O tranziție gonită din spate de spaimele întunericului

Alain Paruit: „Vi s-a mai vorbit la postul nostru de radio de Colocviului organizat de către Centrul universitar de cercetări și studii românești de la Sorbona, Universitatea Paris 3, și de către Uniunea Latină. Au participat la acest Colocviu, între 22-26 aprilie [1991], nu numai universitari, dar și scriitori din România. Sub semnul scriitorilor s-a deschis dealtmineri Colocviul print-o masă rotundă condusă de Monica Lovinescu. Tot ea a invitat astăzi pe câțiva dintre criitorii ce au luat parte la discuții, nu pe toți, evident, studioul nostru parizian neavînd proporțiile amfiteaturlui Louis Liard, unde a avut loc dezbaterea. Le cedăm microfonul.

O tranziție gonită din spate de spaimele întunericului

Monica Lovinescu: Ileana Mălăncioiu, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Ioan Holban, Bedros Horasangian şi Cristian Moraru, împreună am participat la Sorbona la masa rotundă prin care s-a deschis Colocviul „Romanitate - românitate”, și am discutat acolo despre rezistența prin literatură. Cum în jurul acestei mese rotunde suntem prea mulți pentru o adevărată dezbatere, în limitele timpului de care dispunem, mi se pare, cred că veți fi de acord, c-o putem înlocui printr-o unică întrebare, aceeași pentru toți: ce vă izbeşte mai mult în România clipei de faţă? Și aș vrea să înceapă prin a răspunde Ileana Mălăncioiu.
Ileana Mălăncioiu: [...] Ar trebui să vă răspund că mă izbește tot. Este o societate în profundă criză, acest lucru recunoscut de toată lumea, începând cu liderii naţionali șu sfârșind cu opoziţia. Dacă vă reamintiți, Monica Lovinescu, ne-am întâlnit la Bucureşti, imediat după Revoluţie, şi ați fost foarte neplăcut impresionată că nu aveam deloc entuziasm. Eu nu prea mă pricep la politică, lipsa mea de entuziasm de atunci venea dintr-un simţ a ceea ce prevedam că va urma. Am un simţ al morţii, dacă nu am simțul politicului, am simțul morții cu care prevedeam că niște lucruri nu vor sfârşi bine fiincă au început prea prost. Muriseră oameni şi poate că nu au murit numai pentru ceea ce avea să vină, ci și din cauza a ceea ce venise, pe neașteptate, într-o formă care nu era atît de curată. Lucrurile trebuiau să înceapă curat şi ele au început într-o formă amestecată. Eu fusesem profund izbită de faptul că în zilele Revoluţiei [...] erau chemaţi în Piață, să apere televiziunea nişte oameni tineri, cărora li se spunea „veniţi voi, cu

pieptul gol, să faceți de pază la Televiziune pentru că armata română nu face faţă”. Eu nu am crezut că armata română nu face față, și că acei tineri cu pieptul gol vor face față mai bine în fața gloanțelor. Am avut sentimentul că este necurat la mijloc, dacă acei tineri mor în vreme ce niște oameni se bat pentru putere în spatele lor. De la acest sentiment al morţii am prevăzut că va veni haos. [...] Piaţa Universităţii punea în mod acut întrebarea „cine a tras în noi?”. Societatea românească n-a putut răspunde acestei întrebări, și cred că nu vom putea începe lucrurile altfel până când nu se va răspunde la această întrebare. Ceea ce a rezolvat în modul cel mai fals procesul care-a fost, cu membrii Comitetului Politic Executiv, abia arată că ne aflăm în plină minciună, că mai mulți oameni care ar fi trebuit să răspundă [la întrebarea] ce s-a întâmplat atunci sînt prea implicați ca să fi putut răspunde [și] ne dau puțin sentimentul că sînt cu mâinile puțin nu atât de curate cât ar trebui să fie ca să începem o lume nouă, și că din această cauză nu se poate răspunde, și că până nu răsundem la asta nu putem pleca mai departe.
Monica Lovinescu: [...] Împărtăşesc complet impresia pe care o aveţi, că nu se poate clădi absolut nimic pe, nu o minciună, pe un ghemotoc de minciuni, pentru că o minciună s-a adăugat alteia, pînă s-a luat stilul minciunii și manipulării continue. Tranziţia ar fi fost în orice caz foarte dificilă, o vedem cu toții, o vedem în ţările din jur, însă am impresia că la noi, şi din pricina a ceea ce spuneaţi despre primele victime, împotriva cărora nu se știe cine a tras, și cine sînt teroriștii din decembrie, la noi totul a fost clădit de la început prin foarte multe lucruri nespuse sau spuse mincinos. Cred că asta este problema esnțială, e un fel de „putrezire prin minciună”, altfel dificultăţile ar fi existat în orice caz.”

[...]