În timpul pandemiei de Covid, vestea că trei medici „au căzut pe fereastră” după ce intraseră în conflict cu autoritățile spitalelor la care lucrau nu a surprins prea mult.
„Sinuciderile” intră în tiparul după care o sfârșesc în Rusia indezirabilii. Așa încât, informațiile că mai mulți oligarhi și-au pus capăt zilelor, după cum susțin anchetele, nu au mirat nici ele, dar ridică semne de întrebare asupra coerenței puterii de la Kremlin.
Cel mai recent deces, petrecut pe 1 mai, este al lui Andrei Krukowski, șeful stațiunii Krasnaia Poleana, aparținând Gazprom, pe care o conduce din 2019. Acesta ar fi „căzut de pe o stâncă” în stațiunea Soci, preferata lui Vladimir Putin, acolo unde a avut loc olimpiada de iarnă din 2014, la a cărei organizare Krukowski a participat. Presa din Rusia a subliniat că moartea acestuia este considerată un accident.
Acum două săptămâni, doi oligarhi ruși, Serghei Protosenia și Vladislav Avaiev, au fost găsiți morți alături de familiile lor, la 48 de ore unul de celălalt, în presupuse sinucideri. Aceștia sunt doar ultimii dintr-o serie de miliardari ruși care au murit în circumstanțe misterioase în ultimele luni și care aveau legături, directe sau indirecte, cu Gazprom.
Pe 19 aprilie, Serghei Protosenia, fost director la producătorul de gaze Novatek, deținut parțial de Gazprom, soția și fiica lui au fost găsiți morți în vila lor de lux din Lloret de Mar, o stațiune de lângă Barcelona. Cadavrele soției și fiicei aveau urme de violență și au fost găsite în grădină. Poliția spaniolă spune că ar fi un un caz de „violență domestică”.
Oricum, Protosenia nu a lăsat un bilet de adio și nu au fost găsite amprente pe armele - un topor și un cuțit - folosite pentru omor, și nici nu erau pete de sânge pe corpul lui.
Fiul lui Protosenia nu este însă de acord cu această teorie, spune că tatăl lui își iubea familia și nu i-ar fi făcut niciodată rău. Cum poliția exclude deocamdată implicarea mafiei rusești, misterul persistă.
Serghei Protosenia a avut o avere de 350 de milioane de lire sterline.
Novatek este codeținută de unul dintre prietenii apropiați ai lui Putin, Ghenadi Timșenko, unul dintre cei mai bogați oligarhi ruși, cu o avere estimată de Bloomberg la 10 miliarde de lire sterline. Compania este, de asemenea, strâns legată de un prieten din copilărie al lui Putin și care face parte din cercul său restrâns de sfătuitori, numit și „portofelul lui Putin”, pentru că ar fi deținătorul din umbră al averii acestuia.
Protosenia ar fi murit pe fondul unei bătălii pentru acțiunile sale la o companie din Cipru, în contextul unei schimbări de proprietate în afacerile rusești - unde proprietarii ascunși și surogat sunt ceva la ordinea zilei - declanșată de sancțiunile occidentale care au înghețat multe averi, scrie Daily Mail.
Cu doar o zi înainte, pe 18 aprilie, o altă moarte chiar mai suspectă, a fost cea a lui Vladislav Avaiev fost vicepreședinte al Gazprombank, banca aflată în centrul schemei de plată a gazului rusesc. Era un fost oficial al Kremlinului și apropiat al lui Putin.
Avaiev, soția și fiica sa au fost găsiți morți în apartamentul lor din Moscova. Rapoartele rusești spun că miliardarul și-a împușcat familia înainte de a se sinucide.
Vladislav Avaiev ar fi avut legături cu FSB, serviciul rusesc de informații, urmașul KGB, și printre cele 13 arme găsite în casa sa, una era a FSB, relatează Daily Mail.
Fostul coleg al lui Avaiev, Igor Volobuev, a spus, citat de Daily Mail, că sinuciderea este „greu de crezut” și a susținut că a fost pusă în scenă. El a negat că Avaiev și-a părăsit rolul de vicepreședinte senior la Gazprombank, așa cum a relatat presa.
Avaiev era încă la bancă și ar fi avut acces la conturile celor mai de elită clienți ai săi, inclusiv cercul lui Putin și, eventual, președintele însuși, a spus Volobuev, care consideră că acest caz este foarte similar cu cel al lui Protosenia.
Fost vicepreședinte al băncii Gazprombank, Igor Volobuev a fugit din Rusia încă de la începutul lui martie, pentru a lupta alături de ucraineni. Volobuev este născut în Ucraina, scrie The Moscow Times.
Avaiev și Protosenia sunt două dintre cele patru morți misterioase ale directorilor firmelor rusești de gaze legate de cercul interior al lui Putin. Celelalte două au avut loc la începutul anului.
Pe 25 februarie, Alexandr Tiulakov - șeful Serviciului de Securitate corporativă al Gazprom - a fost găsit mort în garajul locuinței sale de lux, în valoare de 500.000 de lire sterline, din complexul Leninski din Sankt Petersburg.
Novaïa Gazeta a scris că s-a spânzurat.
Cu toate acestea, rapoartele spun că el a fost bătut puternic cu puțin timp înainte de a „a-și lua viața”, ceea ce a condus la speculații că era supus unei presiuni intense.
Cu o lună înainte, Leonid Șulman, șeful departamentului de transport al Gazprom Invest, a fost găsit mort în casa sa tot din același complex de lux Leninski.
Șulman era într-o baltă de sânge pe podea, avea multiple răni prin înjunghiere. A fost găsită și o notă, al cărei conținut nu a fost însă dezvăluit, iar comisia de anchetă din Rusia ar fi refuzat să discute despre decese.
Îți mai recomandăm Curentul pacifist, cu Germania în frunte, divizează unitatea occidentalăCum gândește Kremlinul: Nu lăsați șobolanii să scape!
Cel puțin doi dintre directorii decedați, Vladislav Avaiev și Serghei Protosenia, știau multe despre finanțele și fluxurile de numerar ale Gazprom, care duceau la cercul lui Putin, ba chiar la președinte însuși.
Ghenadi Gudkov, fost colonel în Serviciul Federal de Securitate (FSB), succesorul KGB, a declarat pentru Daily Star că asemănările dintre decesele tuturor acestor directori din domeniul gazelor sunt cel puțin suspecte și că se poate vorbi de o „reglare de conturi”.
„Dacă înțelegem deja că regimul este angajat în eliminarea oponenților și a dușmanilor săi, atunci autoritățile din Rusia trebuie să se ocupe și de cei care sunt considerați trădători, care au fugit din sistem”, spune Gudkov.
Fostul colonel FSB susține că gândirea Kremlinului este de genul: „Nu lăsați 'șobolanii' să scape, s-ar putea să vorbească”.
Vasili Melnikov, proprietarul MedStom, o companie de consumabile medicale, a fost găsit mort pe 23 martie, împreună cu familia sa în Nijni Novgorod. Tiparul este unul cunoscut. Melnikov, soția și cei doi copii erau înjunghiați, iar anchetatorii ruși spun că iau în considerare „mai multe versiuni despre ceea ce s-a întâmplat, inclusiv uciderea copiilor și a soției de către capul familiei, urmată de o moarte autoprovocată".
Mikhail Watford, un miliardar rus de origine ucraineană, a fost găsit mort în casa sa din Surrey, Anglia, pe 28 februarie. Ofițerii tratează moartea lui Mikhail Watford, în vârstă de 66 de ani, care și-a făcut avere în petrol și gaze după dispariția Uniunii Sovietice, ca inexplicabilă. O audiere va avea loc pe 29 iulie.
Îți mai recomandăm Împăratul e gol | Cum va împăca Putin eșecul din Ucraina cu festivismul paradei de 9 mai?