El fusese condamnat în primă instanță, în iulie 2016, la 15 ani de închisoare, dar fostul șef al CJ Constanța a făcut apel.
Nicușor Constantinescu se află în penitenciar unde execută deja o pedeapsă de şapte ani şi patru luni de închisoare după ce a fost condamnat definitiv în două dosare.
În noiembrie 2014, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Nicușor Constantinescu, alături de alți zece funcționari publici locali, toți fiind acuzați că au constituit un grup infracțional organizat prin care au cauzat un prejudiciu de peste 30 de milioane de lei Consiliului Județean Constanța și un prejudiciu de 1,3 milioane de lei statului român, în perioada 2010 - 24 martie 2014, potrivit News.ro.
Prejudiciul cauzat CJ Constanța provine din plăți făcute de Constantinescu pentru mai multe proiecte realizate doar ”pe hârtie”, constând în special în lucrări de împădurire.
Îți mai recomandăm Cât de important este pragul la abuzul în serviciu în amânarea Codurilor penale la CCR