Parlamentul European (PE) a adoptat reforma sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) al UE, inclusiv pentru sectorul aerian și maritim, mecanismul de ajustare la frontieră și un nou fond social.
PE a aprobat marți acordul încheiat cu țările membre la sfârșitul anului 2022 cu privire la mai multe acte legislative cheie care fac parte din pachetul „Pregătiți pentru 55 în 2030”.
Este planul Uniunii Europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, în conformitate cu Legea europeană a climei.
Astfel, emisiile de gaze cu efect de seră din sectoarele acoperite de ETS trebuie reduse cu 62 % până în 2030 comparativ cu nivelurile din 2005.
De asemenea, vor fi eliminate treptat certificatele gratuite pentru companii din 2026 până în 2034 și se va creea un nou ETS II separat pentru carburanții din transportul rutier și pentru clădiri, care va stabili prețul emisiilor din aceste sectoare începând cu 2027 sau 2028 dacă prețurile la energie sunt excepțional de ridicate.
Principalele prevederi pe scurt:
- Certificatele gratuite din cadrul schemei de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) vor fi eliminate treptat începând cu 2026;
- Transportul rutier și clădirile vor fi incluse în noul ETS II din 2027;
- Crearea unui nou mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon pentru a proteja industria Uniunii;
- Crearea unui fond pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice cu scopul de a combate sărăcia energetică și sărăcia în materie de mobilitate.
Aprobarea reformei sistemului de comercializare a certificatelor de emisii
Reforma sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) a fost adoptată cu 413 de voturi pentru, 167 împotrivă și 57 abțineri.
Ea crește nivelul de ambiție al ETS. Astfel, emisiile de gaze cu efect de seră din sectoarele acoperite de ETS trebuie reduse cu 62 % până în 2030 comparativ cu nivelurile din 2005.
De asemenea, ea elimină treptat certificatele gratuite pentru companii din 2026 până în 2034 și creează un nou ETS II separat pentru carburanții din transportul rutier și pentru clădiri, care va stabili prețul emisiilor din aceste sectoare începând cu 2027 (sau 2028 dacă prețurile la energie sunt excepțional de ridicate).
Parlamentul a votat să includă în ETS, pentru prima oară, emisiile de GES din sectorul maritim cu 500 de voturi pentru, 131 împotrivă and 11 abțineri, și a convenit să revizuiască ETS pentru aviație cu 463 de voturi pentru, 117 împotrivă și 64 abțineri.
Astfel, se vor elimina treptat, până în 2026, certificatele gratuite acordate sectorului aviatic și se va promova folosirea combustibililor de aviație derivați din surse regenerabile.
Un nou instrument de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon
Cu 487 de voturi pentru, 81 împotrivă și 75 abțineri, Parlamentul a adoptat și normele care reglementează noul mecanism al UE de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon (CBAM).
Acesta urmărește să stimuleze țările din afara Uniunii să își crească nivelul de ambiție în materie de climă și să garanteze că eforturile UE și globale în domeniul climei nu sunt subminate de relocarea producției din Uniune către țări cu politici mai puțin ambițioase.
CBAM reglementează fierul, oțelul, cimentul, aluminiul, îngrășămintele, electricitatea, hidrogenul și, în anumite condiții, emisiile indirecte. Importatorii acestor bunuri vor trebui să plătească diferența dintre prețul carbonului plătit în țara de producție și prețul certificatelor de emisii de carbon din EU ETS.
CBAM va fi introdus treptat între 2026 și 2034, în mod sincronizat cu eliminarea treptată a certificatelor gratuite din EU ETS.
Crearea unui fond pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice
De asemenea, Parlamentul European a adoptat cu 521 de voturi pentru, 75 împotrivă și 43 abțineri acordul încheiat cu țările Uniunii de a crea în 2026 Fondul pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice (SCF), pentru a garanta că tranziția climatică va fi echitabilă și incluzivă din punct de vedere social.
Astfel, gospodăriile vulnerabile, microîntreprinderile și utilizatorii de transport care sunt afectați în mod deosebit de sărăcia energetică și a transporturilor vor beneficia de acest fond. Atunci când va fi pus în aplicare integral, fondul va fi finanțat prin licitarea certificatelor ETS II în valoare de până la 65 de miliarde EUR, cu un procent suplimentar de 25% acoperit din resurse naționale (însumând un total estimat de 86,7 miliarde EUR).
Ce urmează
Textele trebuie să fie aprobate oficial de Consiliu. Ele vor fi apoi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și vor intra în vigoare după alte 20 de zile.
Prin adoptarea acestor acte legislative, Parlamentul răspunde așteptărilor cetățenilor ca UE să realizeze și să accelereze tranziția verde, așa cum au fost ele exprimate în concluziile Conferinței privind viitorul Europei.