Mitropolia Banatului le recomandă credincioșilor să participe la slujbe în afara locașelor de cult, din curte, majoritatea bisericilor având sistem de sonorizare. ”Suntem conştienţi de ceea ce înseamnă protecţia credincioşilor”, declară Ionel Popescu, vicar eparhial la Arhiepiscopia Timişoarei, potrivit News.ro.
Recomandările către preoții din Centrul Parohial Timișoara se referă la dezinfectarea ”tuturor obiectelor cu care vin în contact direct credincioşii”, care sunt rugați să stea acasă dacă sunt răciți.
Îndemnul vine în contextul creșterii infecțiilor cu coronavirus, dar și a deciziei guvernului de a interzice adunările mai mari de 1000 de persoane, precum și a apelului de evita aglomerația și locurile publice.
Îți mai recomandăm Coronavirus. Ortodocșii mizează pe credința care te salvează de virus. Catolicii: „Isus ar fi trebuit să moară, dacă el credea? Sau nu?”
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a declarat recent că „Biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”.
"Duminica, în biserici, mai ales în Timişoara, unde se adună câte 200 de credincioşi, se poate sta şi în afara lăcaşurilor de cult, în curtea bisericilor, pentru că marea majoritate a bisericilor au sisteme de sonorizare. Sunt foarte mulţi credincioşi care vin, intră cinci minute în biserică, aprind o lumânare, apoi pleacă mai departe. Instrucţiunile sunt transmise acum şi în teritoriu, pentru a anunţa toţi preoţii”, a declarat pentru News.ro, Ionel Popescu, vicar eparhial la Arhiepiscopia Timişoarei.
Potrivit sursei citate, în Centrul Parohial Timişoara se dezinfectează, periodic, toate obiectele cu care intră în contact enoriaşii, iar oamenii care sunt bolnavi sunt rugaţi să stea acasă.
"Am transmis în biserici să se ia măsuri de dezinfectare a tuturor obiectelor cu care vin în contact direct credincioşii: uşi, strane, icoane, balustrade, podeaua se dezinfectează cu materiale de dezinfecţie specială. Suntem conştienţi de ceea ce înseamnă protecţia credincioşilor. Toţi preoţii îi anunţă pe credincioşii care sunt răciţi să nu vină la biserică. Sunt chemaţi în timpul săptămânii cei care doresc să se spovedească şi să se împărtăşească în acest post, pentru ca atunci sunt mai puţini oameni în biserică”, a mai spus Ionel Popescu.
În 27 februarie, Patriarhia a transmis un comunicat în care a făcut apel la respectarea cu strictețe a măsurilor transmise de Ministerul Sănătății și a recomandat credincioșilor care se tem de îmbolnăvire să ceară preotului ”în mod excepţional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin)”.
Comunicatul a generat polemici în spațiul public, iar la numai o zi distanță Patriarhul Daniel l-a justificat prin ”solicitări din partea unor instituţii de stat ca Biserica să ia măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului respectiv şi pentru diminuarea temerii populaţiei în faţa acestui fenomen”.
”Pentru a depăşi polarizări şi polemici care slăbesc unitatea ortodoxă, trebuie evitate judecăţile pripite şi trebuie să reafirmăm cu tărie credinţa ortodoxă că Sfânta Euharistie nu este şi nu poate fi niciodată izvor de îmbolnăvire şi de moarte, ci izvor de viaţă nouă în Hristos, de iertare a păcatelor, de vindecare a sufletului şi a trupului.
Prin urmare, regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată, iar preoţii vor explica tuturor credincioşilor că această împărtăşire nu a fost vreodată pentru cineva şi nici pentru ei nu va fi un pericol”, spune Patriarhul Daniel.
Conform hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, adunările la care participă mai mult de 1.000 de persoane sunt strict interzise, iar pentru orice eveniment în care se adună peste 200 de oameni este nevoie ca organizatorii să solicite un aviz de la Direcţia de Sănătate Publică şi să ofere toate datele despre participanţi.