Reprezentanții întreprinderii, deținute integral de guvernul de la Chișinău, au anunțat că au rezervat în acest sens o parte din capacitatea lunară din octombrie pentru a cumpăra energiei electrică de la compania Nuclearelectrica, care deține Centrala nucleară de la Cernavodă din România.
„Astfel, rezervarea pentru prima dată a capacității lunare are loc respectând regulamentele UE, procedeu similar utilizat și în cazul procedurilor de alocare a capacităților zilnice odată cu sincronizarea Republicii Moldova la sistemul european continental ENTSO-E, în martie 2022”, se menționează într-un comunicat Energocom.
Compania spune că, începând din luna octombrie, va cumpăra 10 MW bandă (intervalul de 24/24 ore), iar în lunile următoare această cantitate ar putea crește în funcție de necesitățile interne.
Preţul de achiziţie a energiei de la Nuclearelectrica e plafonat prin Ordonanţă de Urgenţă la 400 RON/MWh, sau circa 1.554 lei moldoveneşti per MWh sau 1,55 lei/kWh.
Acest preţ de achiziţie ar permite ca preţul final, cu tot cu taxe şi costuri de transport să rămână acelaşi pe care-l au consumatorii casnici în Republica Moldova.
În urmă cu un an compania de stat „Energocom” și societatea națională din România „Nuclearelectrica” au semnat un memorandum de înțelegere pentru a vedea care sunt opțiunile ca R. Moldova să primească energie nucleară de la unitățile 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, care urmează să fie puse în funcțiune în următorii ani.
Energocom a mai cumpărat energie electrică de la Nuclearelectrica în perioada octombrie 2022 - aprilie 2023.
Republica Moldova și Ucraina și-au sincronizat, în regim de urgență, sistemele energetice cu cel continental (ENTSO-E) în martie 2022, în contextul războiului din Ucraina și cel al intenției de aderare la Uniunea Europeană.
Îți mai recomandăm Explainer | Pe unde mai ajung în Republica Moldova gazele rusești sau de ce e „alertă” la Chișinău după incursiunea ucraineană în RusiaEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.