Senatul României a abrogat luni modificarea legislativă ce ar fi permis magistraților să se pensioneze după doar 20 de ani de vechime. Votul a venit după ce comisia juridică din Senat a hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea unui raport de respingere a propunerii legislative inițiată în 2018 de PSD.
„Metoda aleasă de PSD, de a permite ieșirea la pensie cu doar 20 de ani de vechime, nu doar că încuraja golirea instanțelor, prin pensionarea a 30% dintre magistrați, dar ar fi limitat accesul la justiție al românilor, lungind durata proceselor și a anchetelor penale. Judecătorii și procurorii rămași în sistem ar fi fost sufocați de un volumul și mai mare de dosare. Și statul, dar mai ales justițiabilii, ar fi fost văduviți de experiența unor magistrați care au atins maturitatea profesională la 40 – 50 ani”, a precizat Iulia Scântei, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.
Simona Spătaru, de la USR-PLUS, vicepreședintele comisiei, a declarat după vot că pensionarea anticipată a magistraților a fost introdusă de PSD, „ cu mâna lui lordache, Dragnea, Nicolicea, Șerban Nicolae”, care ar fi vrut să „își apere spatele în dosarele penale pe care le aveau”.
„Astăzi am abrogat acea prevedere în primul și în primul rând pentru că sistemul de justiție are nevoie să nu fie presat. Magistrații care au o vârstă mai mică de 60 de ani practic erau puși în situația să iasă acum la pensie prin această favoare introdusă de PSD în lege, nu pentru că le pasă foarte mult de magistrați ci pentru a-i favoriza în situațiile prevăzute de ei”, a spus Spătaru.
Argumentele proiectului
Posibilitatea magistraților de a se pensiona după 20 de ani de vechime a fost introdusă de PSD prin Legea 242/2018, care modifica actul normativ ce reglementează activitatea procurorilor și judecătorilor din România.
În expunerea de motive a propunerii prin mai mulți parlamentari de la USR au cerut abrogarea, inițiatorii menționează că „jumătate din numărul procurorilor și judecătorilor îndeplinesc condițiile pensionării anticipate”.
Sistemul judiciar este și așa subdimensionat, iar scăderea vechimii la care se pot pensiona magistrații ar putea pune în pericol funcționarea sa, au mai arătat inițiatorii propunerii de abrogare.
În 2018, Comisia de la Veneția a criticat inițiativa PSD și a precizat că propunerea creează „un risc real de diminuare drastică a numărului magistraților din sistemul judiciar românesc, în special la nivelele superioare.”
„Sistemul judiciar din Romania riscă să își piardă cei mai calificați și experimentati membri, în vreme ce durata pregătirii profesionale ce precede intrarea în profesie a judecătorilor și procurorilor debutanți devine mai lungă”, a precizat Comisia de la Veneția.
Potrivit PNL, 296 de magistrați s-au pensionat în 2020 și 97 de judecători și 27 de procurori au formulat cereri de pensionare în primele două luni din 2021.
Potrivit datelor furnizate de CSM, sistemul judiciar din România are un deficit de 1.193 de posturi neocupate în întreaga țară (616 judecători și 577 procurori).