Strălucit intelectual de formație umanistă, trecut prin aventura radicalismului de stânga a secolului XX, vindecat de iluziile marxiste, Paul Cornea (3 noiembrie 1923–7 octombrie 2018) ne-a lăsat în urmă o analiză de o admirabilă sinceritate și nu mai puțin lăudabilă profunzime asupra celei de a doua jumătăți de istorie românească, și nu numai, a veacului trecut: Ce a fost. Cum a fost; convorbiri cu Daniel Cristea-Enache, Iași: Polirom, 2013.
După știința mea, nu există o altă mărturisire analitică a unui reputat intelectual român de stânga care să atingă cotele de onestitate, inclusiv la nivel autocritic, precum cele pe care le întâlnim în volumul respectiv. Îl recomand din inimă tuturor celor care chiar vor să înțeleagă ce a fost și cum a fost. Mă opresc aici, succint, doar asupra câtorva teme care mi se par luminos discutate de regretatul profesor Paul Cornea. Adaug un binemeritat cuvânt de apreciere pentru criticul Daniel Cristea-Enache, ale cărui incitante intervenții sunt complementul ideal al unei discuții vii și deschizătoare de noi ipoteze istorice și culturale. Nu există nicio urmă de artificialitate ipocrită în răspunsurile profesorului Cornea. Chiar când interlocutorul se simte mulțumit de argumentele aduse, cărturarul simte nevoia adâncirii lor, a precizărilor și a clarificărilor.
Ruptura sa cu comunismul devine astfel expresia redobândirii identității pierdute, a reafirmării unei subiectivități confiscată de o mișcare politică pseudo-emancipatoare. În anii 1950, Paul Cornea a deținut funcții importante în cadrul CC al UTM (pe linia culturii), apoi în Ministerul Culturii și, în fine, în fruntea Studioului de Filme Buftea. Nu a fost unul dintre culturnicii Secțiilor de Propagandă, Știință și Cultură, nu s-a ocupat cu înfierările, nu a organizat prelucrări stigmatizante, dimpotrivă, a ajuns el însuși să fie pus la stâlpul infamiei, suspectat de naționalism evreiesc și de tendințe subversiv-revizioniste. A rămas fidel marii sale iubiri pentru literatura românească, a educat magistral generații de studenți, a reușit să traverseze coșmarul totalitar ca un om liber la interior, ca un intelectual veritabil.
Găsim în carte pagini tulburătoare, dar nu mai puțin revelatoare, despre impactul Raportului Secret al lui Nikita Hrușciov (în februarie 1956) asupra intelectualilor din România comunistă. Pe vremea aceea, profesorul Cornea era apropiat prieten cu intelectuali precum Petru Dumitriu, Paul Georgescu, Ov. S. Crohmălniceanu sau Eugen Stănescu. Erau cu toții agasați și dezgustați de politica de un infinit dogmatism promovată de hiper-dogmaticul Leonte Răutu. Momentul înlocuirii lui Răutu cu Grigore Preoteasa la cârma Direcției de Propagandă și Cultură (în iunie 1957) rămâne unul dintre acele puncte nodale care ar merita explorat în continuare.
Ce a urmărit Gheorghe Gheorghiu-Dej când l-a debarcat? Cum a izbutit Leonte Răutu să folosească moartea lui Grigore Preoteasa pentru a se reinstala pe postul de țar ideologic? Citind această carte, putem înțelege cu mult mai bine trama epică și aluziile psihologice din romanele scrise de Petru Dumitriu în exil. Orice analiză serioasă a destalinizării din România va trebui să țină cont de mărturia celui care a fost profesorul Paul Cornea.