Orfani din Belarus trimiși în tabere „militar-patriotice”. Cum profită regimul de la Minsk de copiii vulnerabili

Un ofițer de la Ministerul belarus de Internet instruiește un copil să folosească arme automate – martie 2020.

După demonstrațiile pro-democrație fără precedent care au izbucnit în Belarus, în 2020, după alegerile prezidențiale contestate, guvernul a pornit represiunea nemiloasă împotriva disidenței – încarcerarea activiștilor, închiderea presei independente și, în general, desființarea societății civile.

Printre cei lăsați complet izolați au fost miile de orfani și copii ai căror părinți au fost lăsați fără custodie.

„Înainte, erau organizații care ofereau alternative pentru integrarea și socializarea acestor copii”, spune pentru Current Time Volha Vyalichka, psiholog pentru copii și activist pentru drepturile omului din Belarus.

El a fugit în Polonia după ce centrul pentru copii din Hrodno a fost închis, la jumătatea anului 2021. „Acum doar statul le acordă atenție, iar statul are propria agendă”.

În special după invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, această agendă s-a axat pe activități militar-patriotice.

Orfanii din instituțiile de stat și din centrele Bisericii Ortodoxe din Belarus au fost trimiși în tabere militare, au făcut exerciții militare și armament, au fost antrenați de mercenari din celebrul Grup Wagner al Rusiei și puși să scrie scrisori de încurajare către soldații ruși care ocupă părți ale Ucrainei.

Educația „patriotică” a statului este făcută în coordonare de ministerele Învățământului, Apărării, Internelor și Urgențelor.

Deși aceste tabere pentru copii vulnerabili sunt funcționale din 2007, războiul din Ucraina și autoritarismul în creștere din Belarus au făcut ca acest proiect să fie prioritar pentru guvern.

„O atmoferă caldă, de familie”

De pildă, în decembrie 2020, ministerul de Interne și poliția OMON din Minsk au găzduit un grup de orfani la o expoziție de arme și vehicule.

După cum scrie într-un articol din presa de stat, un băiețel de 12 ani a îmbrăcat o vestă antiglonț și și-a pus pe cap o cască, moment în care un alt copil i-a spus că arată „ca un adevărat colonel”.

Șeful unității OMON din Minsk e citat spunând că poliția a făcut tot posibilul astfel încât „copiii să se simtă ca și când ar fi într-o atmosferă caldă, de familie”.

Acest tip de evenimente au devenit rutină.

În aprilie, ministerul Educației a vorbit despre o serie de evenimente în care au fost implicați peste 100 de copii cu nevoi speciale și orfani, care s-au întâlnit cu parașutiști și au fost încurajați să scrie scrisori pentru soldați.

„Parașutiștii au povestit cu copiii, s-au familiarizat cu armele moderne și au făcut poze”, scrie în articol. Proiectul s-a chemat Bunătate + Curaj.

Iulie 2020, adolescenți dezavantajați participă la o tabără militarizată belarusă.

Numărul taberelor pentru orfani și pentru alți copii dezavantajați social organizate de către unitățile militare a crescut constant începând cu 2020.

În 2021-2022 erau 480, după cum scrie presa de stat. Iar în 2023, au fost organizate 583 de astfel de tabere, la care au participat „aproape 6.000 de copii”.

Pentru 2024, guvernul planificase să găzduiască 14.000 de copii – printre ei, mulți orfani și copii aflați în grija serviciilor sociale guvernamentale – în tabere de vară „la baze și unități ale forțelor armate”, scrie agenția de presă de stat Belta.

Taberele sunt conduse de veterani, mercenari și personal militar activ.

În iulie 2023, Ksenia Lebedeva, comentator al televiziunii de stat, a postat pe Telegram un clip video în care se vede cum mercenari Wagner instruiesc un grup de copii la un „club militar-patriotic”.

Mercenari Wagner fac instrucție cu copii la un club „militar-patriotic” de lângă Minsk, în 2023. Captură din clip video postat de comentatoarea TV Ksenia Lebedeva.

„Să știți că nu e ceva gen Mary Poppins”, scrie Lebedeva. „Copiii noștri aleg jucăriile corecte și dascălii corecți”.

„E vorba despre loialitate”

Universitatea ministerului de Urgență are un liceu pentru orfani, copii dezavantajați și copii din familii cu probleme. În acest an, 93% dintre absolvenți planificau să studieze la institute de tehnică militară.

Activiștii din Belarus au remarcat în special participarea activă a armatei și a Bisericii Ortodoxe Belaruse, afiliate Moscovei, în procesul educațional.

Site-ul de știri Mediazona a scris în 2023 că biserica conducea aproximativ 20 de cluburi militar-patriotice în toată țară. În mai, Ministerul Educației a autorizat mănăstirile ortodoxe să deschidă adăposturi pentru copiii vulnerabili.

Din 2014, de când Rusia a început să întrețină revolte separatiste în părți din estul Ucrainei, mai multe cluburi militar-patriotice din Belarus au trimis copii în tabere paralele din Rusia.

Acolo, copiii au fost instruiți în „practici militare” de către mercenari ruși din conflictul din Donbas, spunea în 2016 televiziunea de stat din Belarus.

Psihologul pentru copii Vyalichka afirmă că orfanilor și copiilor dezavantajați le lipsesc modelele adulte care să-i ajute să priceapă mediul puternic ideologizat și militarizat în care cresc.

Volha Vyalichka, în 2017, la un cămin pentru copii din Hrodno, acum închis.

„Ideologizarea cu care guvernul belarus infuzează educația conduce la modele comportamentale specifice la copii”, spune ea pentru Current Time.

„Deși copiii cu părinți pot face adesea față acestui lucru, educația militar-patriotică este mult mai ușoară în cazul orfanilor”.

În plus, restricționarea strictă a internetului și a accesului la informații din orfelinate îi face pe acești copii chiar și mai vulnerabili.

„Orfanii sunt copii traumatizați, care și-au pierdut sprijinul de bază”, adaugă Vyalichka. „Prin urmare, orice adult care le dă o bomboană sau le spune câteva cuvinte frumoase e perceput ca un fel de protector. Ei vor fi percepuți de către acești copii ca eroi pozitivi și ca modele”.

În martie 2023, la o sesiune a UN Human Rights Council, International Fellowship of Reconciliation (IFOR) a tras un semnal de alarmă referitor la „programele belaruse de pregătire militară a copiilor”, afirmând că mai mult de 18.000 de copii „cu vârste de până la șase ani” au trecut în 2022 prin această pregătire – care a inclus utilizarea armelor de foc.

Articol scris de jurnalistul RFE/RL Robert Coalson, pe baza informațiilor Current Time.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.