Germania a făcut cunoscut că a decis să plătească cu 42% mai mult la bugetul comun al UE, altfel zis 13 miliarde în plus, consecință printre altele a faptului că va prelua președinția Uniunii Europene de la 1 iulie.
Germania preia președinția UE de la Croația și va fi urmată, în prima jumătate a anului viitor, de Portugalia. Die Zeit amintește că vineri va avea loc un summit prin video al liderilor europeni, iar Angela Merkel (Mutti, cum i se spune cu afecțiune, prin antifrază, dat fiind că nu are copii) nu se așteaptă deloc să obțină o unitate a celor 27.
NATO frântă că ți-am dres-o
Pentru Merkel, această președinție UE de 6 luni va fi încununarea carierei sale politice. Merkel va lucra îndeaproape cu șefa Comisiei UE Ursula von der Leyen, care i-a fost colaboratoare apropiată în guvern. A doua jumătate a anului va fi astfel foarte „germană”, în coordonare cu Franța lui Emmanuel Macron. Toată lumea pare însă fericită să se regăsească până la sfârșitul anului în mâinile lui Mutti.
Deocamdată, Germania se confruntă și cu anunțatul plan al lui Donald Trump de a retrage parte din militarii încartiruiți acolo, fără ca el să fi anunțat măcar în prealabil conducerea Alianței Nord Atlantice, NATO, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung publică o analiză despre asta intitulată: Ego-ul e mai important decât Alianța (Das Ego wichtiger als das Bündnis). Singurul mulțumit din toate astea, pe lângă ego-ul lui Trump, va fi, desigur, cel al lui Putin.
În Spania, El Pais scrie la rândul său despre aceasta, insistând pe aceea că inițial aliații europeni din NATO au reacționat cu incredulitate, ca apoi să-și dea seama că Trump într-adevăr consideră că pedepsește oarecum Germania pentru că nu rezervă 2% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru apărare. În realitate, cum o subliniază El Pais, contrar afirmațiilor lui Trump, Germania nu datorează acești bani Alianței Nord Atlantice și nici Washingtonului. În 2014, țările europene și-au stabilit un obiectiv de a cheltui 2% din PIB pentru apărare până în 2024. În 2019, Germania a atins 1,3 la sută în cheltuielile militare.
Aici intervin însă tot soiul de neînțelegeri tehnice, mulți închipuindu-și că cei 2% din PIB pentru apărare ar fi fonduri destinate SUA, ca un soi de taxă. Dar faptul că țările europene din NATO s-au angajat să-și ridice cheltuielile militare la 2% din PIB nu înseamnă că ele ar fi obligate prin asta de pildă să cumpere armament american, sau să verse acei bani Pentagonului.
Stele verzi precum dolarii
În Italia, La Stampa continuă revelațiile de luni în legătură cu cei 3,5 milioane de euro pe care regimul lui Nicolas Maduro din Venezuela e bănuit a le fi plătit partidului Italian Movimento Cinque Stelle (M5S). De astă dată, e vorba de arestarea presupusului intermediar, un cetățean columbian pe nume Alex Saab (!) care tocmai a fost arestat în Capul Verde și inculpat de spălare de bani.
Acest spălător al lui Maduro e pe cale de-a fi extrădat spre Statele unite, iar La Stampa scrie că el avea la dispoziție fonduri de nu mai puțin de 350 milioane de euro pentru a finanța diverse activități politice in lume și că dacă el începe să vorbească și să spună tot ce știe, atunci regimul chavist din Venezuela are într-adevăr de ce să tremure.
Pe "acoperișul lumii"
Dar și de pe acoperișul lumii, Himalaya, vin știri care îi fac pe unii geopoliticieni să tremure. Washington Post scrie despre ciocnirea din munți între militari chinezi și indieni, prima de acest tip din 1975 încoace. Acum cifra soldaților indieni morți pare să urce până la 20. Autoritățile chineze au recunoscut incidentul și au cerut Indiei „să înceteze provocările” la frontiera comună provizorie și disputată. Presa indiană la rândul său vorbește de cel puțin 43 de chinezi răniți sau morți.
Times of India notează că statul vecin Nepalul, prins între cei doi giganți, India și China, pare decis să ia partea Pekinuluiîn chestiunea frontierei.
Din nou despre Le Grand Remplacement, Marea Înlocuire
Pomenisem în revista presei de ieri moartea scriitorului francez Jean Raspail, care a influențat foarte mult extrema dreaptă mondială, dar iată că săptămânalul politico-satiric Charlie Hebdo se ocupă, în numărul său de astăzi (doar în ediția pe hârtie), exact de asta și utilizează chiar expresia pe care o folosisem ieri de „profet al Marii Înlocuiri”.
Le Grand Remplacement, Marea Înlocuire, este o expresie inventată de un teoretician al dreptei extreme franceze, Renaud Camus, care trimite la o ficțională „totală înlocuire culturală și rasială” a albilor, a europenilor, de către alte rase. Este o formulă pe care a preluat-o și Marine Le Pen de câteva ori în discursurile.
Imaginea mai trimite însă și la Le Camp des Saints (1973), un roman al acestui decedat Jean Raspail care prezintă Franța invadată de un milion de imigranți. În imaginarul partizanilor teoriei „marii înlocuiri”, ea se va petrece fie prin invazie, fie pur și simplu prin „rata fecundității”.
Charlie Hebdo recunoaște că unele pasaje din roman, care a avut opt ediții, ar fi astăzi interzise de legile antirasism adoptate între timp.
Agalmathorhemaphobie
Dar poate că Jean Raspail chiar ar fi meritat o statuie. Tot Charlie Hebdo, în editorialul semnat de Riss, redactorul șef, scrie despre obsesia colectivă cu statuile, cu „piedestalul pentru neant”. Asta este, desigur, opusul acelei perturbări psihice cu nume impronunțabil: agalmatorhemaphobia, care vine din greacă de la agalma = statue, și rhema = vorbire.
Frica de statui, agalmatorhemaphobia, e una din cele mai misterioase și mai puțin studiate boli mintale. Nefericitului atins de această țicneală îi este imposibil să viziteze un muzeu, de pildă, sau să traverseze un parc cu statui, pentru că simte în orice moment că în spatele lui Laocoon cu șerpii aceia din marmură băloasă, sau crăpatele nimfele din ghips, vor coborî de pe soclu și vor veni tiptil după el să-l strângă în brațe sau să-l muște de ceafă.
În editorialul din Charlie Hebdo, Riss descrie cu un fior statuile nenumărate care ornează mormintele și cavourile din uriașul cimitir parizian Père Lachaise, enumerând busturile de generali uitați și înverziți sau de notari grăsuți însoțiți de bacante demodate:
„De unde vine ideea asta bizară de a reprezenta personaje faimoase pentru a le instala la vedere? În timp ce le onorează, cetățenii își uită un pic propria banalitate și se conving singuri că admirația pentru personalitățile împietrite îi ridică la nivelul gloriei acestora. Statuile în locuri publice sunt ca oasele din farfuria câinelui. Dacă ne punem să le roadem, înseamnă că vrem de fapt să uităm că nu mai e altceva de mâncare.”