Medic cu leafă de 5.000 de euro pe lună, reținut pentru că ar fi cerut mită de la bolnavi de cancer bani, brânză, miere

Doctorița oncolog Anca Ababneh Dumitrovici a primit de 62 de ori mită într-o săptămână.

Șefa secției de oncologie a Spitalului Județean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost reținută după ce ar fi primit mită de 64 de ori de la mai mulți pacienți. Ea a fost prinsă în flagrant.

După flagrant, anchetatorii au efectuat mai multe percheziții în cabinetele spitalului, inclusiv la domiciliul și în autoturismul doctoriței. Acuzațiile sunt de dare și luare de mită.

În condițiile în care tratamentul de cancer este gratuit, doctorița ar fi primit diverse sume de bani și produse pentru procedurile medicale pe care trebuia să le aplice.

„În perioada aprilie 2022-19.01.2023, în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins și a primit diferite sume de bani (respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte bunuri (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Banii și produsele alimentare au fost primite pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit.

În numai o săptămână din luna decembrie a anului trecut, doctorița ar fi primit mită bani și bunuri de 62 de ori.

Anca Ababneh Dumitrovici va fi prezentată judecătorilor de la Tribunalul Suceava cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

Potrivit declarației de avere pe 2021, ea a câștigat ca medic la spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava 210.000 de lei și 84.000 de la cabinetul privat pe care-l deține, în total 24.500 de lei net/lună.

Soțul ei, medic la același spital, a câștigat în 2021, „doar” 214.000 de lei, adică 17.800 de lei pe lună.

Cazul a pornit de la denunțul unui pacient transmis Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.

Îți mai recomandăm Corupție la Bruxelles | Ce explicații are singurul europarlamentar care a votat ca Eva Kaili să rămână în funcție