Ambasadorul Ucrainei, convocat la MAE. Premierul Ciucă: Verificăm adâncirea canalului Bîstroe anunțată de Kiev

Premierul român Nicolae Ciucă a anunțat luni că ambasadorul ucrainean la București a fost convocat la Ministerul de Externe, pentru a se i înștiința că România va avea nevoie să verifice și aprobe lucrările.

Ambasadorul Ucrainei în România a fost convocat la Ministerul de Externe, luni, după ce Ministerul ucrainean al Infrastructurii a anunțat că a adâncit canalul Bîstroe până la 6,5 metri, de la 3,9 metri.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi va transmite ambasadorului ucrainean că autorităţile române solicită aprobare pentru verificarea lucrărilor realizate pe canalul Bîstroe.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat acest lucru luni dimineață, adăugând că în România sunt mai multe instituţii care au atribuţii privind monitorizarea şi verificarea activității de la canalul Bîstroe.

El a menționat în acest sens Ministerul de Externe, Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor.

Îți mai recomandăm Ce face Ucraina pe brațul Bâstroe? Confuzie și reacții acide la București pe tema adâncirii canalului din Delta Dunării

„Fiecare au datoria ca, înainte de a iniţia alte demersuri decât cele care au fost făcute public până în acest moment, să verifice”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

Premierul român a adăugat că, din notele primite de la Ambasada Ucrainei, cele trei ministere înțeleg „au fost executate lucrări de întreţinere” la canalul Bîstroe.

Ciucă a precizat că lucrările pe care Ucraina spune că le-a efectuat „au impact pe mediu, au impact asupra Deltei Dunării”.

„În acest moment, daţi-ne voie să verificăm şi să confirmăm aceste date. Niciuna dintre instituţiile despre care am făcut vorbire nu poate să confirme aceste date până când nu ajungem pe canal să putem să verificăm şi să executăm măsurătorile de adâncime aşa cum au fost ele executate”, a completat Nicolae Ciucă.

Premierul a explicat că lucrările executate la o adâncime de 3,5 metri sunt de întreţinere, iar ce depăşeşte înseamnă adâncirea canalului.

„Pe baza măsurătorilor atât Ministerul Mediului cât şi celelalte structuri care răspund şi cele care sunt preocupate de menţinerea în formă naturală a Deltei Dunării vor acţiona ca atare”, a adăugat premierul.

Marcel Ciolacu: Lucrările de pe Canalul Bîstroe trebuie să înceteze

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat și el, luni după-amiază, la informațiile Kievului.

„România nu permite sub nicio formă distrugerea Deltei Dunării. Lucrările de pe Canalul Bîstroe trebuie să înceteze acum”, a spus președintele Camerei Deputaților, într-un comunicat.

El a menționat că autoritățile române și populația au fost „solidare” cu Ucraina, dar că „nu acceptă să rămână fără această minune a naturii care este Delta Dunării”.

„Autoritățile române trebuie să ia decizii rapide pentru ca lucrările de pe Bîstroe să înceteze imediat și situația să revină la normal. Vom face apel la toate convențiile internaționale, bilaterale și la toate forurile pentru cauza Deltei Dunării”, a mai spus Ciolacu.

Îți mai recomandăm Blocaj pe Canalul Sulina. Cum încearcă Ucraina să-și scoată cerealele la Marea Neagră