Mii de persoane au manifestat la Paris împotriva proiectului de reformare a legii pensiilor.
Poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva demonstranţilor din apropierea Gării de Nord din Paris, folosită de turiştii care vor să apeleze la serviciul Eurostar, şi din Gara de Est, în timpul protestelor de sâmbătă împotriva reformei sistemului de pensii din Franţa, potrivit Reuters.
Printre protestatari, care au dat foc la pubele de gunoi, s-au aflat şi aşa-numitele "veste galbene". Potrivit prefecturii poliţiei, la marşul de la Paris au participat 3.500 de persoane.
Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi în zona Bastilia din Paris, în timp ce protestatarii mărşăluiau prin Paris. "Macron, retrage-ţi proiectul, să ne protejăm şi să ne îmbunătăţim pensiile", se menţiona pe una dintre banderolele afişate de demonstranţi, potrivit AFP.
Preşedintele Emmanuel Macron a declarat că reformele sunt esenţiale pentru simplificarea sistemului de pensii complicat, dar oponenţii săi susţin că mulţi francezi vor trebui să muncească mai mult dacă acestea reformă va fi pusă în practică.
Mare parte din Franţa a fost grav afectată de o grevă naţională în transporturi după ce protestele au început în urmă cu o lună. O altă serie de demonstraţii la nivel naţional este prevăzută pentru 9 ianuarie.
16 profesii liberale au lansat un apel la grevă începând cu această dată: infirmiere, avocaţi, kinetoterapeuţi, experţi contabili. Iar pe 9 ianuarie va fi o nouă zi de manifestaţii în Paris şi în marile oraşe din ţară.
Proiectul de lege privind reforma pensiilor va fi prezentat în Consiliul de Miniştri pe 22 ianuarie. Negocierile dintre Excutiv şi sindicate vor continua şi în 2020, pe această reformă, dar sfârşitul acestei greve pare a fi, în acest moment, incert.