Unul dintre membrii comisiei ONU de investigație privind Ucraina spune că anchetatorii au găsit dovezi ale crimelor de război, inclusiv de abuz sexual împotriva copiilor, în timpul invaziei rusești în Ucraina, „marea majoritate” a infracțiunilor fiind comisă de trupele rusești.
Într-un interviu acordat Serviciului Balcanic al RFE/RL pe 23 ianuarie, Jasminka Jumur, unul dintre cei trei membri ai comisiei Națiunilor Unite, a spus că există o gamă „foarte largă” de crime care au fost descoperite în Ucraina. Jumur este avocatul poporului pentru drepturile omului al Bosniei-Herțegovinei și are peste trei decenii de experiență în domeniul justiției, drepturilor omului și relațiilor internaționale.
„Când vorbim despre copii, ei au fost răniți sau uciși de arme de foc. Au fost abuzați sexual. Am înregistrat încălcări ale drepturilor copiilor plasați în case pentru copii", a spus Jumur, adăugând că membrii comisiei a primit și informații despre copiii care au fost mutați din Ucraina în Rusia, chiar dacă „în multe cazuri” părinții lor biologici încă locuiesc în Ucraina.
Îți mai recomandăm Acuzații de deportări și răpiri. Marea Britanie: „Putin folosește tactici detestabile împotriva poporului ucrainean”Uniunea Europeană și grupările pentru drepturile omului au acuzat Rusia de încălcări ale drepturilor omului pe teritoriul Ucrainei, inclusiv tortură, abuz, viol și alte forme de violență, precum și atacuri asupra infrastructurii civile și energetice, de când Kremlinul și-a lansat invazia neprovocată în februarie 2022.
Moscova a negat vehement acuzațiile, în ciuda tot mai numeroaselor dovezi, și a cerut organismelor internaționale să investigheze crimele despre care se spune că au fost comise împotriva prizonierilor de război ruși în Ucraina.
Kievul a declarat că va pedepsi abuzurile comise de propriile forțe, dar consideră că numărul acestor incidente este mic.
Potrivit lui Jumur, comisia a găsit dovezi că „crime de război, încălcări ale drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar au fost comise pe teritoriul Ucrainei. /.../ Forțele armatei ruse sunt responsabile pentru marea majoritate a încălcărilor identificate”.
Video: Un soldat rus spune că este gata să depună mărturie despre crimele de război ale Rusiei în Ucraina.
Your browser doesn’t support HTML5
Organizația Națiunilor Unite a înființat comisia formată din trei experți în martie 2022, condusă de norvegianul Erik Mose, fostul președinte al Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda și fost judecător la Curtea Supremă a Norvegiei. Al treilea membru este columbianul Paolo de Greiff, expert în probleme de justiție internațională.
Jumur a spus că comisia își va prezenta raportul în martie, când mandatul său se încheie, și că toate informațiile prezentate în ea vor fi „rezultatul direct al activității comisiei în domeniu, cu confirmări din alte surse”.
Totuși, ea a menționat că comisia, care s-a concentrat inițial pe patru regiuni ale Ucrainei, nu a putut accesa anumite părți ale țării.
„Adesea nu avem acces sau nu avem acces limitat la anumite teritorii, în special atunci când vorbim despre Donețk și Lugansk. Comisia nu a avut ocazia să viziteze și să discute cu oamenii care locuiesc acolo".
Ea a mai spus că reprezentanții comisiei a colectat informații și din alte țări.