Grațierea a 12 separatiști catalani stârnește proteste masive în Spania

Printre protestatari s-au numărat și liderii partidelor de dreapta. Aceștia văd grațierea drept o strategie politică a guvernului pentru a își consolida susținerea alegătorilor.

Guvernul condus de prim-ministrul Pedro Sánchez susține însă că grațierea ar reprezenta un pas înainte în rezolvarea relațiilor tensionate dintre Spania și regiunea Catalonia.

Carmen Calvo, vicepremierul Spaniei, a oferit detalii despre grațiere, spunând, într-un interviu publicat duminică de ziarul La Vanguardia, că acestea sunt „aproape” .

„Nu poți despărți Spania. Oricine o face, va plăti”, a fost doar unul dintre mesajele protestatarilor.

Opinia publică este împărțită

Plaza de Colón din Madrid a găzduit duminică protestatarii care văd decizia grațierilor drept o amenințare la adresa unității naționale. Zona a fost ocupată de susținători ai partidelor de dreapta fluturând steagul Spaniei, iar unii protestatari au cerut chiar demisia lui Pedro Sánchez.

„Pentru iertare trebuie să arăți căință, iar separatiștii nu vor arăta asta”, a declarat pentru Reuters Carlos Bandecha, un om de afaceri care a participat la proteste.

Prim-ministrul consideră că „societatea spaniolă trebuie să treacă de la un trecut rău la un viitor mai bun - și acest lucru va necesita mărinimie”.

Sondajele de opinie arată că majoritatea spaniolilor nu se arată mărinimoși. 61% dintre respondenții unui sondaj se opun ideii de grațiere și mai puțin de 30% susțin acest lucru.

Instanțele supreme spaniole nu se arată nici ele încurajatoare. Potrivit The Guardian, judecătorii declaraseră că emiterea grațierilor ar fi „inacceptabilă”.

Dacă Sánchez va decide să continue inițiativa emiterii grațierilor, acest lucru ar putea însemna un risc politic foarte mare. „Există timp pentru pedeapsă și există timp pentru armonie”, spusese acesta în mai.

Protestatarii au cerut demisia lui Sánchez

Sánchez fusese criticat în trecut pentru că ar acționa din propriul său interes. Criticii susțin că guvernul condus de prim-ministru este minoritar și dependent de susținerea partidului catalan Stânga Republicană din Catalonia (ERC).

Cine sunt cei 12 | 100 de ani de închisoare

Ca urmare a mișcării separatiste din 2017, cei 12 au fost acuzați de rebeliune, sedițiune (răscoală), şi deturnare de fonduri publice. Nouă dintre aceștia au fost găsiți vinovați și deținuți sub acuzațiile de sedițiune. Alți trei pentru rebeliune, însă nu au fost încarcerați.

Printre cei 12 se numără fostul vicepremier catalan, Oriol Junqueras, care împreună cu ceilalți 8 separatiști găsiți vinovați au primit sentințe între 9 și 13 ani de închisoare.

Printre ceilalți opt se numără persoane cu funcții înalte în guvernul catalan, cum ar fi Carme Forcadell, fostă președinte al parlamentului catalan.

Puse laolaltă, sentințele ajung la 100 de ani, lucru criticat dur de Carles Puigdemont, fostul președinte catalan, care a fugit în Belgia după referendumul din 2017.

Sentințele au au stârnit proteste masive în Spania și în 2019, fiind văzute drept acte de răzbunare, ci nu ca o decizie luată de un corp de justiție independent. Peste 500 de oameni au fost răniți atunci, printre care 70 de jurnaliști, iar peste 100 au fost arestați.

Spania îl acuzase pe Puigdemont de sediție

Relațiile Spania – Catalonia

Grațierea susținută de Sánchez ar putea detensiona relațiile dintre Spania și Catalonia. Chiar dacă acest lucru ar fi realizat contrar opiniei publice și în lipsa susținerii judecătorilor, pe termen lung nu se poate discuta despre un referendum legitim.

Decizia ar putea însemna în schimb un prim pas spre revizuirea unor aspecte ale autonomiei Cataloniei.

Încercarea de obținere a independenței în 2017 a reprezentat un punct culminant în istoria dintre Spania și Catalonia, iar răspunsul agresiv al guvernului Spaniei din acea perioadă nu a făcut decât să pună sare pe rană.

Catalonia este o regiune semi-independentă a Spaniei, cu o istorie bogată de aproape 1,000 de ani. Catalonia se bucură de propriul său parlament, propriul steag - diferit de cel al Spaniei, propria forță de ordine și propria infrastructură instituțională.

Suprimarea autonomiei Cataloniei a început în perioada dictatorului Franciso Franco. Odată cu moartea acestuia, Catalonia și-a recuperat independența sub constituția democratică a Spaniei din 1978.

În 2010, Curtea Constituțională a modificat unele mențiuni ale Statutului Autonomiei Cataloniei, limitând astfel autonomia reală a regiunii. Acest lucru a fost văzut ca un atac la identitatea catalană.

Nemulțumiri privind contribuțiile Cataloniei la bugetul național, împreună cu impactul crizei financiare au cauzat, de asemenea, neliniște în Catalonia. În 2014 a avut loc un referendum simbolic, eveniment care prefigura referendumul din 2017, declarat ilegitim de Curtea Constituțională a Spaniei. 90% dintre alegători au susținut la vremea aceea independența.

Reacții

„Lista greșelilor făcute de instanțe este lungă”, a spus fostul președinte al Grupului de lucru al ONU pentru detenția arbitrară, Mads Andenas. Acesta își dorește sancționarea Spaniei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), ca urmare a tratamentului la care au fost suspuși liderii catalani.

Andenas susține grațierea și o vede ca pe un lucru care ar putea ajuta la „repararea abuzurilor la adresa drepturilor omului”.

Grupul ONU pentru detenția arbitrară a amintit despre abuzurile Spaniei și în trecut. „Este dificil să critici Venezuela, Iranul, China sau Rusia atunci când guvernul spaniol se comportă în acest fel", a spus Andenas. „Spania slăbește sistemul internațional de monitorizare a drepturilor omului.”

The Guardian susține de asemenea inițiativa prim-ministrului. Publicația scrie că Sánchez „ar face ceea ce trebuie prin iertarea organizatorilor referendumului ilegal din 2017”.

Grupările separatiste din Catalonia, printre care partidul JxCat din care făcea parte Carles Puigdemont, au cerut în mod repetat o amnistie pentru prizonieri.

Instanța supremă a declarat într-un raport neoficial de luna trecută că sentințele emise au fost adecvate infracțiunilor. „Nu există nici cea mai mică dovadă sau cel mai slab indiciu de remușcare.”