Neinspiratul domn Dîncu sau cui folosesc ezitările de la București

Ministrul apărării, Vasile Dîncu, este autorul unei lungi serii de declarații confuze în privința relațiilor cu Rusia chiar de dinainte de începerea conflictului militar cu Ucraina. Fiecare apariție televizată a domniei-sale lasă loc de interpretări și de reacții din partea experților. Unele au implicații militare, altele au fost simple comentarii despre implicarea civică a cetățenilor care îi ajută pe ucrainenii de la graniță.

„Aș vrea să insist în optimismul meu și să cred că aici este vorba doar despre incompetență, în cazul domnului Dîncu. A dat impresia că se află în siajul mesajelor transmise de la Moscova. A creditat ca fiind autentice așa-zise propuneri de pace formulate în mod ipocrit în disprețul oricăror norme și uzanțe internaționale și diplomatice de regimul de la Moscova care își oferea disponibilitatea de a negocia, dar doar la Minsk care este parte implicată în război. Chiar acum președintele Lukașenko a dat de înțeles că Belarus este posibil să participe la acest război și a justificat folosirea teritoriului Belarusului ca punct de plecare a atacurilor împotriva Ucrainei”, explică istoricul Cosmin Popa, specialist în spațiul ex-sovietic, lipsa de reacție a ministrului Dîncu despre semnarea unei posibile înțelegeri la Minsk, în Belarus

Popa explică faptul că nu pot avea loc negocieri de pace pe teritoriul unei dintre țările aflate în conflict. Este doar unul dintre mesajele care au iritat și au fost transmise în cadrul intervenției ministrului Dîncu de la Digi24 de sâmbătă seara. Un altul s-a referit la românii care s-au mobilizat să îi primească și să îi ajute pe refugiații din Ucraina.

Cosmin Popa spune că reacția ministrului Dîncu dă dovadă de lipsă de sensibilitate umană, „ciocoism chiar, acesta este cuvântul, spunându-ne că nu era nevoie de o mobilizare așa mare pentru a ajuta refugiații”

„Este declarația unei persoane care trăiește în deplină prosperitate și siguranță cu privire la suferințele prin care trec zeci de mii de oameni, sute de mii de oameni obligați să se refugieze din țara lor, Dumnezeu știe unde îi mai duce soarta, din nefericire pentru ei. Societatea românească a reacționat, așa cum ar fi trebuit să o facă statul nostru sau să o facem împreună.”

Istoricul Cosmin Popa: „Domnul Dîncu este absolut nepotrivit, și acesta este un eufemism, nu pentru funcția de ministru al apărării, ci pentru funcția de politician, pentru o țară modernă, europeană așa cum este România.”

Declarațiile neinspirate ale ministrului Dîncu datează de dinainte de începerea propriu-zisă a conflictului. Când Rusia avea deja trupe comasate la graniță, Vasile Dîncu vorbea despre necesitatea construcției unui sistem de securitate între România și Rusia, citându-l pe președintele Franței, Emanuel Macron.

„Aceste afirmații se pot face, dar nu se pot face în momentul în care Rusia își atacă între o manieră nedeclarată și neprovocată pe unul dintre vecinii săi și anume Ucraina, nu în momentul în care Rusia prin navele sale îți blochează pur și simplu litoralul instaurând zone de excludere la marginea apelor teritoriale românești. Tu te apuci, ministrul apărării al unei țări NATO, să vorbești de construirea unui sistem de securitate împreună cu Rusia, în plin război al Rusiei cu Ucraina”, mai spune Popa.

El crede că astfel de declarații se pot face doar atunci când la Moscova nu va mai fi Putin președinte, dar nu „în timpul unui război pe care Putin îl duce nu numai împotriva Ucrainei, ci împotriva întregii lumi civilizate.”

Ulterior, ministrul Vasile Dîncu a făcut precizări și a susținut că a fost interpretat greșit.

„Singura problemă pe care o văd eu este că nu are experiență de leadership nu neapărat miliar, ci de apărare, în sensul în care își găsește mai greu cuvintele. Nu neapărat că confundă noțiuni, dar le amestecă, nu are terminologia, încearcă să spună ceva și iese altceva. Altfel, dincolo de asta, eu nu văd nicio problemă în ce a zis”, e de părere Oana Popescu Zamfir, expert în securitate și afaceri internaționale.

De ce a trimis România târziu ajutor militar

România nu a fost prezentă din primele momente nici la oferirea de ajutor cu tehnică militară Ucrainei și unul dintre ultimele state care au închis spațiul aerian pentru aeronavele rusești. Abia duminică autoritățile de la București au anunțat trimiterea de combustibil, veste antiglonț, căști, muniție și echipamente militare, alimente, apă si medicamente.

Popa identifica, înainte de anunțul guvernului, trei posibile explicații ipotetice ale lentorii și lipsei de reacție a autorităților:

• „Prima dintre ele este legată de faptul că poate noi nu deținem niciun armament util pentru o operațiune ca cea din Ucraina și, dacă nu deținem acest armament, poate ar fi bine să desființăm această armată și să dăm banii către sănătate și către alte domenii care asigură prosperitatea acestui popor, urmând să fim apărați prin altfel de aranjamente de către ceilalți aliați.”
• „Ar mai putea exista o explicație și aceea ar fi că România se sperie de o eventuală reacție ulterioară a Rusiei și de aceea preferă această relativa non-implicare.”
• „A treia posibilă explicație ar putea fi una foarte simplă, că atâta pot politicienii români, cam asta este amplitudinea lor intelectuală de natură să îi facă să sesizeze importanța momentului istoric prin care trece întreaga Europă.”

Oana Popescu Zamfir crede că, de fapt, a fost o conlucrare cu partenerii externi care nu ar fi fost comunicată publicului. Ea spune că lucrurile astea se decid în coordonare cu aliații din NATO și că niciuna dintre țările care a trimis Ucrainei tehnică militară nu a făcut-o la nivel național fără consultare cu partenerii.

„Este foarte posibil să fi existat motive sau s-au împărțit sarcinile diferit. România s-a ocupat de altceva și alții de altceva. La fel și cu închiderea spațiului aerian, având în vedere cât de buni ascultători și cât de fideli suntem deciziilor care se iau la nivel de top NATO. Este foarte posibil ca să mai fi trebuit să iasă din Rusia să mai iasă niște cetățeni străini, este posibil să mai fi trebuit să fie extrași diplomați sau oameni de inteligence”, spune Oana Popescu.

Polonia a fost prima țară care a anunțat public trimiterea unui convoi cu muniție încă din 25 februarie, iar Germania a trimis 1.000 de arme anti-tanc și 500 de rachete antiaeriene Stinger.