Ucrainenii au făcut publice în ultimele aproape 90 de zile de război și alte momente cu relevanță simbolică, printre acestea tancurile rusește remorcate de tractoare ale fermierilor ucraineni. Recent, mai multe maşini militare ale armatei ruse, dar şi bucăţi dintr-un avion militar rusesc, care au fost capturate de ucraineni, au fost expuse, luni, pe o stradă din centrul Kievului, pentru a marca ziua de 9 Mai.
Bucăţi din epava unui avion SU 25 SM doborât pe 2 martie pe raza satului Vîşegrad, despre care se crede că a fost folosit pentru bombardarea oraşului Irpin, dar şi mai multe transportoare blindate capturate la Hostomel au fost amplasate pe strada Lavrska, în faţa Muzeului Naţional Militar - Istoric al Ucrainei. Expoziția include și obiecte de îmbrăcăminte sau personale ale militarilor ruși.