Exercițiu NATO organizat în România cu 1.500 de soldați

Exercițiul DAFA24.

1.500 de militari români și din alte șapte state aliate se instruiesc, în aceste zile, în mai multe poligoane din țară, într-un exercițiu numit Dacian Fall 2024 (DAFA24), condus de Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est.

Potrivit unei postări pe Facebook a șefului Statului Major al Apărării, scopul exercițiului este de „creștere a interoperabilității între structuri, pentru acțiune integrată – nivel divizie - a forțelor și mijloacelor aliate”.

DAFA24 reprezintă o etapă premergătoare a exercițiului DACIAN SPRING de anul viitor, pentru care Franța va disloca în România capabilități de nivel brigadă, mai transmite șeful Statului Major.

La exercițiul DAFA24 iau parte 800 de militari francezi, la sol au fost detașate unități blindate, iar în aer au acționat aeronave românești și spaniole.

Oficialii militari spun că scopul exercițiului DACIAN FALL 24 este întărirea prezenței de descurajare și defensivă a NATO pe flancul estic al Europei.

Scenariul exercițiului vizează declanșarea unei operațiuni militare combinate, în condițiile activării articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord.

La exercițiu au participat militari din Belgia, Franța, Luxembourg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România și Statele Unite ale Americii, simultan, în poligoanele Cincu, Smârdan, Capu Midia și Bogata.

„DAFA24 a antrenat forțe din Comandamentul Multinațional de Brigadă Sud-Est, Comandamentul Brigăzii Franceze de Reacție Rapidă (Brigada 7 Blindată), Elementul Înaintat de Comandă al Brigăzii Franceze, Grupul de Luptă al NATO din România, Regimentul 52 Artilerie Mixtă și Batalionul 83 Rachete Operativ Tactice”, transmite Statul Major într-un comunicat din 30 octombrie.

De asemenea, la exercițiu au participat aeronave IAR 330 Puma Socat și F-16 Fighting Falcon ale Bazei 71 Aeriană, respectiv F-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Spaniole, dislocate în țara noastră pentru serviciul de Poliție Aeriană Întărită.

Îți mai recomandăm Cum vrea MApN să doboare dronele și avioanele care violează spațiul aerian

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.