Romania declanșează o psihodramă pe fundal de dialog de surzi în Parlamentul European 

Dezbaterea despre statul de drept din România a fost printre ultimele întâlniri ale actualului legislativ european

“Statul de drept nu este ceva definit. Statul de drept e o competență națională. Ce se intâmplă aici e doar zgomot.” (Mircea Diaconu)

“Regimul de la București nu mai este un stat de drept. Este un regim care face totul pentru a-l salva pe marțafoi! Situație unică de la al Doilea Război Mondial încoace, un om condamnat de două ori stă în fruntea camerei deputaților. Este o coaliție a mârșavilor pentru un marțafoi”, a spus astăzi în plenul Parlamentului European eurodeputatul Cristian Preda (PPE), descriind situația din România.

Nu știm cum a fost tradus în direct, în celelalte limbi, termenul de „marțafoi”, însă dezbaterea de luni seara, 15 aprilie, in Parlamentul European, în jurul situaţiei statului de drept în România, a prilejuit câteva serioase ciocniri verbale între unii eurodeputați.

A fost pentru a doua oară că Parlamentul European a discutat situaţia statului de drept în România, la solicitarea grupului creștin-democrat, PPE, însă dezbaterea a avut loc într-o sală aproape goală, cu abia două duzini de parlamentari (din 751) prezenți și în absența premierului Viorica Dăncilă, care a găsit pretextul unei întâlniri cu omologul său vietnamez.

La fel, lucru sever criticat, au fost absente și figurile cele mai importante ale principalelor grupuri politice europene, Manfred Weber pentru PPE și Comisarul Frans Timmermans, pentru socialiști. Ambii sunt Spitzenkandidaten, altfel zis candidează pentru funcția de președinte al Comisiei Europene din partea formațiunilor lor.

Mai gravă a fost însă absența totală a vreunui reprezentant al României, care ar fi trebuit să fie acolo atât în virtutea temei discutate (justiția și statul de statul de drept în România), cât și pentru că România asigură în acest semestru președinția Consiliului UE. Asta, a spus același Cristian Preda, „arată doar doar dispreț” din partea guvernului de la București pentru instituțiile europene din partea țării care asigură acum președinția.

Ca de obicei, deputații PSD și ALDE au apărat total acțiunile guvernului, acuzându-și colegii din celelalte grupuri politice de „manevre electoraliste”.

Eurodeputatul Dan Nica a spus că „românii urăsc dublul standard”, precum toate acele „produse alimentare si farmaceutice care îi otrăvesc”, sau faptul că sunt neprimiți in Schengen și a mai vorbit despre ceea ce consideră el că a fost lupta anticorupție sub Codruța Kovesi, cu „procurori filmați în baie si in dormitor pentru a fi șantajați”.

Norica Nicolai a pretins de altfel că guvernul român a preferat să nu vină pentru că „este o dezbatere dezonorantă”.

De altfel, nu doar că România nu a participat la dezbaterea care o privea, dar eurodeputații prezenți au putut afla de la ecologista olandeză Judith Sargentini (cea care i-a atras atenției Mariei Grapini că număra greșit voturile deputaților, la decontul manual după votul în legătură cu Kovesi) că România, în calitatea sa de președinte al Consiliului, a colaborat cu Ungaria lui Viktor Orban, nepunând un raport critic despre Ungaria pe agendă.

O ieșire spectaculoasă a avut-o liberala olandeză Sophia In 'T Veld, care a criticat nu doar absența lui Dăncilă, dar și pe cea a lui Timmermans și a lui Weber și a insistat vehement că s-a săturat să vadă cum, de-a lungul anilor, România este criticată de PPE, în vreme ce Ungaria lui Orban e criticată de socialiști, totul devenind o afacere partizană în care fiecare îi apără pe-ai săi.

Poate că cea mai stranie intervenție a fost cea a lui Mircea Diaconu, care a spus că “statul de drept nu este ceva definit. Este imposibil să se facă o evaluare. Statul de drept e o competență națională. Ce se intâmplă aici e doar zgomot”, a spus Diaconu.

PE a mai adoptat în 13 noiembrie 2018 o rezoluţie privind situaţia statului de drept în România. Pe 13 noiembrie 2018, Parlamentul European își exprima, într-un document elaborat de Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE), preocuparea privind modificarea legislaţiei penale şi judiciare în România.

Era vorba de recentele schimbări din sistemul judiciar, Parlamentul avertizând că acestea ar putea pune în pericol separarea puterilor şi ar submina lupta împotriva corupţiei.

Pe 3 aprilie, vice-președintele Comisiei Frans Timmemans a avertizat guvernul de la Bucureşti să nu întreprindă acţiuni care să afecteze sistemul judiciar, menţionând că a avut numeroase discuţii cu premeierul Viorica Dăncilă în ultimele două luni.

Timmermans a mai spus că este îngrijorat de situaţia curentă din România, precizând că, datorită MCV se înregistraseră în ultimii ani succese importante, inclusiv în combaterea corupţiei la nivel înalt, însă acum este vorba de un regres.