Reținerea lui Pavel Durov, cofondatorul și directorul general al platformei de mesagerie Telegram, de origine rusă, a fost prelungită până pe 28 august, potrivit AFP. Durov a fost reținut la Paris, pe 24 august și audiat într-un dosar legat de fraudă, trafic de droguri, hărțuire cibernetică, crimă organizată și promovarea terorismului, arată RFE/RL.
Cine este Pavel Durov?
Pavel Durov, născut în Rusia în 1984, are dublă cetățenie, franceză și a Emiratelor Arabe Unite. Nu se știe sigur dacă a renunțat la cetățenia rusă. Cariera lui în industria tech a început cu crearea VKontakte, o platformă de social media încă populară în Rusia.
Cu puțin timp înainte de a părăsi VKontakte, Durov a fondat Telegram, o platformă de mesagerie cunoscută pentru funcțiile sale puternice de criptare și confidențialitate.
Aceste caracteristici au făcut din Telegram o alegere populară pentru cei care doresc să comunice în siguranță, inclusiv activiștii din țările autoritare.
Cu toate acestea, Telegram a devenit și un instrument preferat și pentru infractori și grupuri extremiste.
Spre deosebire de alți jucători importanți din domeniul tehnologiei, Pavel Durov nu are cetățenie americană și provine din Rusia, o țară cu o istorie controversată de reglementare a internetului.
Revista de afaceri Forbes estimează averea lui Durov la 15,5 miliarde de dolari.
De ce a fost reținut Pavel Durov?
Potrivit relatărilor din presa franceză, arestarea lui Durov a venit la solicitarea unei unități speciale din ministerul de Interne al Franței care investighează infracțiunile împotriva minorilor.
Deși Durov nu a fost pus sub acuzare, guvernul francez a transmis că arestarea este legată de o investigație asupra unei „persoane anonime” sub acuzația de complicitate la infracțiuni precum fraudă, trafic de droguri, hărțuire cibernetică sau promovarea terorismului.
Telegram a declarat că CEO-ul și fondatorul său nu are „nimic de ascuns”.
Ce este Telegram?
Platforma de mesagerie Telegram a fost fondată de Durov și fratele său în 2013, după protestele pro-democrație în masă care au zguduit Moscova în 2011 și 2012.
Unul dintre principalele sale avantaje este criptarea comunicațiilor și anonimatul utilizatorilor. În grupuri, numărul de telefon al utilizatorului nu este vizibil.
Echipa de dezvoltare Telegram are în prezent sediul la Dubai, Emiratele Arabe Unite.
În timpul protestelor din Belarus din 2020, Telegram a fost esențial pentru organizare și schimb de informații.
În Iran, Telegram are aproximativ 40 de milioane de utilizatori și, în 2018, a fost principala sursă de informații pe măsură ce protestele antiguvernamentale s-au răspândit în întreaga țară.
Potrivit lui Durov, platforma are 900 de milioane de utilizatori.
Rolul controversat al Telegram în războiul Rusia-Ucraina
Telegram este platforma pe care bloggerii din ambele părți ale conflictului postează analize și videoclipuri legate de război.
Canalele pro-Moscova conduse de așa-numiții „Z-bloggeri”, care susțin războiul, s-au dovedit extrem de influente și sunt uneori critice la adresa strategiei militare rusești.
Aplicația este foarte populară în Rusia și în spațiul ex-sovietic. Este folosită intensiv de președintele ucrainean Volodimir Zelenski și de alți politicieni pentru a publica informații despre război.
Este unul dintre acele puține locuri în care oamenii pot obține informații nefiltrate despre operațiunea militară, mai ales după ce Kremlinul a înăsprit controalele media.
Activități ilicite
Funcția de criptare a Telegram i-a atras și pe cei care tranzacționează imagini cu abuzuri sexuale asupra copiilor și numere de carduri de credit furate. O investigație BBC din 2019 a constatat că aplicațiile de mesagerie securizate, inclusiv Telegram și Discord, au devenit populare printre infractori.
Investigația BBC a găsit dovezi că pedofilii foloseau atât Telegram, cât și Discord pentru a oferi oamenilor acces la materiale ilegale și că linkurile către grupurile Telegram erau îngropate în secțiunea de comentarii publice a videoclipurilor YouTube.
Instrument de propagandă
Deși nu este singurul pe rețelele de socializare, Telegram s-a dovedit a fi un instrument puternic de răspândire a dezinformării.
Telegram este cea mai mare platformă de dezinformare din Europa Centrală și de Est, a constatat un raport de jurnalism de investigație din 2023, citat de RFE/RL.
De când președintele rus Vladimir Putin a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, în februarie 2022, Telegram a fost folosit din ce în ce mai mult de Kremlin.
Reacția Rusiei la arestarea lui Durov
Baza, un canal Telegram afiliat aparatului de securitate al Rusiei, a declarat pe 25 august că personalul ministerului Apărării, oameni de afaceri proeminenți și ofițeri de la mai multe agenții de securitate au primit, de asemenea, ordin să șteargă mesajele legate de muncă din aplicație.
„Pentru Z-bloggerii, pentru Z-propaganda, aceste evenimente sunt cu adevărat terifiante, deoarece toate activitățile lor sunt centrate pe Telegram, toate canalele anonime și semi-anonime”, a explicat Kirill Martinov, redactor-șef al ziarului leton Novaia Gazeta Europe, folosind termenul „Z” pentru a descrie bloggerii pro-Kremlin.
„Și nu este doar o sursă de știri, ci este într-adevăr un fel de instrument operațional, un fel de walkie-talkie modern în care oamenii discută între ei detaliile operațiunilor lor de luptă”, a declarat Martinov pentru Current Time, rețeaua de televiziune și digitală în limba rusă condusă de RFE/RL.
Articol realizat cu informații oferite de RFE/RL, The Verge, AFP, AP, Reuters.
Îți mai recomandăm Fondatorul Telegram, Pavel Durov, arestat în Franța pentru lipsa de moderare a platformei. Kremlinul și opoziția rusă se tem de consecințeEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.