Instituția este responsabilă de analiza strategică pentru securitatea națională. Anunțul marchează revenirea lui Kass în serviciul guvernamental american după aproape patru ani petrecuți în sectorul privat din România.
„Iau o pauză de la Nawaf Salameh Family Office/Alexandrion Group – locul meu de muncă în sectorul privat în ultimii aproape 4 ani – şi am onoarea de a reveni în serviciul guvernului SUA ca Preşedinte interimar al Consiliului Naţional de Informaţii (NIC)”, a declarat Kass pe LinkedIn.
Kass a scris mai multe articole de opinie și postări pe rețelele de socializare în care se arată sceptic față de democrați și își dezvăluie admirația pentru președintele Donald Trump, scrie Politico.
Într-o postare pe X din noiembrie 2024, Kass a numit victoria „epică” a lui Trump în alegerile din 2024 „o repudiere publică completă a Statului Paralel și a autoritarismului său, a operațiunilor, a marionetelor și a susținătorilor, a pretențiilor ideologice și a altor emanații”.
În perioada 2022–2025, Kass a activat în calitate de director executiv pentru afaceri corporative internaționale în cadrul Alexandrion Group/Nawaf Salameh Family Office.
El a fost responsabil de creșterea notorietății și impactului global al grupului și consolidarea relațiilor cu oficiali guvernamentali și factori de decizie politici
Înainte de a se alătura Grupului Alexandrion, Kass fost director adjunct pentru afaceri europene în Departamentul de Stat, director pentru programe de informații în National Security Council (NSC) și ofițer politic superior la Ambasada SUA din Ankara.
Expert în afaceri europene, Rusia și Turcia, Kass vorbește fluent turca și kurda și deține diplome de la Columbus School of Law, Georgetown și DePaul University.
Numirea lui Kass reflectă o schimbare strategică în administrația președintelui Tulsi Gabbard.
Oficiali din administrația Trump și mulți oficiali republicani din domeniul securității naționale susțin că comunitatea de informații din SUA este afectată de prejudecăți de stânga și are nevoie de reformă, scrie Politico.
National Intelligence Council, o structură interdepartamentală esențială pentru elaborarea rapoartelor care influențează politica externă și securitatea națională a SUA, a fost recent în centrul controverselor.
În aprilie 2025, o evaluare clasificată a NIC, care contrazicea justificări ale politicii anti-imigrație a administrației Trump, a dus la demiterea a doi oficiali de vârf ai instituției de către Gabbard.
Deși Nikolas Kass aduce o experiență semnificativă în materie de informații și relații internaționale, nu este clar deocamdată dacă va fi propus pentru un mandat permanent. Numirea nu trebuie validată de Senatul SUA.
În plus, lipsa sa de experiență directă în probleme precum China sau crima organizată transnațională, priorități declarate ale administrației Trump, ar putea fi un punct de discuție, mai notează analiza Politico.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.