiș și Dobrescu cer aproape 10 milioane de lei de la Tel Drum
Tel Drum are datorii și la acționarii săi. Astfel, Florea Neda are de încasat 44.800 de lei, la fel Mirela Costache și Marilela Panaitov. Banii reprezintă dividendele pe anul 2017. Ceilalți doi acționari principali ai firmei s-au înscris și ei în tabelul creanțelor Tel Drum. Astfel, Petre Pitiș cere 3.639.000 de lei de la firmă, iar Liviu Lucian Dobrescu susține că are de încasat 5.824.377 de lei, o parte din sumă reprezentând dividende pe anul 2017. Dobrescu este fostul coleg de liceu al lui Liviu Dragnea.
DNA a început urmărirea penală față de TelDrum în ianuarie 2018, societatea fiind acuzată de constituire a unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală în formă continuată. De atunci nu s-a mai auzit nimic de acest dosar.