Nu mai sunt paturi. Internarea a 3 pacienți Covid la Timișoara, respinsă

Medicul Virgil Musta

Medicul Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la spitalul „Victor Babeș”, din Timișoara a anunțat că miercuri a refuzat internarea a trei pacienți Covid-19, pentru că spitalul nu mai are niciun pat disponibil.

„La nivelul sistemului de sănătate, presiunea e mare şi nu mai putem să facem faţă la numărul mare de pacienţi infectaţi cu coronavirus. (…) Dacă până acum aveam o zonă-tampon în spital, cu număr de paturi de folosit doar în situaţii dificile, încep şi aceste paturi să nu mai existe. Azi ar fi trebuit să internez trei persoane care necesitau internare şi nu am avut niciun pat. Îmi pare rău, nu am avut unde să-i internez. Pe moment, am trimis aceste persoane la un spital suport-COVID care mai are câteva paturi, doar că în 2-3 zile, nici acesta nu va mai avea locuri. Nu ştiu ce vom face cu persoanele care necesită internare”, a atenționat dr. Virgil Musta, la un post de televiziune, citat de rohealthreview.ro.