Mircea Carp: Radio Europa Liberă va continua o tradiție respectabilă

Mircea Carp

Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, bine v-am găsit la Radio Europa Liberă, același post de radio pe care timp de 50 de ani l-au ascultat bunicii, părinții și poate unii din ascultătorii tineri!

Radio Europa Liberă de la început până la sfârșit a fost fidel principiilor toleranță și democrație, corectitudine dar nu neutralitate, echilibru, dar nu indiferență.

Deși timpurile s-au schimbat. principiile au rămas aceleași. Tot așa, Radio Europa Liberă rămâne în continuare o voce aparte în mass-media din România.

Ce se va schimba este dorința noastră ca la continuarea acestei tradiții să colaboram direct cu acele elemente ale societății românești care simt deasemenea dorința de a le urma împreună cu noi.

Evenimentele din decembrie 1989 au adus speranțe noi și uneori exagerate că lucrurile se vor schimba fundamental peste noapte în România.

Pe plan intern, există libertatea cuvântului și o presă liberă, există o democrație, există progrese în economia liberă.

Pe plan extern, România este astăzi membră a Uniunii Europene, în prezent conduce pentru un timp Consiliul Europei, face parte din NATO, unde se bucură de apreciere.

Însă există și deficiențe, unele din ele foarte grave și care sunt supuse criticii românești și, mai ales, internaționale: corupția, nepotismul, incapacitatea politică, proasta gestionare a resurselor naturale ale țării, educația care lasă de dorit și sănătatea care este …bolnavă.

Postul de radio Europa Liberă a fost deseori citat și apreciat în presa internațională pentru rolul pozitiv pe care l-a jucat.

Recent, în ziarul american „New York Times” a apărut un articol din care citez urmatoarele: „în timpul Războiului Rece, Radio Europa Liberă ( …. ) a jucat un rol important în încurajarea și susținerea speranței de libertate”, închei citatul.

Închei și eu notele mele exprimându-mi convingerea că postul nostru de radio, în forma sa nouă și modernă, și respectând principiile care stau la bază, va continua seria succeselor de până acum.

Să auzim numai de bine!

München, ianuarie 2019

-----------------------------------------------------

Mircea Carp (n. 1923, Gherla), ziarist și fost director-adjunct al postului nostru de radio (1979-1995). Militar de profesie, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. A fost rănit și decorat. În 1946 este dat afară din armată, datorită activităților sale anti-comuniste. Emigrează, în 1951, în Statele Unite, unde devine jurnalist și analist politic. Este mai întâi crainic, apoi redactor și director al Serviciului Românesc al postului de radio Vocea Americii. Din 1979 şi până în 1995, adică până la ieşirea sa la pensie, a fost director adjunct al postului de radio Europa Liberă, la München si unul din realizatorii emisiunilor „Actualitatea Românească” și „Programul Politic”.