NATO nu-i poate apăra cu succes pe cei mai vulnerabili membri ai săi. Rusia poate ajunge la Riga în 60 de ore.

Exercițiu NATO la Constanța, Sea Shield 2019

Pentru a descuraja Rusia de la încercarea de a-şi folosi forţele terestre ample şi bine echipate fie pentru a-şi intimida vecinii din vest, fie pentru a purta un război-surpriză scurt împotriva României sau Poloniei, NATO trebuie să desfășoare o capacitate convenţională robustă în Europa de Est.

Regimul Putin a construit o maşinărie militară convenţională capabilă să reprezinte o ameninţare semnificativă pentru vecinii săi imediaţi din Europa, inclusiv pentru membrii NATO. Potrivit raportului Agenţiei de Informaţii de Apărare (DIA) din 2017, deşi strategia militară a Rusiei este defensivă oficial, principiul fundamental al războiului terestru al trupelor ruseşti este acţiunea violentă, susţinută şi profund ofensivă, la fel ca în era sovietică. Unităţile mecanizate şi blindate susţinute de aviaţie şi de artilerie trebuie să preia iniţiativa la începutul ostilităţilor, să pătrundă în apărarea inamicului şi să intre profund şi decisiv în zona de comandă a inamicului, după cum explica Real Clear Defence.

Implicaţiile strategice ale acestor capabilităţi pentru Moscova au fost descrise de către generalul Phillip Breedlove, fost comandant al Comandamentului Aliat Suprem în Europa al NATO, încă din 2014: "Ei sunt absolut capabili să aducă o mare forţă într-o poziţie de reacţie. Este ceva la care trebuie să ne gândim - "Ce înseamnă geostrategic când avem o naţiune care poate produce această forţă de reacţie şi acum a demonstrat că poate folosi acea forţă de reacţie pentru a trece peste o graniţă suverană?"


Forţele ruseşti convenţionale sunt capabile să desfăşoare o campanie rapidă şi intensă împotriva statelor de la periferia imediată a Occidentului. Letonia, Lituania şi Estonia - toate membre ale NATO - sunt deosebit de vulnerabile la un atac surpriză convenţional, mai subliniază Real Clear Defence, citat de Rador.

Corporaţia RAND a analizat intens echilibrul militar din regiunea baltică. Concluziile acestui efort sunt serioase: După cum se prevede în prezent, NATO nu poate apăra cu succes teritoriul celor mai expuşi membri. În cadrul mai multor exerciţii, utilizând o gamă largă de participanţi experţi cu şi fără uniformă, de ambele părţi, cea mai lungă durată pentru ca forţele ruseşti să ajungă la periferia capitalelor estonă şi/sau letonă, Tallinn şi respectiv Riga, este de 60 de ore. O astfel de înfrângere rapidă ar lăsa pentru NATO un număr limitat de opţiuni, toate proaste.


Moscova înţelege că este în dezavantaj grav dacă se confruntă cu puterea economică şi militară unită a Alianţei Occidentale. Nici nu poate spera să câştige un conflict prelungit. După cum a observat un studiu realizat de Fundaţia Carnegie, având în vedere disparităţile dintre puterea militară şi cea economică globală, conflictul pe scară largă, prelungit şi convenţional cu NATO ar putea duce la pierderi nesustenabile pentru Rusia. Orice opţiuni militare pentru a provoca Occidentul trebuie, prin urmare, să se bazeze pe o rezoluţie rapidă, exploatând superioritatea locală a Rusiei, înainte ca întregul, dar îndepărtatul potenţial al Occidentului să fie pus în practică.


Pentru a descuraja Rusia de la încercarea de a-şi folosi forţele terestre ample şi bine echipate fie pentru a-şi intimida vecinii din vest, fie pentru a purta un război-surpriză scurt împotriva Bulgariei, Poloniei, Ucrainei sau României, NATO trebuie să aibă o capacitate convenţională robustă desfăşurată în Europa de Est.

Administraţia Obama, care a retras toate forţele blindate din Europa de Est, şi-a dat seama de greşeala sa după invazia Rusiei în Crimeea şi în estul Ucrainei. Inversând tendinţa, a creat Iniţiativa de Reasigurare Europeană (ERI), menită să finanţeze eforturile de întărire a apărării NATO. Acestea au inclus prepoziţionarea de echipament greu în Europa de Est, desfăşurarea rotativă a unei brigăzi blindate (ABCT) şi o serie de exerciţii NATO în continuă creştere, care implică un număr relativ mare de forţe terestre.


Având în vedere ameninţarea din ce în ce mai puternică a Rusiei faţă de vecinii săi din est, inclusiv membrii NATO, trebuie făcute mai multe. În special, SUA şi aliaţii lor din NATO trebuie să desfăşoare o forţă terestră suficientă pentru a descuraja, dacă este posibil, şi a contracara, dacă este necesar, orice încercare rusească de atac-surpriză convenţional împotriva acestor ţări vulnerabile, după cum scrie Dan Gouré, vicepreşedinte al Lexington Institute în Real Clear Defence: sunt necesare forţe grele, inclusiv brigăzi blindate, formaţiuni aeriene şi unităţi de tragere de rază lungă, poziţionate în Europa de Est.

Pentru a fi credibilă şi pentru a atrage forţe suplimentare ale Alianţei spre est, pilonul central al acestor noi desfăşurări trebuie să fie din partea armatei americane. Alte forţe grele ale NATO ar trebui să urmeze. Având în vedere disparitatea în echilibrul forţelor desfăşurate la distanţă ruseşti şi ale NATO şi avantajele Moscovei în liniile mai scurte de comunicare, forţele NATO trebuie să fie amplasate aproape de frontiera de est a Alianţei, dacă e să aibă şanse credibile de a opri o ofensivă rusească.

Cu luni în urmă, Statele Unite au început negocierile cu Polonia cu privire la desfăşurarea unor forţe suplimentare ale SUA în ţară. Guvernul polonez a sperat în desfăşurarea permanentă a unei diviziuni blindate a SUA. Varşovia a oferit mai multe locaţii în care trupele şi echipamentele ar putea fi adăpostite, plus aproximativ 2 miliarde de dolari pentru a suporta costurile de operare a unei baze permanente. Aparent, Statele Unite şi Polonia au convenit, deocamdată, să desfăşoare un număr mai restrâns de forţe decât cel care ar fi necesar pentru a descuraja cu certitudine Rusia, după cum observă vicepreședintele Institutului Lexington. Miezul unei astfel de desfăşurări ar fi elemente ale unei diviziuni blindate a SUA, incluzând o unitate ABCT, elemente ale unui sediu de diviziune şi unele facilităţi esenţiale. Unitatea ABCT nu va fi amplasată permanent în Polonia. În schimb, unităţile SUA continentale vor fi rotite continuu la distanţă. Cu o ABCT suplimentară bazată pe vehicule şi echipamente prepoziţionate şi pe brigăzile aeriene şi Stryker deja desfăşurate în Europa, armata ar putea forma o divizie grea capabilă.

Decizia de a desfăşura în Polonia elemente cheie ale unei divizii blindate este un pas în direcţia cea bună. Dar este doar primul pas. Următorul ar trebui să fie desfăşurarea simultană a celei de-a doua ABCT rotativă în Polonia. Acest lucru ar permite armatei americane să opereze o divizie completă. O asemenea mişcare ar reprezenta, de asemenea, un semnal puternic pentru Rusia că orice agresiune convenţională împotriva flancului estic al NATO va fi întâmpinată de o forţă decisivă. În cele din urmă, dacă Rusia îşi va continua comportamentul provocator faţă de NATO, ar putea fi necesar ca forţele americane să desfăşoare forţe la distanţă permanent, până la o unitate de armament greu completă.