Un spectacol eveniment, într-o altă formidabilă premieră pentru România a unei lucrări esențiale pentru muzica secolului 20, chiar dacă într-o versiune în concert. Excelent ansamblul orchestral-vocal, excelentă prestație solistică, cu un final emoționant.
E incredibil dar aseară s-a cântat din nou o primă audiție pentru România a unei lucrări fundamentale pentru muzica secolului 20, la 58 de ani de când premiera absolută a acesteia avea loc la Opera din Zurich. Dodecafonismul din drama biblică a lui Schönberg n-a speriat chiar foartă multe lume, în sală a fost mai mult public chiar ca la Peter Grimes-ul lui Britten și - minune! - nu a sunat nici un telefon, cred că tehnica de compoziție a celor 12 sunete din gama cromatică are un efect devastator asupra telefoniei celulare din țara noastră!
Moise și Aron e o lucrare perfect antagonică Parsifalului wagnerian în care Schönberg e în căutarea purității Ideei, pe când Wagner dezvoltă simbolistica purității raselor, devenită doctrină cu contururi amenințătoare o dată cu venirea la putere a național-socialismului în Europa anilo 30. E răspunsul manifest al lui Schönberg la adresa acestei amenințări, unul estetic și social, care va fi urmat de exilul în Statele Unite, acolo unde fundația Guggenheim nu-i acordă însă fondurile necesare finalizării acestei creații. ”Moise und Aron” rămâne o partitură incompletă, la care deși compozitorul a lucrat mai bine de 10 ani, cu doar două acte (scrise între 1930-1932) și câteva schițe pentru al treilea va fi cântată în premieră în 1957, la 6 ani de la moartea autorului. Convertit la luteranism în 1898, în urma unui dramatic proces de conștință, Schönberg, creștinul născut evreu, va folosi pentru această dramă biblică un libret ce transformă acțiunea din vechiul Testament într-o confruntare între Gând și Cuvânt, o metaforă a Dumnezeului din Vechiul Testament, în care Moses este purtătorul gândurilor și Aron cel al cuvântului prin care comunică divinitatea, zeul unic al iudaismului. Conflictul se naște atunci când Aron se va îndepărtat de esența Gândului, pe care Moses trebuie să o împărtășească poporului ales de Dumnezeu, pentru fuga din Egipt, dezbaterea filozofică asupra credinței și leadership-ului căpătând accente dramatice odată cu dispariția lui Moise pe muntele Horeb și întoarcerea poporului la venerarea statuii vițelului de aur. Și Schönberg fuge în America în 1933, odată cu ascensiunea lui Hitler în Europa, după premiera din 1957 lucrarea devine un manifest personal al creației sale. Dodecafonie, Sprechgesang, Klangfarbenmelodie și o scriitură corală, bogat contrapunctată, sunt ingredientele acestei partituri care pun la grea încercare orice ansamblu și garnitură solistică.
Premiera de aseară a fost una excelentă și așteptările erau mari. Orchestra și Corul Filarmonicii ”George Enescu” au pregătit partiturile pentru acest spectacol încă din luna ianuarie a acestui an. Și au făcut-o foarte bine, orchestra a fost minunată, cu un concertmaestru admirabil în persoana lui Cătălin Desagă, violonist cu origini ieșene deseori invitat la București pentru astfel de evenimente muzicale cheie, actualmente concertmaestru al Würth Philharmoniker în Wüppertal, Germania, cu solo-uri expresive aseară și cu o abnegație reconfortantă în atacul partidei de corzi. Am remarcat excelentul interludiu care servește ca prolog la actul al II-lea, ansamblul e superb în schimbarea de stare care descrie absența lui Moise, cu textul corului șoptit ”unde e Moise” dezvoltat într-o dublă fugă excelent executată, cu dedicat acompaniament orchestral, cu foarte bune momente instrumentale – foarte bine cornii, excelentă virtuozitatea trombonilor, bravo partidei de contrabas mai ales pentru formidabilul efect ”con legno”, excelentă percuția și momentele de solemnă expresivitate a contrafagotului! Corul, element decisiv pentru monumentala lucrare, a fost excepțional, bucurându-se de aportul prezenței Vocal Consort Berlin, desfășurarea muzicală prin care poporul ales participă la firul acțiunii fiind una superbă, cu intonație perfectă, dicție excelentă în limba germană și o prezență scenică de angajament – bravo din nou corului Filarmonicii ”George Enescu” pregătit de Iosif Ion Prunner!
Lucrarea lui Schönberg este un spectacol esențializat la căutările filosofice a doi oameni, Moise și Aron, cu un cor monumental în rolul poporului ales, ca un al treilea personaj- cheie. Celelalte roluri, minore, au puține trăsături dramatice sau muzicale care să le individualizeze – de notat totuși Julia Sporsen (o tînără fată) sau Catherine Wyn-Rogers (o femeie bolnavă), greutatea spectacolului datorându-se rolurilor principale și prestației ansamblului acompaniator. Lothar Zagrosek a fost un dirijor extrem de implicat, cu o atenție minuțioasă la partitura din față, succesul fiind garantat în principal de Robert Hayward. Veteran al rolului și specialist în ”Sprechstimme” britanicul a făcut un impecabil Moise, într-un registru aspru și întunecat, pe deplin absorbit în credință și condus de Gând, de ideea pură care vine din întâlnirea cu Vocea rugului aprins, pe care personajul o va auzi în rendiția corului de la chiar începutul lucrării. John Daszak a fost un Aron bun și firesc, cu profunzime muzicală autentică în rolul deosebit de dificil și obositor, reușind să redea, în ciuda unor inconstanțe vocale, carisma generoasă a personajului care se sacrifică pentru binele poporului său. O notă excelentă pentru proiecțiile multimedia tridimensionale impresionante regizate de Nona Ciobanu și de artistul vizual Peter Košir, într-o tentă ternă coloristic, cu accente dramatice și esențializare textuală a momentelor- cheie din desfășurarea acțiunii.
Finalul e emoție pură. După moartea lui Aron, cuprins de regret, Moise declamă prin vocea lui Hayward în fața ansamblului : ”Cuvânt, tu…cât îmi lipsești” - acesta este finalul lucrării, așa cum Schönberg l-a lăsat neterminat. Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și al lui Iacob, Dumnezeul celor vii nu poate exista fără viață, Gândul nu poate exista fără Cuvânt, așa cum nici oamenii, nici viața nu pot exista fără iubire. Aplauzele sunt asurzitoare după liniștea de aproape 10-12 secunde ce cuprinde întreaga sală, o emoție copleșitoare.