Două trenuri s-au oprit faţă în faţă pe aceeaşi linie şi mai lipseau doar două sute de metri până să se ciocnească, conform stirileprotv.ro.
Incidentul a avut loc miercuri, între Roşiori Nord și Caracal.
Pentru că una dintre linii este în reparaţii, cele două trenuri au primit permisiunea să circule pe aceeași linie, simultan, deși veneau din direcții opuse.
Este vorba de trenul de călători IR 348 Arad-Craiova-București Nord, care mergea spre capitală şi un marfar.
Îți mai recomandăm Locomotiva unui tren Regio s-a ciocnit cu primul vagon la schimbarea sensului de mersGarniturile s-au întâlnit între Drăganeşti Olt şi Fărcăşele și prezența de spirit a mecanicilor, care le-au oprit în timp util, a făcut ca o tragedie să fie evitată.
„E regretabil ce s-a întâmplat, bine că nu a avut loc o tragedie. Cred că a fost o eroare umană”, a declarat pentru Europa Liberă directorul CFR Călători, Daniel Apostolache.
Acesta a evitat să ofere mai multe date, motivând că, în prezent, este în desfășurare o anchetă a AGIFER – Agenția de investigare feroviară română.
Îți mai recomandăm Țară în service | Trenurile care ucid. Falimentul căii ferate, cu locomotive de 50 de ani pe șine și întârzieri de 4 ani într-unulReprezentanții CFR Călători nu au putut fi contactați. Prin intermediul unui comunicat de presă, au oferit câteva informații scurte cu privire la incident.
„Mecanicul trenului (de călători, n.r.) a executat frânarea acestuia ca urmare a unor probleme ce țin de dirijarea traficului de către CFR SA. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate”, se arată în comunicatul CFR Călători, care nu oferă detalii despre motivele care au generat incidentul.
Îți mai recomandăm Glasul mersului de melc | Lumea se plimbă cu trenuri care levitează, România se chinuie să pună pe șine primul tren cumpărat după 20 de aniEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.