28 august 1981
Transmitem editorialul săptămânal. La microfon, Noël Bernard, directorul postului nostru de radio.
Sistemul economic socialist de tip sovietic e pe cale să demonstreze concludent că reprezintă cea mai sigură formulă pentru ducerea de râpă a unei țări. În Polonia nu se mai găsește de cumpărat aproape nimic și, la 36 de ani după război, cozile au devenit o instituție națională. La un moment dat, delegații la recentul Congres au dispărut din sală, deoarece se răspândise zvonul că la un chioșc de-alături sosiseră și se vindeau chibrituri. Acest fapt divers caracterizează perfect situația.
Uniunea Sovietică, cea mai veche țară socialistă, bastionul comunismului internațional, cu o suprafață de pământ agricol uriașă, e nevoită să importe an și an de la capitaliști cantități enorme de grâne, pentru a-și putea hrăni populația. România, pe vremuri unul din grânarele Europei, nu este în stare să-și hrănească populația cum trebuie decât cu ajutorul graficelor și cifrelor statistice trandafirii publicate în presă.
Și totuși, la Tulcea, săptămâna aceasta, domnul Ceaușescu a declarat, citez: „Putem spune, că într-adevăr, că și județul Tulcea, demonstrează prin rezultatele obținute în agricultură superioritatea agriculturii cooperatiste socialiste. Că numai de calea agriculturii socialiste se poate asigura o agricultură de înaltă productivitate, creșterea continuă a producției și asigurarea bunei aprovizionări a populației”. Afirmație primită cu urale furtunoase de la cei prezenți la adunarea din Tulcea, din ziua de 5 august, în frunte, fără îndoială, cu domnul Ioan Petre, primul secretar al județului Tulcea, care trăiește cu mândrie și recunoștință epoca Ceaușescu.
Declarația președintelui țării este, în fond, neliniștitoare, fiindcă trebuie să te întrebi citind-o, dacă nu a pierdut contactul cu realitatea. Departe de a asigura o înaltă productivitate, agricultura cooperatistă-socialistă asigură un nivel de productivitate dintre cele mai scăzute din lume și aceasta chiar într-o țară cu un pământ bogat, cum este cel al României. Această productivitate scăzută a agriculturii cooperatiste-socialiste este un fenomen general în toate țările comuniste est-europene, în frunte cu Uniunea Sovietică. Tot așa cum este un fenomen general, în toate țările comuniste est-europene, faptul că loturile particulare, cu alte cuvinte necolectivizate, necooperativizate, ale țăranilor individuali sunt infinit mai productive decât pământul sectorului cooperatist.
Domnul Ceaușescu mai consideră că agricultura cooperatistă-socialistă și-a dovedit superioritatea, fiindcă numai pe calea ei se poate se poate asigura buna aprovizionare a populației. Asta în preajma semnării acordului americano-sovietic care prevede vînzarea de vaste cantități de grâne americane Uniunii Sovietice, în momentul în care Polonia a fost nevoită să introducă raționalizarea alimentelor și nu poate face față nici măcar rațiilor prevăzute, în momentul în care în România și Europa răsăriteană se duce lipsă de alimente. În timp ce Statele Unite și Europa occidentală, care nu au descoperit încă binefacerile agriculturii cooperatiste-socialiste înnoată în produse agricole și nu mai știu ce să facă cu ele.
Zilele trecute, chiar în ajunul discursului de la Tulcea al domnului Ceaușescu, Agenția Associated Press, relatând din București, spunea că la șase luni după anunțarea revoluției agrare din România, cozile se lungesc în fața măcelăriilor din capitala țării, în timp ce Guvernul avertizează că recolta va fi proastă. Cozile de tip polonez din fața măcelăriilor se lungesc și e lipsă de brânză, unt, zahăr, undelemn și alte alimente. Un intelectual i-a declarat Agenției Associated Press că oamenii în România s-au obișnuit cu lipsurile, dar că se tem că situația se deteriorează. Corespondentul lui Associated Press spune că specialiștii occidentali din București prezic că recolta din anul acesta nu va fi mai bună decât cea din 1979, una dintre cele mai rele din ultimii ani. Iată, deci, cum se manifestă în realitatea vieții de toate zilele, acea superioritate a agriculturii cooperatiste-socialiste, superioritate constatată până acum de o singură persoană: președintele țării.
În realitate, politica agrară a Partidului Comunist Român s-a soldat până acum cu rezultate deplorabile. Revoluția agrară lansată de domnul Ceaușescu și menționată de corespondentul Agenției Associated Press a fost decretată, anunțată, trâmbițată, dar nu poate fi văzută nicăieri. Investițiile prevăzute pentru cincinalul actual, deși proporțional mai mici decât în ultimul cincinal, nu prevăd nicio schimbare de pondere în avantajul agriculturii. Procentajul investițiilor rezervate industriei rămâne la fel de mare ca în trecut, iar cel rezervat agriculturii la fel de mic. Ca atâtea mari revoluții decretate de domnul Ceaușescu, cea agrară pare sortită să rămână o revoluție pe hârtie, mai degrabă, decât pe ogoare.
Situația, însă, nu este mai bună nici în sectorul industrial, în care s-au investit în ultimii 15 ani, fonduri uriașe. De ani de zile conducerea partidului a spus, oricui a vrut să audă, că industrializarea e menită să asigure independența României de Uniunea Sovietică. Că fără industrializare, România va rămâne o țară vasală a puternicului și nedoritului aliat de la răsărit. Astăzi, după 15 ani de industrializare galopantă, România cere în mod public Uniunii Sovietice, să mărească livrările de gaze și petrol, admițând prin aceasta că devine din ce în ce mai dependentă de materiile prime pe care i le livrează Moscova.
La ultima ședință a primilor miniștri ai țărilor din CAER, care a avut loc la Sofia, domnul Ilie Verdeț s-a plâns că proporția comerțului României cu țările din CAER a scăzut considerabil în ultimii 15 ani și a cerut ca această situație să fie rectificată printr-o intensificare a schimburilor comerciale între CAER și România. Se pune atunci întrebarea cum a asigurat industrializarea, independența României de Uniunea Sovietică, când astăzi președintele și primul ministru al țării, se duc cu pălăria în mână la ruși și la partenerii lor din CAER, cerând materii prime și cerând intensificarea legăturilor comerciale. Nu înseamnă oare asta că politica de industrializare duce acum nu la o mai mare independență, ci la o crescândă dependență a României de Uniunea Sovietică și de țările din CAER? Și nu se poate spune atunci că țelul principal urmărit prin politica de industrializare masivă a dat greș?
Criza economică internă produsă de investițiile dezechilibrată, datoriile mari față de străinătate și lipsa de petrol, forțează acum o reorientare radicală a legăturilor economice ale României. În loc de a deveni mai independentă de Moscova și de CAER, România devine din ce în ce mai dependentă. Pe toată linia, deci, de la agricultură, până la industrie, de la problema aprovizionării populației cu alimente și cu articole de consum, până la aceea a deficitului comercial cu străinătatea a devenit cronic, politica economică a regimului domnului Ceaușescu e în stare de faliment. Domnul Ceaușescu, personal, a demonstrat ce înseamnă superioritatea sistemului socialist, atunci când a declarat recent că România consumă la fel de multă energie electrică ca țări având un venit național de trei ori mai mare. Cu încă puțină superioritate socialistă de felul acesta, partidul o să asigure țării un standard de viață și mai redus decât cel actual, care figurează printre ultimele din Europa.
În cadrul editorialului săptămânal, ați ascultat în reluare textul rostit de Noël Bernard, la acest microfon, în ziua de 28 august 1981. Aici e Radio Europa Liberă!
[Arhivă sonoră prin curtoazia dnei Ioana Măgură-Bernard].