3 minute | Joe Biden merge în Israel. Atac cu doi morți la Bruxelles. Pensiile speciale devin „mai puțin nesimțite”

Mii de palestinieni se află la Rafah de la granița cu Egiptul, în speranța că punctul de trecere a frontierei va fi deschis.

În plină criză umanitară în Fâșia Gaza, președintele Joe Biden merge miercuri în Israel, într-o „vizită de solidaritate”. La București, deputații au votat o lege a pensiilor speciale care vor fi „mai puțin nesimțite”.

Bine v-am găsit,

Iată principalele știri:

  • Președintele Joe Biden vizitează miercuri Israelul, după ce Antony Blinken a negociat opt ore cu premierul Benjamin Netanyahu.
  • Meciul de fotbal dintre Belgia și Suedia a fost suspendat după ce un bărbat a ucis doi suporteri suedezi. Bărbatul înarmat ar fi strigat „Allahu Akbar”.
  • La București, Camera Deputaților a adoptat proiectul legii pensiilor speciale, de care depind banii din PNRR.

Vizită de solidaritate cu Israel

Preşedintele Joe Biden vizitează miercuri Israelul, a anunţat secretarul de stat american Antony Blinken, care a negociat timp de opt ore cu premierul Benjamin Netanyahu şi cabinetul său de război, scrie The Times of Israel.

Joe Biden își va exprima solidaritatea cu Israelul și va primi o informare cuprinzătoare despre obiectivele și strategia militară privind eradicarea Hamas, gruparea islamistă care conduce Gaza, arată The Washington Post.

În aceeași zi, Joe Biden va merge în Iordania unde se va întâlni cu regele Abdullah al Iordaniei, dar şi cu preşedintele egiptean Abdel-Fattah el-Sissi şi cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.

Cei trei vor discuta despre situaţia umanitară din Gaza, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, potrivit CNN.

Secretarul de stat Antony Blinken a vizitat șase țări arabe din Orientul Mijlociu pentru a coordona eforturile împotriva Hamas și a găsi soluții pentru criza umanitară din Fâșia Gaza.

Vizita lui Joe Biden vine într-un moment de criză umanitară profundă în Fâșia Gaza, din care civilii nu au fost încă evacuați.

Sute de mii de palestinieni s-au strâns la punctul de trecere a frontierei Rafah de la granița cu Egiptul, în speranța că va fi deschis, scrie BBC. Cairo acuză Israelul că „nu a cooperat”.

Reuters citează un lider Hamas care a declarat luni că gruparea, calificată de SUA și UE drept teroristă, „are ceea ce îi trebuie” pentru a elibera toți palestinienii din închisorile israeliene.

Între timp, Hamas a publicat primul videoclip în care apare unul dintre cei peste 200 de ostatici israelieni, relatează The Times of Israel.

Este vorba de o tânără de 21 de ani, răpită de la Festivalul de muzică Supernova. „Îi rog să mă aducă acasă cât mai repede posibil”, spune aceasta în videoclip.

Palestinieni răniți ajung la spitalul al-Shifa în urma atacurilor aeriene israeliene asupra orașului Gaza, în centrul Fâșiei Gaza, luni, 16 octombrie 2023.

Războiul Israel-Hamas a stârnit dezbateri aprinse la Consiliul de Securitate al ONU, unde Rusia a propus luni o rezoluţie care condamna violenţele din Orientul Mijlociu, fără însă să nominalizeze Hamas pentru atacul său asupra Israelului, potrivit News.ro. Rezoluția a fost respinsă.

BBC transmite că președintele Vladimir Putin a ajuns la Beijing, pentru a participa la summitul „Belt and Road”, găzduit de Xi Jinping. Cei doi lideri vor discuta și despre războiul din Israel, stat pe care China și Rusia l-au criticat în ultima perioadă, potrivit CNN.

Europa Liberă publică un interviu cu opozantul rus Mihail Hodorkovski, care spune că războiul Israel-Hamas este „o oportunitate de a promova obiectivele Rusiei în invadarea Ucrainei”

„Europa tremură” după un nou atentat soldat cu doi morți

Doi suporteri suedezi au fost uciși luni seară în centrul Bruxellesului de un bărbat înarmat care ar fi strigat „Allahu Akbar”. Belgia a ridicat alerta teroristă la cel mai înalt nivel, iar poliția îl caută încă pe făptaș.

Toată presa belgiană califică incidentul drept „atac terorist”. Sudinfo.be scrie că autorul atacului este de origine tunisiană și a fost acuzat în trecut pentru acte de terorism.

Reuters citează un procuror federal belgian care a spus că nu există încă nicio dovadă că atacatorul ar avea vreo legătură cu războiul Israel-Hamas.

The Guardian scrie că Franţa a înăsprit controalele la graniţa cu Belgia după atacul mortal de la Bruxelles. Președintele Emmanuel Macron a spus că Europa a fost „zguduită” de atacul „islamist”.

Acesta este al doilea atac mortal, după ce vineri un presupus islamist radical a ucis un profesor și a rănit alți trei oameni în nordul Franței.

Legea pensiilor speciale e „mai puțin nesimțită”

La București, Camera Deputaților a votat Legea pensiilor speciale, de care depind banii din PNRR, scrie Europa Liberă. Adoptarea legii a stârnit dezbateri aprinse între deputați.

Preşedintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a spus că „după intrarea în vigoare a acestei legi, vor fi mai puţin nesimţite aceste pensii”, potrivit News.ro.

Liderul opoziției, Cătălin Drulă, președintele USR, a declarat că acest proiect menține de fapt pensiile speciale, pentru care statul plătește 13 miliarde de lei lunar.

Cătălin Drulă a spus luni că legea pensiilor speciale nu aduce mari schimbări.

În forma adoptată, legea menține pensiile speciale pentru magistrați, potrivit documentului publicat de News.ro.

Astfel, judecătorii și procurorii se pot pensiona la 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării.

Aflat la Parlament, premierul Marcel Ciolacu a declarat că legea a trecut în această formă pentru că USR a trecut în PNRR că deciziile CCR se iau şi se aplică numai în ceea ce priveşte magistraţii, scrie G4Media.

Alte subiecte:

  • Pentru prima data în ultimii 20 de ani, CFR cumpără trenuri noiAgerpres.
  • De ce unii oameni fac „long covid”? Oamenii de știință oferă o nouă explicație ce are legătură cu intestinul și serotoninaThe New York Times.
  • Parcurile naționale din Marea Britanie nu protejează natura - The Economist.

Așteptăm mesajele voastre la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

Podcastul SmartJob este pe Spotify, Apple Podcast și Google Podcast.

O zi bună!

Andreea