Mihail Mișustin a fost susținut de patru din cinci facțiuni parlamentare. Din cei 432 de deputați prezenți în Duma de Stat, 375 au votat în favoarea lui Mișustin, iar 57 de parlamentari de la Partidul Comunist s-au abținut.
Votul este considerat o formalitate, pentru că Kremlinul controlează cu o mână de fier ambele camere ale parlamentului.
Mișustin a fost numit pentru prima dată premier pe 15 ianuarie 2020.
Putin și-a început oficial al cincilea mandat de președinte pe 7 mai. Guvernul a demisionat după ce Putin și-a preluat mandatul.
Surse din presa rusească spun că noul guvern va aduce mici schimbări, la Energie, unde cel mai probabil ministrul Nikolai Șulginov va fi înlocuit cu guvernatorul regiunii Kemerovo, Serghei Țivilev, căsătorit cu verișoara lui Putin, Anna.
Aceleași surse au declarat pentru RFE/RL că postul de vicepremier ar putea să-i revină lui Dmitri Patrușev, fiul lui Nikolai Patrușev, secretar al Consiliului de Securitate, fost coleg de școală cu Putin, prieten din copilărie și membru al aripii dure a Kremlinului, unul din cei care l-au inspirat pe Putin ca să invadeze Ucraina.
Numirile de la Securitate și Externe sunt făcute la propunerea directă a președintelui. Recent, adjunctul ministrului Apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru că ar fi primit mită un miliard de ruble.
Mai multți experți ruși spun că arestarea lui Ivanon și eșecurile armatei ruse pe front fac posibilă însăși schimbarea lui Șoigu, și el vechi prieten al lui Putin și prieten de călătorii. Șoigu a avut neîncetat posturi ministeriale încă din 1991, cu o pauză de șase luni în 2012.
Mișustin are o săptămână pentru a prezenta un nou guvern.
Mișustin, 57 de ani, care a făcut parte din guvern în 1998 și care a mai fost numit premier de Putin și în 2020, este o figură ștearsă, fost șef al Fiscului, funcție pe care a ocupat-o din 2010 până în 2020.
Îți mai recomandăm Putin îl numește pe Mihail Mișustin șef al guvernului