Coronavirus a întrecut deja SARS
Afară de Oscaruri, principalul titlu, în mai toată presa, rămâne expansiunea rapidă a contaminării cu coronavirus, care a depășit deja ca număr de morți, epidemia de SARS din 2002-2003 (SARS = Sindromul Acut Respirator Sever).
Le Monde scria deja în weekend că în Thailanda epidemia a început să stârnească reacții rasiste împotriva chinezilor. Libération pune titlul China: mască și căluș, relatând despre severitatea represiunii și a cenzurii pe rețelele sociale, multe persoane fiind arestate, precum doctorul decedat, Li Wenliang, care a lansat alerta și care e pe cale de a căpăta o aură de martir, arestări efectuate pentru propagarea a ceea ce regimul numește «rumori false».
Jerusalem Post oferă în schimb un florilegiu din presa arabă din care cititorii află că epidemia ar fi fost declanșată de SUA și Israel pentru a ataca China.
Alte derive nedemocratice
În Germania, presa analizează în continuare situația din Turingia, unde, cum o scrie Fankfurter Allgemeine Zeitung, guvernul federal ar dori ca premierul local, Bodo Ramelow, să rămână în fruntea landului, dar pentru asta ar trebui mai întâi să se pronunțe membrii locali și regionali ai CDU, partidul creștin-democrat al cancelarei Merkel.
În Belgia vecină, cotidianul economic flamand De Tijd estimează că dincolo de declarații, haosul este acum complet în CDU și că succesoarea lui Merkel în fruntea partidului creștin-democrat, Annegret Kramp-Karrenbauer, se arată incapabilă să pună ordine între diferitele facțiuni.
În Italia, cotidianul de dreapta Il Giornale preia știrea, publicată zilele trecute și în weekend de o parte importantă a presei europene, despre ceea ce e considerat un succes al lui Merkel și al politicii germane de acceptare și integrare a refugiaților, și anume că jumătate din aceștia își găsesc de lucru. Il Giornale, în Italia, pune în schimb titlul contrariu: Planul pentru refugiați al lui Merkel e un eșec (un flop). Știrea prezentată de Il Giornale arată exact invers: doar 49% din refugiații ajunși în Germania din 2013 încoace și-au găsit de lucru, altfel zis doar unul din noi. „Alți peste 450.000 refugiați apasă pe finanțele statului german”, anunță cotidianul italian de dreapta.
În Belgia, cotidianul conservator flamand De Standaard pune întrebarea dacă America e gata pentru un președinte homosexual și publică o fotografie a învingătorului democrat din Iowa Pete Buttiegiegsalutând alegătorii alături de partenerul său Chasten. De Standaard estimează că testul cel mare va fi, pentru Buttiegieg, reacția alegătorilor de culoare.
La Londra, Financial Times, scriind tot despre evoluțiile din SUA, a avut, duminică, un editorial pe un ton neobișnuit de dur despre direcția pe care o ia președinția lui Donald Trump și felul în care, potrivit cotidianului finanțelor britanice, Trump pune în pericol chiar democrația în SUA. Modul în care Trump interpretează Constituția SUA, scrie FT, „nu îl face diferit de un monarh”.
Oscaruri: cinematografia tradițională vs. ‘streaming’
Înainte ca Oscarurile să fie anunțate, Le Monde făcuse deja duminică o analiză a nominalizărilor la Oscar pe anul acesta și a felului în care „industria” cinematografică încearcă să se repoziționeze în fața asaltului platformelor de streaming precum Netflix:
„Anul trecut, eforturile depuse de platforma condusă de Reed Hastings pentru a face să fie premiat Roma lui Alfonso Cuaron fuseseră primite cu simpatie. Anul acesta însă, zecile de milioane de dolari (70, potrivit presei de la Hollywood) cheltuiți de Netflix pentru a împinge filmele lui Scorsese și Baumbach, dar și The Two Popes, al lui Fernando Meirelles, au stârnit o mare iritare în mediul cinematografiei și în juriu.
Iritarea ține de incertitudinile privind viitorul cinematografiei. După Disney și Warner, toate marile studiouri se aruncă acum în crearea de platforme streaming. În schimb, filmele premiate cu Oscar de două decenii încoace – ficțiunile lungi, pentru adulți, care nu atrag întotdeauna mulțimile – ar putea să migreze dinspre săli spre platformele virtuale ale studiourilor. Totul pare să indice că frecventarea sălilor va continua să scadă dacă se continuă așa. Conservatorismul nominalizărilor pentru a 92-a ceremonie a Oscarurilor apare astfel ca ultima zvâcnitură în fața în fața mutațiilor din cinematografie.”
Cine a finanțat ‘Joker’ râde mai bine la urmă
Financial Times (FT), în numărul său de weekend, vândut în chioșcuri înainte de Oscarurile din noaptea trecută și premiul lui Joaquin Phoenix pentru rolul său, scrie despre cum își freacă acum mâinile finanțatorii filmului ‘Joker’, film care, din pricina reticenței producătorilor de la Hollywood în a-și asuma riscuri, a fost produs cu fonduri din afara profesiei.
Spune FT că Joker, nominalizat din start în 11 categorii, mai multe decât orice alt film, a șocat prin succesul său producătorii de la Hollywood, care, cu excepția Warner Bros, au refuzat să-l finanțeze și care văd acum că filmul, produs cu 55 milioane dolari, a strâns deja 1,1 miliarde. Aflăm că printre cei care au pus bani, în afară de Warner Bros, au fost niște companii de asigurări și... Fondul Canadian de pensii!
Chiar și așa, regizorului Todd Philipps i-a luat un an să convingă Warner Bros să intervină cu ceva, într-atât Hollywoodul s-a obișnuit să producă doar sequels și alte franchize garantate. Așteptările erau că filmul ar putea încasa cam 100 milioane dolari în SUA. În loc de asta, a depășit miliardul. La întrebarea cum se face că studiourile n-au ghicit potențialul unui asemenea film, FT răspunde citându-l pe răposatul scenarist William Goldman: – “Nobody knows anything.”
(Săptămâna trecută, vineri am mai scris și despre cum sprijină UE cinematografia și de ce intervine în cultură, dând exemplul filmului lui Corneliu Porumboiu La Gomera, propus inițial la Oscaruri, dar care până la urmă nu a fost nominalizat.)
UE: un gigant de hârtie trebuie să ne apere de tâlharii financiari
În sfârșit, Le Soir de la Bruxelles a avut în weekend un comentariu critic în chestiunea eficienței viitorului parchet european care va fi condus de Laura Codruța Kovesi. Așa cum îl prezintă Le Soir, tabloul mijloacelor de care va dispune parchetul UE este mai degrabă deprimant: inițial, responsabilii UE considerau că parchetul ar trebui să trateze circa o mie de dosare pe an; Kovesi estimează că cifra reală va fi dublă.
Dezastrul se profilează însă când vine vorba de posturile atribuite: cu totul, biroul centralizat de la Bruxelles va avea 29 de angajați, dintre care 25 – alocați serviciilor informatice și chestiunilor bugetare. Rămân astfel doar patru (4 !) anchetatori de trimis pe teren, în cele 22 de țări care au acceptat existența și funcționarea biroului procurorului european (Polonia, de pildă, aflată în topul fraudelor cu fonduri europene, a refuzat)!
Sigur, cele 22 de țări participante au desemnat fiecare câte un procuror european adjunct. Dar, spune Kovesi, unele țări au decis să-l numească în regim de timp parțial. „Am fost procuror mulți ani, dar nu știam că există un asemenea orar de lucru”, spune Kovesi.
Le Soir scrie că a aflat de la Comisarul responsabil cu Justiția, Didier Reynders (fost ministru belgian al Justiției), că nevoile suplimentare ale parchetului UE se ridică la zeci de milioane de euro pe an. Asta în condițiile în care numai frauda cu TVA se ridică la 50 miliarde euro pe an! Le Soir încheie cu remarca: „Se știa că unele țări sunt zgârcite, dar în condițiile astea și dată fiind miza, viitorul parchet european se arată ca un sărăntoc.”