Numărul cazurilor de rujeolă se apropie de 20.000

Peste 60 de persoane au murit de rujeolă în România

Numărul cazurilor de rujeolă continuă să crească în România, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Numărul total al cazurilor raportate până vineri este de 19.381, potrivit acestei instituții, care precizează că au fost înregistrate și 64 de decese. 53 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână în 5 judeţe,conformMediafax care citează informațiile Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Doar în ultima săptămână, au fost raportate 35 de cazuri nou confirmate în Suceava, câte 6 în Caraș- Severin și Timiș, 5 în Brașov și 1 în Arad.

Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Astfel, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.

Extinderea acestei boli are loc și pe fondul reticenței la vaccinare a unui număr tot mai mare de oameni. Un proiect de lege privind obligativitatea vaccinării este blocat de doi ani și jumătate în Parlament, deși România a fost afectată, în ultimii ani, de cea mai gravă epidemie de rujeolă din Europa.

Proiectul legii vaccinării a fost elaborat de Ministerul Sănătății și trimis în Parlament în vara anului 2017, în mandatul de ministru al Sănătății al lui Florian Bodog. Proiectul de lege a trecut rapid de Senat, însă este blocat din toamna anului 2017 la Comisia de Sănătate din Camera Deputaților.