Un sistem antiaerian de înaltă performanță Patriot, folosit de trupele ucrainene, ar fi fost avariat în urma atacurilor armatei rusești cu rachete hipersonice.
Unul din sistemele de apărare antirachetă Patriot, fabricat în SUA și folosit în Ucraina, a suferit unele avarii în urma unui atac rusesc, au declarat doi oficiali americani, citați de Reuters.
Sistemul antirachetă Patriot e parte a unei serii de unități sofisticate de apărare aeriană livrate de Occident pentru a ajuta Ucraina să respingă campania rusă de atacuri aeriene îndreptată asupra infrastructurii de bază, precum instalații energetice și alte amplasamente.
Un oficial SUA a transmis, sub protecția anonimatului, că Washingtonul și Kievul caută cea mai bună modalitate pentru repararea sistemului, care nu a fost însă distrus și cel mai probabil nu va trebui scos din Ucraina.
Patriot este considerat unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană, inclusiv împotriva aeronavelor, rachetelor de croazieră și rachetelor balistice. În mod obișnuit, include lansatoare împreună cu radar și alte vehicule de sprijin, notează Reuters.
Ministerul rus al Apărării a declarat marți că a distrus un sistem de apărare antirachetă sol-aer Patriot, construit de SUA, cu o rachetă „hipersonică” Kinzhal, într-o lovitură de noapte asupra Ucrainei.
Anterior, Ucraina a declarat că a doborât peste noapte 18 rachete rusești, inclusiv o salvă întreagă de șase Kinzhal. Întrebat despre afirmația ucraineană, ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu a respins-o, a informat agenția de presă RIA.
Nu era clar ce armă occidentală a folosit Ucraina. Pentagonul nu a avut niciun comentariu imediat.
Actualizare Reprezentanții Forțelor aeriene ucrainene au negat afirmațiile Ministerului rusesc al apărării, conform cărora Patriot ar fi fost distrus.
„Nu vă îngrijorați de soarta sistemului Patriot, a spus purtătorul de cuvânt al Forțelor aeriene din Ucraina”, Yuriy Ihnat, citat de Reuters.
„Distrugerea sistemului cu o rachetă de tip Kinzhal e imposibilă. Tot ceea ce spun pe această temă poate rămâne în arhiva lor de propagandă”.