O persoană transferată de la „Matei Balș" a murit la Spitalul Universitar. Ministerul Sănătății a încurcat pacienții

UPDATE: În cazul persoanei care a murit la Spitalul Universitar este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani, care nu avea leziuni din cauza incendiului de la Matei Balș și era intubat.

Inițial, Ministerul Sănătății a susținut că persoana decedată este o femeie în vârstă de 58 de ani, dar ulterior a rectificat informația. Aceasta se află în continuare în stare gravă.

În acest moment, Poliția și Procuratura investighează cauzele incendiului de la Matei Balș pentru a se afla ce a stat la originea tragediei.

Asistenta șefă a fost audiată în această dimineață, ea precizând că în saloane era frig, dar că nu erau aeroterme sau calorifere în saloane.

Îți mai recomandăm Care este starea de sănătate a pacienților transferați de la „Matei Balș"

Ministerul Sănătății oferise o nouă raportare în cursul acestei zile, în care anunța că dintre cele 53 de persoane transferate de la Matei Balș, zece se află la terapie intensivă în alte spitale din Capitală.

Your browser doesn’t support HTML5

Exclusiv: Primele secunde ale incendiului de la Matei Balș