David Cameron, fost premier, revenit luni în guvern printr-o numire surpriză, a declarat că și-a dorit ca prima lui destinație diplomatică din mandat să fie la Kiev, scrie The Associated Press (AP).
„Admir puterea și determinarea poporului ucrainean”, i-a spus el președintelui Volodimir Zelenski, potrivit unui videoclip postat joi de președinția ucraineană.
David Cameron a transmis că Marea Britanie va continua să ofere sprijin moral și diplomatic „dar, mai presus de toate, sprijinul militar de care aveți nevoie nu doar anul acesta și anul viitor, ci oricât de mult va dura”.
Volodimir Zelenski, care a spus că dorește să mențină atenția lumii asupra luptei din Ucraina, îndreptată acum către Orientul Mijlociu, a spus despre întâlnirea cu diplomatul britanic că a fost o „întâlnire bună”.
„Arme pentru front, consolidarea apărării aeriene, protecția poporului nostru și a infrastructurii critice. Sunt recunoscător Marii Britanii pentru sprijinul acordat!”, a scris președintele Zelenski pe Telegram.
Îți mai recomandăm Rusia recunoaște că armata ucraineană a trecut NiprulMarea Britanie este unul dintre cei mai puternici susținători ai Ucrainei în apărarea sa de Rusia.
Londra a anunțat că, începând de luna trecută, este a doua după SUA în clasamentul țărilor care oferă cel mai consistent sprijin militar, cu un ajutor de 5,7 miliarde de dolari. De asemenea, Marea Britanie instruiește și 30.000 de soldați ucraineni pe teritoriul britanic.
„Rusia crede că poate prelungi acest război și că Occidentul își va îndrepta în cele din urmă atenția în altă parte”, a declarat David Cameron într-o declarație joi.
„Acest lucru nu ar putea fi mai departe de adevăr. În primele mele discuții cu președintele Zelenski în noul meu rol, am spus clar că Marea Britanie și partenerii noștri vor sprijini Ucraina și poporul său atât timp cât este nevoie pentru ca aceștia să obțină victoria”.
Îți mai recomandăm Germania anunță extinderea ajutorului militar pentru Ucraina