„Nu este o cacealma” | Putin avertizează Occidentul cu privire la armele nucleare

Your browser doesn’t support HTML5

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat miercuri dimineață, într-un discurs înregistrat, că a ordonat o mobilizare militară parțială pentru războiul din Ucraina. Noul decret îi vizează pe militarii în rezervă și persoanele cu experiență militară.

Liderul rus a acuzat Occidentul de „șantaj nuclear” împotriva Rusiei și a amenințat totodată cu un răspuns nuclear dacă Ucraina va continua să încerce să revendice teritoriile în care se organizează referendumuri și pe care el le consideră ca fiind „din punct de vedere istoric” ale Rusiei. „Avem multe arme. (...) Nu este o cacealma”, a spus el, precizând că a dat instrucțiuni pentru a crește volumul de producție al complexului militaro-industrial.