Un comandant militar ucrainean citat de Reuters a declarat că apărarea antiaeriană a doborât două rachete balistice rusești deasupra Kievului.
Ambasadoarea SUA la Kiev, Bridget Brink, a scris pe rețeaua X că Rusia a atacat Kievul cu rachete supersonice:
„Explozii puternice la Kiev. În ultimele cinci zile, Rusia a lansat sute de rachete și drone împotriva unei țări suverane”, a notat diplomata. „Ucraina are nevoie de asistența noastră acum. Nu este niciun moment de pierdut”.
Resturi de rachete interceptate au căzut într-un cartier al Kievului.
„Potrivit informațiilor preliminare, ca urmare a unui atac cu rachete asupra Kievului, au fost înregistrate resturi căzând în districtul Pecerski. O clădire rezidențială a fost avariată. Serviciile operaționale se îndreaptă spre locul bombardat. Datele sunt în curs de clarificare”, a declarat șeful administrației militare a capitalei, Serghei Popko.
La rândul său, primarul capitalei, Vitali Klitciko, a scris pe canalul său Telegram despre apelurile de urgență venite din trei cartiere- Pecerski, Solomianski și Dniprovski - din Kiev.
Cel puțin două persoane au fost rănite, a transmis primarul capitalei ucrainene.
Atacurile de luni asupra Kievului vin pe fondul intensificării, în ultima perioadă, a loviturilor Rusiei asupra capitalei ucrainene.
Cu câteva ore înainte, mai multe persoane au fost rănite într-un atac rusesc cu drone în sudul Ucrainei.
Dronele aeriene rusești au lovit luni dimineața rețeaua electrică ucraineană din regiunile Odesa și Nikolaev, potrivit armatei ucrainene, citată de DPA.
Atacurile au generat pene de curent la Odesa și în zonele apropiate . Autoritățile orașului au anunțat că au fost forțate să oprească serviciile de tramvai și troleibuz. Nu au fost raportate victime.
O substație electrică din regiunea Nikolaev a luat foc după ce a fost lovită, a anunțat compania de stat Ukrenergo, iar repararea rețelei electrice ar dura aproximativ o săptămână.
Peste graniță, în Rusia, un incendiu a izbucnit luni dimineață la centrala care furnizează electricitate și încălzire centralizată din Novocerkassk, în sud-vestul țării. Centrala este cea mai mare de acest gen din regiunea Rostov. Autoritățile regionale au raportat că incendiul de la uzină a fost stins.
În urma intensificărilor atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice din Ucraina, Kievul a decis să crească importurile de energie și să suspende exporturile, relatează Reuters, care îl citează pe ministrul ucrainean al Energiei.
După atacurile rusești de săptămâna trecută asupra centralelor sale energetice - care au lăsat peste un milion de consumatori fără curent electric - Ucraina primește asistență urgentă din partea României, Poloniei și Slovaciei, a anunțat vineri Ukrenergo, potrivit Reuters.
Îți mai recomandăm Atacuri aeriene ruseşti asupra Kievului şi regiunii Liov. La miezul nopții, locuitorii din județul Tulcea au primit mesaj Ro-Alert